Ne puteți contacta pe site, pe Facebook sau la telefoanele: 0268 472 474 sau 0723584887

Livrare GRATIS cu Poșta Română, la orice comandă peste 300 lei.

 

Cerul pe pământ: un tratat despre siguranţa creştină
Cerul pe pământ: un tratat despre siguranţa creştină

Cerul pe pământ: un tratat despre siguranţa creştină

Livrare GRATIS cu Poșta Română la orice comandă peste 200 lei!

Distribuie

30,00 RON


Disponibil

  Adaugă în coș

Unul din motivele pentru care prezint acest tratat înaintea publicului este acela că printre majoritatea creştinilor se găseşte puţină siguranţă bine fondată. Majoritatea creştinilor trăiesc între temeri şi speranţe, şi atârnă, cum ar veni, între cer şi iad, sperând uneori că starea lor este bună, şi temându-se alteori că starea lor este rea; acum nădăjduiesc că totul este bine şi că le va fi bine pentru totdeauna; puţin mai târziu se tem că vor pieri din pricina unei anumite stricăciuni sau din pricina predominării unei ispite sau alteia; şi în felul acesta, sunt ca o corabie pe timp de furtună, azvârlită încoace şi încolo.

Acum, pentru ca aceste suflete slabe să fie întărite, pentru ca aceste suflete instabile să fie statornicite, pentru ca aceste suflete neconsolate să fie mângâiate, am prezentat înaintea oamenilor acest tratat, fără să mă îndoiesc că, dacă Domnul va conduce duhurile lor spre o lectură atentă a lui, ei vor afla, prin binecuvântarea lui Iehova, că va contribui foarte mult atât la dobândirea unei siguranţe depline a fericirii şi binecuvântării lor eterne, cât şi la păstrarea şi menţinerea acestei siguranţe depline şi binecuvântate; voi însoţi acest tratat cu rugăciunile mele ca să fie altfel.

Cuprins
1. Dovezi ale faptului că toți credincioșii pot ajunge în viața aceasta la o siguranță bine fondată a fericinii și binecuvântării lor veșnice.
2. Chestiuni importante legate de siguranță.
3. Piedici și impedimente care țin sufletul departe de siguranță; mijloace și ajutoare de a îndepărta aceste impedimente și piedici.
4. Motive care să provoace creștinii să nu se odihnească până când nu obțin o siguranță bine fondată a fericirii și binecuvântării lor eterne.
5. Moduri și mijloace de a obține o siguranță bine fondată.
6. Diferențele dintre o siguranță adevărată și una falsă, dintre sigurana solidă și prezumție.
7. Răspunsuri la diferite întrebări speciale legate de siguranță.

ISBN: 9786068895284
Cod produs: 17594
Greutate: 0,510kg
Legare: paperback
Număr pagini: 366
Limbă: Română

Comentarii și recenzii

Scrie o recenzie pentru acest produs

Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a scrie recenzii.


Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat: