Capitolele 5-8 din Epistola apostolului Pavel catre Romani se numara, fara indoiala, ptrintre cele mai importante si mai deosebite capitole din Noul Testament. Ele prezinta privilegiile noastre in calitate de crestini, privilegiile celor pe care Dumnezeu „i-a facut noi”, ale celor pe care i-a „indreptatit” sau „i-a justificat”, adica i-a declarat neprihaniti si i-a acceptat in Hristos. Primele capitole ale epistolei sunt dedicate necesitatii justificarii si modului in care poate fi obtinuta. Scopul lor este sa arate ca toti oamenii sunt pacatosi in fata judecatii drepte a lui Dumnezeu si pot fi socotiti neprihaniti doar prin rascumpararea care este in Hristos Isus – doar prin har, doar prin credinta. Acum, in acest punct, dupa ce a prezentat nevoia de justificare si a explicat modul in care poate fi obtinuta, Pavel merge mai departe si descrie roadele ei, rezultatele justificarii, intr-o viata de ascultare pe pamant, in calitate de fiu, si un viitor glorios in cer.
Acest lucru este foarte important, pentru ca prea multi dintre noi gandesc si se poarta ca si cum Evanghelia ar fi doar vestea buna a justificarii, nu si vestea buna a sfinteniei si a cerului. Vorbim adesea ca si cum, dupa ce am venit la Dumnezeu prin Isus Hristos, am ajuns la destinatie, punct, si acesta este finalul. Vorbim de parca am fi ajuns intr-un punct mort; de parca nu ar mai fi un alt drum pe care sa mergem. Dar nu este asa.
In „Chemarea la o viata noua” John Stott ne invita in stilul sau clar, succint, elocvent si profund, sa meditam atat la privilegiile primite, cat si la consecintele care decurg din ele; la ceea ce a facut Dumnezeu pentru noi, in Hristos, cat si la ceea ce asteapta acum Dumnezeu sa faca prin noi, prin Hristos; la innoirea noastra si la roadele ei, in Hristos; la chemarea noastra, ca oameni innoiti, de a trai o viata noua.