Cartea descrie povestea facinantă a unei profesoare proaspăt convertite, Lydia Prince, care a îndrăznit să părăsească bunăstarea materială, poziţia socială, profesia şi prietenii pentru a trăi aproape din nimic într-o slujire periculoasă printre străini pentru a salva de la boală şi moarte zeci de copii evrei şi arabi abandonaţi. Cartea este plină de exemple unde Dumnezeu a ascultat rugăciunea simplă, de „copil proaspăt născut din nou” a Lydiei.
Prefaţă de Derek Prince
Aceasta este povestea a trei ani din viaţa unei femei foarte remarcabile, care a fost şi soţia mea. Sunt acei ani care au condus-o de la o viaţă a confortului material şi a succesului profesional la o viaţă în pericol, sărăcie şi înstrăinare de cei care cândva au însemnat ceva pentru ea. Ea, o învăţătoare cu perspective profesionale din cele mai promiţătoare, şi-a părăsit patria, Danemarca – acea ţară curată şi paşnică – pentru a călători singură şi fără un ban într-un loc destul de primitiv şi neliniştit (pentru acei ani). Acest loc era Ierusalimul, iar timpul era chiar începutul războiului lung dintre iudei şi arabi, care până astăzi încă nu şi-a găsit sfârşitul.
Lydia a suferit acolo duritatea foamei şi a setei, pericolele luptelor de stradă şi ale asedierii. Acolo a descoperit lucrurile pe care noi toţi le căutăm şi atât de puţini le găsim: bucurie, pace, ocrotire desăvârşită, indiferent de circumstanţele exterioare ale vieţii noastre.
În timp ce ea – fiind cu o generaţie înaintea timpului ei – se avânta în domeniul experienţelor cu Duhului Sfânt, a devenit un deschizător de drumuri pentru trezirea carismatică, ce din timpul apariţiei ei a fost considerată de mulţi ca fiind factorul cel mai pozitiv şi cel mai plin de speranţă din lumea de azi. Având în vedere problemele şi tensiunile crescânde cu care toţi ne confruntăm în ziua de azi, povestea ei ne indică o cale spre răspunsuri care îşi vor trece testul înaintea sfârşitului secolului douăzeci.
Ştiu că acest lucru este adevărat pentru mine. Lydia şi cu mine ne-am întâlnit şi ne-am căsătorit în Ierusalim spre sfârşitul celui de-al doilea război mondial. După terminarea studiului meu la colegiul Eton şi la universitatea Cambridge din Anglia, am predat timp de şase ani la colegiul King's din Cambridge. Dar în acea zi în care am urcat pe treptele unei clădiri gri din piatră a început o fază total nouă a carierei mele – am întâlnit o daneză cu ochi albaştri, pe care o casă plină de copii iudei şi arabi o numeau „mama”.
În acea casă am ajuns să-L cunosc pe Duhul Sfânt – nu ca o Persoană care face parte dintr-o dogmă teologică, numită trinitate, ci ca o realitate zilnic prezentă şi puternică. O priveam pe Lydia când punea masa într-un timp când nu exista nimic cu ce să umple farfuriile. Totuşi ea era sigură că, până la momentul în care ne aşezam la masă, Dumnezeu va avea grijă să avem ce mânca. O vedeam cum se ruga cu autoritate pentru copiii bolnavi, iar aceştia se însănătoşeau. Observam mai ales cum Duhul Sfânt o hrănea, o conducea şi o ajuta cu cuvintele din Biblie în fiecare zi, de dimineaţa până seara. Eu studiasem Sfânta Scriptură în limbile ei originale, analizasem componentele ei istorice, meditasem la exegeza ei. Însă Lydia lăsa Biblia să vorbească inimii ei. Odată a spus: „Eu am citit Evanghelia după Ioan ca o scrisoare de dragoste.”
În treizeci de ani de căsnicie am învăţat de la Lydia că o rugăciune izvorâtă din această legătură strânsă cu Biblia nu este o chestiune subiectivă, ci o putere în lumea aceasta – cea mai mare din câte există. Mai demult, fiica noastră, Johanne, îi spunea fiului ei, Jonathan, că Lydia se ruga pentru ceva anume. „Păi dacă bunica se roagă pentru ceva,” comenta Jonathan, „atunci problema aceea se va rezolva.”
Ceea ce mă fascinează în toate acestea este faptul că în primii treizeci şi cinci de ani ai vieţii ei, atât după propria ei părere, cât şi a altora, Lydia ar fi fost ultima persoană căreia ar fi putut să i se întâmple astfel de lucruri. Era inteligentă, puţin snoabă, o tânără bine situată, în pas cu moda, îi plăcea dansul şi toate plăcerile lumii culturale în care se născuse – în Biblie nu citise decât atunci când i s-a cerut acest lucru la seminarul de învăţători.
Calea pe care acest om al raţiunii din secolul douăzeci a descoperit realitatea lui Dumnezeu este pentru noi toţi atât de plină de linii călăuzitoare, atât de plină de ajutor practic pentru toţi care sunt astăzi în căutarea aceleiaşi ţinte, încât de la bun început am rugat-o pe Lydia să-şi aştearnă experienţele pe hârtie. Dar Lydia era mai degrabă ocupată să trăiască viaţa decât să scrie despre ea însăşi. Încetul cu încetul mi-am dat seama că mie îmi va reveni sarcina să spun povestea ei dacă vroiam ca ea să fie cândva povestită. Între timp, am ajuns foarte familiarizat cu toate aceste locuri, la fel şi cu aproape toate persoanele care au jucat un rol în evenimentele relatate. Astfel mi-a devenit posibil, prin cunoştinţele mele de primă mână, să reconstruiesc atât scenele, cât şi personalităţile.
Aceasta este povestirea Lydiei. Am încercat, în măsura în care poate un bărbat să reuşească aşa ceva, să pătrund în gândul şi în lumea sentimentelor ei, ca să relatez evenimentele cu propriile ei cuvinte pe care le-a folosit atunci – fără să distrag atenţia de la lupte şi slăbiciuni, ci lăsând femeia adevărată să vorbească pentru sine.
Dar cartea de faţă conţine şi o altă imagine de caracter – într-un anumit sens, adevăratul erou: oraşul Ierusalim. În aceste capitole, Lydia descrie Ierusalimul aşa cum ea l-a cunoscut în acel deceniu care a urmat unei stăpâniri turceşti de patru sute de ani: un loc foarte diferit de cel oferit astăzi turiştilor. La încheierea cărţii, în postfaţă, am luat eu cuvântul şi am încercat să dau la o parte vălul de deasupra viitorului şi să proiectez o imagine despre ce ne stă înainte, atât în ceea ce priveşte Ierusalimul, cât şi pe noi toţi. Aceasta deoarece cheia pentru istoria lumii este în acest singur oraş.
Poate că lucrurile despre care am scris acolo se vor întâmpla în anii şaptezeci, optzeci sau nouăzeci din secolul nostru. Biblia nu ne spune când; ci doar ne asigură că totul se va desfăşura exact aşa cum ne arată profeţia. Este rugăciunea noastră, ca Lydia şi cu mine să vă putem transmite vouă, dragi cititori, ceva din impresia noastră adâncă despre cât de însemnate sunt pentru acest oraş zilele care urmează, dar şi ceva din dragostea pe care îi inspiră pe cei care iau în serios îndemnul lui Dumnezeu, de a ne ruga pentru pacea Ierusalimului.
Derek Prince
Cuprins
Prefaţă
Tikva
Soren
Întâlnirea
Înmormântarea
Mesajul doctorului Karlsson
Călătoria
Ierusalim
Locul meu
Prima sarcină
Mahaneh Yehuda
Capitularea
Asediul
Paznici pe ziduri
Epilog - Dramă în trei acte