Autorul isi poarta cititorul de mana prin hatisurile teoriilor cu privire la iad, ancorandu-l apoi in textul biblic. Se pot observa doua planuri: unul doctrinar, altul exegetic. Totul este, in fapt, o chemare la echilibru si o analiza etimologica pertinenta. Tinandu-se departe de cele doua extreme – universalismul si anihilationismul – el propune o varianta realista. Iadul nu este un mit, dar nu este nici mobilul adevaratei convertiri.
Dragostea lui Dumnezeu ne cucereste pentru El; suntem ai Lui datorita iubirii si raspunzand cu iubire, dar acest lucru nu trebuie sa trunchieze realitatea pedepsei finale. Cuvintele lui Cristos privitoare la chin si scrasnirea dintilor trebuie luate ca atare. Nepocainta conduce inspre iad, asa cum pocainta conduce inspre rai.