Dumnezeu m-a aşezat în sfera tăcerii. Această tăcere e absolută în jurul meu. Nici pe gardieni nu-i pot auzi atunci când se apropie de celulă. Domnul voieşte să mă facă să uit cuvintele. În adevăr, devine din ce în ce mai anevoios pentru mine să formulez sentinţe lungi şi clare. E posibil că mi se pun anumite droguri în mâncare pentru a-mi distruge mintea şi capacitatea de gândire. Trăiesc acum într-o linişte profundă ca aceea a peştilor din fundul mării. Semnul secret de recunoaştere al primilor creştini era peştele. Această linişte începe să-mi fie dragă. Câteodată compun versuri ca să-mi treacă timpul, dar aş prefera să fac nu poeme în versuri, ci să pot transforma orice om într-o frumoasă poemă. În Epistolele către Efeseni, în textul original din limba greacă, este scris că creştinii sunt "poemul" lui Dumnezeu (Efeseni 2-10). Dumnezeu este deci El Însuşi poet.