Tozer a avertizat odată credincioşii
creştini să nu citească Biblia aşa cum citesc orice altă carte sau un
manual. „Totdeauna am simţit că atunci când citim şi studiem Cuvântul
lui Dumnezeu, ar trebui să avem aşteptări mari”, a spus el. „Ar trebui
să-I cerem Duhului Sfânt să ne descopere Persoana, slava şi slujirea
veşnică a Domnului nostru Isus Hristos.” În centrul acestei cărţi este
Isus. Ea se bazează pe câteva mesaje predicate de Tozer din capitolele
finale ale epistolei către Evrei. Intenţia autorului din fiecare
capitol este să evidenţieze necesitatea unei credinţe active, trainice
în Isus Hristos. Numai în acest fel Îi putem fi plăcuţi lui Dumnezeu.
Trebuie să mărturisim că pretutindeni în jurul nostru există
un fel dureros de necredinţă neruşinată. Din cauză că nu au nici o
teamă de Dumnezeu, bărbaţii şi femeile din generaţia noastră iau foarte
puţin aminte la semnalele de avertizare venite de la Dumnezeu.
Sper să nu aud niciodată vreun creştin lăudându-se chiar şi
numai puţin cu lucrurile la care el sau ea a renunţat şi cât de mult
l-a costat sau a costat-o răspunsul la chemarea lui Dumnezeu. Orice am
fost sau orice abilităţi pe care le-am avut au fost ca nişte nimicuri
în comparaţie cu lucrul în care ne-a chemat Dumnezeu în calitate de
copii credincioşi ai Săi.
De ce ne este atât de greu în bisericile noastre să fim
sinceri în privinţa vieţii noastre şi a condiţiei noastre de păcătoşi
înstrăinaţi de Dumnezeu? Noi nu am renunţat la nimic când Dumnezeu, în
îndurarea şi dragostea Sa, ne-a chemat la Sine şi în binecuvântările
harului, ale iertării şi ale păcii.
Nu doar o dată am fost întrebat la ce am renunţat când m-am
convertit şi am devenit un copil credincios al lui Dumnezeu. Eram tânăr
şi mi-aduc bine aminte că am renunţat la fabrica de cauciuc fierbinte
şi mirositoare. Făceam cauciucuri pentru un salariu pe oră şi am
renunţat la aceasta ca să urmez chemarea lui Hristos în slujba şi
lucrarea creştină. Ca tânăr, mi-era frică de viaţă şi mi-era frică de
moarte am renunţat la acestea. Eram nefericit, ursuz şi neîmplinit
am renunţat la acestea. Aveam ambiţii egoiste, pământeşti şi materiale
pe care nu le-aş fi putut realiza niciodată şi la acestea am
renunţat. Aceasta formează schiţa lucrurilor fără valoare la care am
renunţat. Şi am descoperit curând că în Isus Hristos, Dumnezeu îmi
dăduse tot ce era valoros.
Credinţa nu se bazează pe făgăduinţe. Credinţa se bazează pe
caracter. Credinţa trebuie să se bazeze pe încrederea în Acela care
face promisiunile. Da, trebuie să fim preocupaţi cu Persoana şi
caracterul lui Dumnezeu, şi nu doar cu făgăduinţele Lui. Prin
intermediul promisiunilor, aflăm ce ne-a lăsat Dumnezeu ca moştenire,
aflăm ce putem cere ca fiind moştenirea noastră, aflăm cum trebuie să
ne rugăm. Dar credinţa în sine trebuie să se bazeze pe caracterul
Dumnezeului nostru.
Credinţa în Dumnezeu trebuie manifestată, nu definită. Exact aşa cum
Biserica lui Dumnezeu manifestă dragostea creştinească, tot aşa,
această manifestare a credinţei evlavioase, umile este idealul lui
Dumnezeu pentru Biserica Sa.
Dacă eşti creştin şi te simţi confortabil, „acasă” în Chicago,
sau în Toronto, în Iowa sau Alberta sau la orice altă adresă de pe
planeta pământului semnele sunt evidente că eşti în necaz spiritual.
Ecuaţia spirituală sună cam aşa: cu cât este mai mare
mulţumirea ta cu împrejurările zilnice din această lume, cu atât este
mai mare dezertarea ta din rândurile pelerinilor lui Dumnezeu, în drum
spre o cetate al cărei arhitect şi ziditor este Dumnezeu Însuşi!
Necredinţa este totdeauna păcătoasă din cauză că implică o stare imorală a inimii.
Cred că majoritatea oamenilor sunt mai mândri de abilitatea lor de a
raţiona decât de orice altă capacitate. Dar ei nici măcar nu bănuiesc
că nimic altceva din ceea ce au nu este atât de mic precum puterea lor
de a raţiona.
Enoh are o mustrare spirituală pentru generaţia lui. El a respins
şiretlicurile şi ispitele diavolului. El s-a hotărât în sinea lui: „Eu
voi umbla cu Dumnezeu prin credinţă chiar dacă lucrul acesta înseamnă
că trebuie să fiu detaşat de generaţia mea. Eşti tu cu adevărat detaşat
de generaţia ta pentru că te împotriveşti diavolului şi umbli în
plinătatea Duhului Sfânt? Sunt eu? Aceasta este o întrebare foarte
personală şi nu îndrăznim să răspundem la ea în numele altcuiva.
Generaţia noastră din acest sistem al lumii susţine că nu există nici
un diavol personal, nici un duşman al sufletelor noastre. Însă, în tot
timpul acesta, Satan este ocupat. El foloseşte o tactică străveche,
care are succes în cazul multor oameni. El îi asigură în multe feluri
că nu este nici o urgenţă în chestiunile ce ţin de credinţă. „Amână-ţi
deciziile până la un moment mai favorabil”, spune Satan. „Nu lua nici o
decizie până când situaţia ta nu devine mai uşoară!” Diavolul mizează
pe faptul că bărbaţii şi femeile nu vor lua niciodată aminte la
avertismentul lui Dumnezeu că „acum este vremea potrivită” (2Corinteni
6:2). „Amână-ţi decizia până când vei simţi că eşti pregătit.” Acesta
este sfatul diavolului pentru aceia care sunt pierduţi. Drept rezultat,
milioane de oameni au aşteptat. Şi aşteptând, nu au mers niciodată la
Dumnezeu în pocăinţă şi credinţă.
Dacă suntem satisfăcuţi să ne conformăm şi să fim nişte victime slabe
în mijlocul păcatelor generaţiei noastre, vom muri împreună cu
generaţia noastră. Există o alternativă. Dacă ne ridicăm prin credinţă
deasupra generaţiei noastre, noi, asemenea lui Enoh, ne vom dovedi a fi
o binecuvântare pentru aceia care vor veni!