Imitaţiunea lui Cristos vorbeşte atât de frumos de la sine, încât s-ar putea dispensa de orice prezentare. Câteva cuvinte nu vor fi totuşi inutile, pentru a oferi cititorului nostru o cât de sumară orientare în fundalul istoric şi sensul acestei opere, una din marile cărţi ale umanităţii, floare a darurilor, distilând unele dintre cele mai alese arome ale spiritualităţii creştine dintotdeauna.
Apărută şi circulată, iniţial, sub formă de copii manuscrise, puţin înainte de invenţia tiparului, în acel veac al XV-lea, - care graţie descoperirii lui Gutenberg, avea să revoluţioneze mijloacele comunicării şi ale culturii scrise -, Imitatio Christi a beneficiat, îndată după ieşirea de sub teasc a primelor biblii, de un număr atât de impresionant de ediţii, încât a ţine socoteala lor ar însemna a înşirui cifre rivalizând, poate, doar cu cele reflectând nenumăratele reeditări ale sfintelor Scripturi, în cele mai diverse limbi ale pământului. Într-adevăr, foarte aproape de Biblie şi Evanghelii, Imitaţiunea lui Cristos se dovedeşte a fi dobândit, de-a lungul epocilor, statutul unei cărţi ce nu cunoaşte învechirea, rămânând - de cinci veacuri încoace -, mereu proaspătă şi la fel de actuală, în pofida trecerii timpului şi a diversităţii ariilor în care şi-a iradiat mesajul.
Versiunea prezentă, care a urmat îndeaproape textul latin al ediţiei F. J. Desbillons, cu unele lecţiuni ale ediţiei J. Valart (1773), s-a confruntat constant cu interpretări româneşti, mai vechi şi mai noi, propunându-şi mai înainte de orice să găsească tonul just în comunicarea admirabilei substanţe a originalului: evitând, pe cât posibil, atât excesul de modernisme cât şi formele arhaizante supărătoare, străduindu-se să arunce, cu alte cuvinte, o punte cât mai firească peste veacuri şi tradiţii de cultură, operând cu fluenţă necesara joncţiune între vechi şi nou, în spiritul eternei tinereţi a mesajului acestei capodopere, cu care creştinul de pretutindeni continuă să se simtă, astăzi ca şi ieri, contemporan. (Andrei Brezianu)