Totul s-a întâmplat într-un singur moment, cel mai remarcabil moment.
Când DUMNEZEU S-a apropiat.
El a venit, nu ca o străfulgerare de lumină sau ca un cuceritor pe care nu-l poţi atinge, ci ca Unul ale Cărui ţipete au rost auzite de o ţărăncuţă şi de un tâmplar somnoros. Mâinile care L-au ţinut pentru prima dată în braţe nu aveau manichiură, ci erau murdare şi aspre.
Fără mătase. Fără fildeş. Fără petrecere. Fără ovaţii. Dumnezeu s-a apropiat...pentru tine.
Întoarceţi-vă în timp şi retrăiţi momentul în care Cristos, Fiul lui Dumnezeu, S-a făcut om. Alăturaţi-vă lui Max în încercarea lui de a readuce la viaţă cel mai important moment al istoriei... acela în care Dumnezeu S-a apropiat. Iar atunci când veţi surprinde o viziune a acestui moment de necrezut, lăsaţi-l să vă marcheze începutul unei vieţi noi.
Dumnezeu S-a apropiat. Dacă El este ceea ce spune că este, atunci nu există nici un alt adevăr care să merite atenţia şi timpul vostru.
Introducere la noua editie
Remarcaţi intervenţia.
Dumnezeu bate pe umărul colectiv al umanităţii: „Scuzaţi-mă!", a spus El, şi veşnicia a întrerupt măsurarea timpului, divinitatea a întrerupt tot ce e făcut din carne, iar cerurile au întrerupt mersul pământului, sub forma unui copilaş. Creştinismul s-a născut dintr-o mare întrerupere cerească.
Întrebaţi păstorii din Betleem. Cunoaştem atât de puţine despre aceşti oameni. Numele lor? Vârsta? Câţi erau de serviciu în noaptea aceea? Nu ştim. Dar măcar atât putem presupune: nu se aşteptau la nimic spectaculos. Ei doar vegheau oile. „în ţinutul acela erau nişte păstori, care stăteau afară în câmp, şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor" (Luca 2:8). Uneori, când vrem să adormim, numărăm oi!
Şi apoi, era tura de noapte. Mai degrabă ai sta să urmăreşti cum se usucă vopseaua. Păstori veghind oile în timp ce dorm? E mai interesant să rosteşti propoziţia decât să faci slujba. Cea mai mare provocare a lor era să stea treji! Oamenii aceştia nu se aşteptau la nimic extraordinar.
Nici nu voiau nimic extraordinar. Orice lucru extraordinar era un lucru rău - lupi, lei de munte, hoţi; aşa că păstorii preţuiau previzibilul şi îşi doreau liniştea. Singurul scop era acela de a le putea spune soţiilor acasă: „Noaptea asta nu s-a întâmplat nimic!”
Însă, chiar dacă îşi doreau o noapte calmă, nu înseamnă că au şi avut-o. Şi, iertaţi pe cel ce vă reaminteşte: chiar dacă vreţi o viaţă liniştită, nu fiţi aşa de siguri că o veţi şi avea! În secunda în care v-aţi cufundat confortabil în fotoliul vieţii, cerul apasă pe telecomandă şi schimbă canalul:
• Biroul de ajutor social spune: „Nu."
• Un medic spune: „însărcinată."
• Şeful spune: „Transfer."
• Pe extemporal scrie: „Patru."
• Mecanicul auto spune: „Calat."
• Asigurarea auto spune: „Expirat."
„Eu întocmesc lumina, şi fac întunericul, Eu dau propăşirea, şi aduc restriştea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri" (Isaia 45:7).
Iar răspunsul nostru iniţial este tipic, şi la fel cu cel al păstorilor: frica. „Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare" (Luca 2:9).
Întotdeauna, schimbarea aduce cu sine frică înainte de a aduce credinţă. Întotdeauna privim la ce-i mai rău înainte de a ne uita la ce-i mai bun. Dumnezeu ne întrerupe vieţile cu ceva ce noi n-am mai văzut niciodată, iar noi, în loc să-L lăudăm, intrăm în panică! Ne grăbim să interpretăm prezenţa unei probleme ca însemnând absenţa lui Dumnezeu, şi-o ştergem!
Bine că păstorii au zăbovit, altfel ar fi putut să piardă al doilea verset:
„Astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, Care este Cristos, Domnul" (Luca 2:11).
Eu sper doar că veţi face ceea ce au făcut păstorii—au zăbovit lângă iesle. Prin ceea ce am scris în această carte, intenţionez să vă ajut să faceţi tocmai lucrul acesta.
Au trecut aproape douăzeci de ani de când am terminat acest proiect. O bună parte din el a fost scris într-una din cele două debarale: în debaraua noastră depozit din Rio de Janeiro, Brazilia, sau în debaraua socrilor mei, în timpul vizitei prelungite, de Crăciun, din 1987. De-atunci, s-au schimbat multe: nu mai scriu într-o debara, iar cele două fetiţe ale mele sunt acum trei, şi sunt domnişoare în toată regula.
Însă deşi s-au schimbat multe, esenţialul a rămas acelaşi. Cea mai mare veste din cate exista este încă cea mai bună veste...Cristos a intrat în lumea noastră. Drept consecinţă, noi putem intra într-a Lui.
Fie ca El să folosească aceste cuvinte, ca să vă arate în ce fel.
Max Lucado
O carte deosebită despre întruparea lui Isus Cristos în umanitate.
Cuprins:
Recunoştinţe
Introducere la noua ediţie
Martori ai măreției Sale
Partea I
ÎNTRUPAREA SA
Și Cuvântul S-a făcut trup...
1. Sosirea
2. „Doar un moment...”
3. Absurditate în trup
4. Rugăciunea Mariei
5. Cățărat pe o creangă sau așezat pe o rămurică
6. Douăzeci și cinci de întrebări pentru Maria
7. Noapte de Craciun
Şi a locuit printre noi...
8. Părăsind atelierul de tâmplărie
9. Spuneți-Mi simplu: Isus
10. Femei în iarnă
11. Când Dumnezeu a suspinat
12. Întrebare pusă pe marginea canionului
Iar noi am privit slava Lui,...
13. O poveste despre doi copaci
14. Nu este întâmplător
15. Redescoperind uimirea
Plin de har și de adevăr.
16. Speranța
17. Clipe veșnice
18. Ce vezi?
Partea a II-a
IMITAȚIA NOASTRĂ
Ucenicul... desăvârșit va fi ca învățătorul lui.
19. El a uitat
20. Făcând față adevărurilor
21. Lumina din... debara?!
22. Ambiție oarbă
23. Avertismente
24. Ziua tatălui: un omagiu
25. Sedanurile de familie ale credinței
26. Reproșuri insensibile
27. Un cântec în întuneric
28. În noroiul Iabocului
29. Puțină spânzurătoare
30. Carmelita
31. Privind înspre vârf
GHID DE LECTURĂ
NOTE