Ne puteți contacta pe site, pe Facebook sau la telefoanele: 0268 472 474 sau 0723584887

Livrare GRATIS cu Poșta Română, la orice comandă peste 300 lei.

 

Democraţie şi persecuţie
Democraţie şi persecuţie

Democraţie şi persecuţie

 
0,0 (0 vot(uri))
Livrare GRATIS cu Poșta Română la orice comandă peste 200 lei!

Distribuie

25,00 RON


Disponibil

  Adaugă în coș

CUVANT INAINTE - de Ben-Oni Ardelean
Calatorind mult in tara si in strainatate, aud mereu numele Petrica Dugulescu. In afara tarii sunt doar cateva nume de romani cunoscute, printre care si al pastorului Petrica Dugulescu.

Mare parte din copilaria mea l-am avut pastor in orasul unde am crescut, la Hateg. Sunt scene pe care mi le amintesc din acea perioada, imi amintesc de bisericuta arhiplina de la marginea orasului, de serile de evanghelizare, cand inclusiv curtea si strada erau pline de oameni, iar eu stateam pe scarile ce urcau la balconul bisericii cu ceilalti prieteni din copilarie. Mi-au ramas in memorie paharele din lemn de maslin pe care pastorul Dugulescu le-a adus din Israel, superbele servicii religioase la care a cantat Dean Michael, o evanghelizare intr-un sat din Tara Hategului la care m-a dus pe mine si pe Cristi Dugulescu in portbagajul celebrului Mercedes (cu care ulterior avea sa fie implicat in accidentul de la Timisoara). Mutarea la Timisoara nu avea sa il desparta total de zona Hategului, ci a ramas un fel de pastor veghetor asupra bisericii, implicandu-se in anumite momente decizionale ce au urmat.

Revolutia din 1989 l-a propulsat mai mult in sfera relatiilor internationale, a puterii din Romania, precum si a implicarii in viata religioasa si sociala. Pastorul Dugulescu are o personalitate de lider de tip „buldozer“, in sensul ca in orice actiune intreprinsa mai trage dupa sine cateva zeci de  persoane. Actiunile pe care le-a intreprins aveau sa fie adevarate evenimente cu impact social semnificativ.

Odata ajuns in Parlamentul Romaniei ca deputat, a actionat ca un adevarat protector al tuturor celor ce ii cereau sprijin. Aborda orice chestiune cu mult curaj, indiferent de nivelul la care trebuia sa ajunga. Legitimatia de parlamentar avea pe atunci o alta valoare: orice usa, practic, se deschidea in fata acestei legitimatii magice. Retin cateva interventii la care am participat alaturi de pastorul Dugulescu, interventii ce si-au gasit o rezolvare imediata, in ciuda solutiilor de imposibilitate ce le primisem pana atunci de la alti factori decizionali.

Lupta sa pentru libertate religioasa nu s-a finalizat odata cu Revolutia din 1989, ci a continuat in Parlamentul Romaniei, de unde, dupa doua mandate s-a retras si a refuzat sa mai candideze.

Dupa recenta promulgata Lege a Cultelor din Romania, am organizat un mars de protest al tacerii, in ianuarie 2007, impotriva acestei legi ambigue, discriminatorie si nedreapta. Au iesit in strada mii de oameni, care cred in libertatea de exprimare a credintei ca fiind piatra de temelie a unei societati democratice. Cu acea ocazie am simtit din plin interventia perfida a vechilor structuri comuniste care au incercat cu orice pret sa distruga aceasta actiune pasnica, impartasind acest mod de actiune cu un grup de profesori de la Scoala Nationala de Stiinte Politice si Administrative din Bucuresti, am auzit replica: Ce crezi, Ben, ca si-au schimbat manualele? Avea dreptate. Mentalitatea, sistemul de conducere si operare, nu au fost revolutionate. Propaganda comunista continua sa faca victime folosind persoanele care au fost educate sa distruga spiritul libertatii de constiinta si exprimare.

Experientele pastorului Dugulescu din aceasta carte confirma, daca mai era cazul, ca democratia si libertatea din Romania are inca foarte multi dusmani. Lupta pastorului pentru aceste valori fundamentale ale unei societati civilizate, l-a transformat de multe ori in victima.

Singura certitudine pe care crestinii o au este ca dreptatea finala si absoluta este doar a lui Dumnezeu. Lupta pentru adevar si dreptate este insa responsabilitatea noastra.


PREFATA - de Prof. univ. Vasile Boari

Cu doi ani in urma ma aflam in orasul Peoria de langa capitala statului Arizona, Phoenix.

Cineva mi-a adus o carte si m-a intrebat: „Ai citit-o?“. „Nu“, i-am raspuns. „Citeste-o!“, mi-a spus. „Merita!“.

Cu toate ca numele autorului nu-mi era necunoscut, am primit propunerea cu rezerva. Eram foarte prins intr-un alt proiect: o cercetare privind Etica Globala care imi lua cea mai mare parte din timpul afectat lecturii.

Asa ca, mai mult de forma si pentru a scapa, in mod politicos, de insistentele persoanei care, cu cele mai bune intentii, imi oferea spre lectura acea carte, am raspuns: „Bine. Lasati-mi-o. O s-o citesc“. Numele, cum spuneam, imi era bine cunoscut din relatarile unor prieteni crestini, titlul cartii era mai mult decat incitant, dar, dincolo de toate astea, Cineva imi soptea parca: „la si citeste!“.

Am deschis-o, nu cu foarte multa convingere, recunosc, si am inceput s-o citesc. Am fost atat de cucerit de ea incat n-am mai putut s-o las din mana pana cand am terminat-o. Ba chiar le-am citit si altora pasaje lungi din ea. Era cartea pastorului Petru Dugulescu: Ei mi-au programat moartea. O carte cu adevarat fascinanta despre viata unui om care s-a opus deschis regimului opresiv comunist, promovand cu curaj adevarurile si credinta in Dumnezeul Cel Viu, riscandu-si de multe ori viata.

Talantul pastorului Dugulescu, poet si scriitor crestin, dar mai presus de toate, om al lui Dumnezeu, a mai „rodit“, iata, o carte, continuarea celei dintai. O carte la fel de impresionanta nu doar prin extraordinara capacitate a autorului ei de a descrie, intr-un stil direct, simplu, dar plin de forta, evenimente, situatii, intamplari, oameni (caractere), ci si prin preocuparea de a privi totul din perspectiva adevarurilor lui Dumnezeu.

Premisa si, totodata, concluzia cartii, probate prin numeroase situatii si exemple, ar putea fi concentrate in urmatoarea idee: prabusirea regimului comunist totalitar in Romania nu a insemnat, cum probabil multi ne-am asteptat, instaurarea „imparatiei lui Dumnezeu“ pe Pamant. Dimpotriva, am asistat, socati, mai curand, la deschiderea „Cutiei Pandorei“ si la revarsarera unui val de rautate inimaginabila peste Romania, de resentimente si dorinta de razbunare. Citind cartea pastorului Petre Dugulescu intelegem mai bine ca, in ciuda unor schimbari reale petrecute, dupa 1989, „lumea zace in cel rau“si ca, in forme insidioase si, prin urmare, cu atat mai periculoase, raul nu doar ca nu pare sa se diminueze, ci continua parca sa se amplifice. Aceasta situatie ne duce cu gandul la observatia profunda a lui loan Alexandru, poetul crestin, prieten si luptator inflacarat, alaturi de pastorul Dugulescu, pentru afirmarea adevarului lui Dumnezeu, dupa care problema Romaniei, ca de altfel si problema tuturor fostelor tari comuniste, nu este problema economica, nici cea politica, ci este problema spirituala.

Este nevoie de o schimbare profunda de atitudine si mentalitate, o schimbare care nu se poate realiza decat sub autoritatea Celui care ne-a facut onoarea sa ne creeze dupa chipul Sau si dupa asemanarea Sa. Spus mai direct, este nevoie de o trezire spirituala adevarata.

Pana cand acest lucru nu se va produce, persecutia din umbra, persecutia prezenta in forme insidioase, va continua sa ne macine si sa ne perverteasca relatiile si caracterele.

Cartea pastorului Dugulescu, semnificativ intitulata: Democratie si persecutie, ne indeamna la meditatie profunda si la schimbare in spiritul valorilor autentic crestine, iar aceasta schimbare ar trebui sa inceapa, asa cum Biblia ne sugereaza, chiar de la Casa lui Dumnezeu.

Marele atu al pastorului Dugulescu, omul care si-a vazut moartea cu ochii, dar pe care Dumnezeu l-a salvat cu mana Lui cea buna, este ca a trait in ambele imparatii: atat in imparatia lui Dumnezeu cat si in cea a Cezarului astfel ca ne vorbeste in cunostinta de cauza, ca unul care a trecut prin nenumarate situatii si incercari, care a simtit pe propria-i piele persecutia, atat sub fostul regim, cat si sub cele care l-au succedat, in ciuda atator evenimente si situatii triste pe care le relateaza, cartea se incheie printr-un indemn la dragoste (agape), singura care poate sa ne schimbe si sa faca din noi adevarati crestini, adevarati copii ai lui Dumnezeu si ucenici ai lui Cristos.

Lectura cartii Democratie si persecutie ne imbogateste spiritual si moral si ne avertizeaza, totodata, asupra pericolelor care ne ameninta daca ramanem departe de Dumnezeu. Numai ancorati in Dumnezeul Cel Viu, „avand radacina si temelia puse in dragoste“ putem spera intr-o schimbare reala, a oamenilor si a lucrurilor, la toate nivelele.

INTRODUCERE - de Petru Dugulescu
Oare mai era nevoie si de aceasta carte?

Aceasta intrebare mi-am pus-o cand am inceput sa scriu primele randuri si mi-o pun si acum cand am ajuns la sfarsitul ei. Pentru atatia ani, piata literaturii evanghelice a fost inexistenta si acum este atat de abundenta! Apar mereu noi si noi lucrari autohtone si traduceri.

Dupa lansarea cartii autobiografice “Ei mi-au programat moartea”, in noiembrie 2003, am inteles ca marturiile si experientele personale cu Dumnezeu sunt extrem de folositoare pentru lucrarea de evanghelizare si pentru zidirea spirituala a credinciosilor. Dupa lansarea acestei carti am primit telefoane, scrisori, mailuri si multumiri personale de la un numar imens de persoane din Romania, din toata Europa si de peste Ocean, in SUA, cartea a fost tradusa si publicata sub titlul “Repenters”.

Cu o luna in urma am fost invitat in America pentru a semna un contract cu o companie de productie de filme care, citind cartea, a decis sa faca un film dupa ea.

Mare mi-a fost bucuria sa aflu ca producatorul acestui film va fi Gerald Moulin, cel care a realizat “Lista lui Schindler” si “Jurasic Park”.

Cartea “Ei mi-au programat moartea”, este o marturie personala si o relatare sincera, transparenta si corecta a slujirii mele ca pastor timp de cincisprezece ani sub dictatura comunista, si a zilelor fierbinti ale Revolutiei de la Timisoara, asa cum le-am trait eu, familia mea si Biserica Betel, pe care o pastoream atunci.

Aceasta noua carte, “Democratie si persecutie”, ar putea fi considerata volumul 2, pentru ca descrie slujirea mea ca pastor, ca evanghelist si membru in Parlamentul Romaniei dupa Revolutie.

In primele zile dupa caderea regimului comunist, cand am inceput sa respiram aerul proaspat al libertatii, eram atat de entuziasmat, parca visam! Am crezut ca de acum s-a terminat cu necazurile si problemele, dar nu a fost asa, pentru ca toate visele si sperantele mele nu erau bazate pe Cuvantul lui Dumnezeu, in toti acesti saptesprezece ani de slujire in libertate si democratie, m-am confruntat adeseori cu un nou tip de persecutie rafinata, bine mascata si justificata in laboratoarele sinistre ale aceluiasi domeniu al urii si al minciunii. Eu insumi mereu ma straduiesc sa inteleg De ce? De ce? si Cum e posibil?. Opinia mea a fost ca cele doua notiuni „democratie“ si „persecutie“ sunt incompatibile si nu pot sta alaturi.

Studiind Biblia, rugandu-ma si meditand, iata cele trei raspunsuri pe care mi le-a dat Dumnezeu prin Cuvantul Lui:

 1. Realitatea permanenta a persecutiei

In toata istoria omenirii, incepand cu primii oameni de pe Planeta, copiii lui Dumnezeu, care au cautat sa-L slujeasca, au fost urati, marginalizati si persecutati. Persecutia a imbracat diferite forme si s-a manifestat la diferite grade de intensitate. Ea va atinge apogeul in perioada lui Antichrist, inainte de a doua venire in glorie a Domnului Isus.

2. Rivalitatea permanenta dintre bine si rau, intuneric si lumina, Dumnezeu si Satana (adversarul)

Vedem o rivalitate manifestata prin primii doi frati de pe pamant, Cain si Abel.

1 loan 3:12 „nu cum a fost Cain, care era de la cel rau, si a ucis pe fratele sau. Si pentru ce 1-a ucis? Pentru ca faptele lui erau rele, iar ale fratelui sau erau neprihanite.“

Faptul ca Dumnezeu, care este Stapanul absolut si Suveran peste tot universul, il tolereaza pe adversarul Lui, Satan, este greu de explicat. Dar din contextul general al Scripturii si mai ales al cartii Iov, inteleg ca in schema „personalului“ cosmic, Satana ocupa postul de „sef al laboratorului de incercari“.

Iov 1:12 „Domnul a zis Satanei: <Iata, iti dau pe mana tot ce are, numai asupra lui sa nu intinzi mana>. Si Satana a plecat dinaintea Domnului.“

Iov 2:6: „Domnul a zis Satanei: <Iata, ti-l dau pe mana: numai cruta-i viata.>“

Daca Dumnezeu L-a dat pe Fiul Lui sa fie testat, incercat si ispitit in laboratorul Satanei, asta inseamna ca toti fiii Lui pe care ii pregateste pentru glorie, trebuie sa treaca prin acest laborator.

Matei 4:1 „Atunci Isus a fost dus de Duhul in pustie, ca sa fie ispitit de diavolul.“

3. Necesitatea persecutiei in planul lui Dumnezeu.

O parte din acest adevar l-am explicat deja in randurile de mai sus. in Coloseni 1:24, apostolul Pavel scrie din inchisoarea din Roma bisericii din Colose ca, in economia lui Dumnezeu exista o anumita cantitate de suferinta pe care, in timp, biserica lui Hristos trebuie sa o acumuleze si sa o implineasca:

Coloseni 1:24 „Ma bucur acum in suferintele mele pentru voi; si in trupul meu, implinesc ce lipseste suferintelor lui Hristos, pentru trupul Lui, care este Biserica.“

De ce, pe langa pretul infinit de mare al jertfei Domnului Isus, Dumnezeu mai cere si suferinta noastra? Vom intelege doar in ceruri.

Continutul acestei carti nu este un atac la adresa institutiilor statului la care, uneori fac referinta, nici impotriva Bisericii Ortodoxe Romane, si nici impotriva fratilor mei din Cultul Crestin Baptist. Este doar o marturisire sincera si personala a experientelor mele cu Dumnezeu pe parcursul celor optsprezece ani cati au trecut de la Revolutie. Este o marturisire a adevarului in dragoste. Chiar daca experientele cu care m-am confruntat in toti acesti ani m-au ranit si m-au afectat profund, eu  Ii multumesc Domnului pentru ele. Erau necesare pentru zdrobirea, sfintirea si apropierea mea de Domnul, in ceea ce priveste relatia mea cu Biserica Ortodoxa Romana sta marturie graitoare, prietenia si partasia mea in dragostea in Isus Hristos, cu Mitropolitul Banatului, doctor Nicolae Corneanu, si cu alti ierarhi si slujitori ai acestei biserici.

Pot marturisi ca si psalmistul: „Sunt prieten cu toti cei ce-L iubesc pe Domnul“ (Ps. 119:63).

Poate ca stilul meu direct si sincer ii va deranja pe unii din fratii si colegii mei. Vreau sa ii asigur de dragostea si pretuirea mea in Hristos si de faptul ca aceste randuri nu le-a scris un om perfect, ci unul care in timpul anilor de slujire a facut multe greseli, dar care il iubeste pe Dumnezeu cu toata inima.

Cod produs: 8825
Dimensiuni: 142 x 203 x 15 mm
Greutate: 0,385kg
Număr pagini: 317
Limbă: Română

Comentarii și recenzii

Scrie o recenzie pentru acest produs

Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a scrie recenzii.


Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat: