Anul 1988 este unul din cei mai importanți ani din viața mea… Și nu pentru că e anul în care am fost născut – de fapt, povestea e în spatele nașterii mele, e înainte de a avea loc. Părinții mei nu au fost credincioși la început, așa că după ce aveau deja 4 copii, ar fi trebuit să apar eu. Au fost foarte legați de lume, mai ales că mai cântau pe la nunți, botezuri, etc. Comunismul încă mai era la putere în perioada aceea și exista un decret (sau ceva de genul asta) prin care familiile cu 5 copii aveau mai multe obligații și mai multe interdicții la “rațiile de mâncare”.
Primul lucru la care s-au gândit: Ajung 4 copii! Așa că deja se gândeau cum să mă piardă. S-au gândit la avort. Chiar dacă atunci era interzis, totuși părinții au aranjat în ascuns o ședință cu un medic pentru avort. Mama mea trebuia să ia mai multe pastile și diferite injecții să nu mai fiu în viață atunci când trebuia făcut chiuretajul. I s-a făcut prescriere pentru 1 săptămână, timp în care trebuia să își facă efectul “tratamentul”. Așa a și făcut, numai că nu s-a întâmplat să mor… Deci, mama a fost nevoită să aștepte nu o săptămână, nu o lună, ci chiar 3 pentru a afla un rezultat. Tot acolo eram…
Părinții se așteptau să mă nasc “fără viață” (sună ciudat să te naști și să nu ai viață), iar dacă, prin absurd m-aș fi născut, se așteptau să fiu cel mult handicapat. Timpul a trecut și am ieșit la lumină… chiar dacă nu vedeam nimic (la fel de ciudat). Și eram frumos 🙂 și sănătos – cel puțin așa spun ei… E adevărat că nu puteam să fiu totuși perfect… am eu urechile puțin mai mari, dar e extraordinar să le am 🙂 îmi place ca aud cu ele… Dar n-am nici o idee cum a găsit Creatorul meu cu cale să supraviețuiesc în acel “loc tainic” despre care vorbește David…
La 3 ani după ce m-am născut, familia mea a devenit credincioasă și au mai urmat alți 4 frățiori. Dacă până mai acum câțiva ani nu știam ce caut pe pământ, m-am convis de un lucru: Sunt un miracol!!! Si spun asta umil. Acum știu că Dumnezeu a avut dintotdeauna un plan deosebit cu mine – la fel cum are cu fiecare din voi – și știu că nu sunt la întâmplare… nimic nu e la întâmplare! Și m-am mai convins de un lucru: viața mea nu e a mea… o am numai că El a vrut s-o am…
Urmeaza…
N-am multe amintiri de cand am fost mic… De fapt, am, dar le-am uitat… 🙂 Parintii mei s-au intors la Dumnezeu pe cand aveam 3-4 ani… Eu L-am cunoscut pe Dumnezeu printr-o vaca… La propriu… Oamenii asteapta de la Dumnezeu interventii fantastice ca sa-si indrepte inimile spre El… Scapari din boli incurabile, din accidente, vor sa vada artificii, sau mai stiu eu ce… La mine a fost simplu, dar tot valoros…
Imi place foarte mult fotbalul… In copilarie jucam foarte mult… Am crescut la tara… Printre oameni simpli, animale, pasari si mult praf… Se lipeau toate bolile de piele de mine… 🙂 Intr-una din zile am plecat cu vaca… Aveam 13 ani… Am jucat mult fotbal in ziua aia… Atat de tare obosisem, incat i-am spus unui om mai in varsta sa aiba grija si de vaca mea… M-a luat somnul instant 🙂 M-am trezit odihnit, numai ca nu imi vedeam niciunde vaca… L-am intrebat pe om ce e cu ea si zice ca “era pe-aici”… Clar… Am inceput sa o caut… Intrebasem prin 3 sate vecine… “N-ati vazut o vaca alba cu pete negre???” Nimeni nimic… Se insera deja si nu mai deosebeam lucrurile din departare… Vedeam cate o tufa mai mare si fugeam spre ea cu gand ca ar fi vaca mea… Ajungeam acolo si parca auzeam “X”-ul ala de la “Romanii au Talent”… Inainte de data asta, pierdusem vacile de alte cateva ori, “fiecare actiune de acest gen soldandu-se cu un numar necunoscut de palme, respectiv joarde provenite din partea tatalui meu” 🙂 Ca sa para mai oficial 🙂 Tata ma iubeste foarte mult… Dar cand era vorba de pierdutul vacilor… Hmm… Ma iubea si mai tare… Se lasase deja intunericul si eu tot cautam vaca… Stiind “ce” ma asteapta acasa, mi-am propus “sa petrec orele nocturne pe imas”… Parca vedeam deja filmul… Ma gandeam ca pana a doua zi o sa le treaca supararea alor mei si ca o sa pot sa merg linistit acasa… Ma intorceam din ultimul sat in care fusesem in “cercetare” si roua imi uda deja tenisii… Mi-am adus aminte de Dumnezeu… Am facut o rugaciune, una care mi-a influentat toata viata… I-am zis lui Dumnezeu asa: “Doamne, daca ma ajuti sa imi gasesc vaca, promit ca o sa Te urmez toata viata”… Cred ca m-am rugat mai tare de frica bataii ce urma sa o primesc de la tata… 🙂 Anyway… O auzeam pe mama strigand din varful dealului… “Catusa, Catusa”… Asa ma alinta ea… Nu stiu cum de s-a gadit tocmai la “Catusa”… Erau altele mai faine… In fine… O auzeam si nu vroiam sa ii raspund… Scenariul din capul meu: “Eu am 8 frati, un tata si o mama… Astia s-au raspandit sa ma caute… Asteapta numai sa-mi auda glasul ca sa stie unde sunt, or sa ma prinda si apoi la <<judecata>> cu tata”… E o vorba: “Unde-s doi puterea creste”… Dar, dupa socoteala mea, astia erau 10… Mama ma tot striga… Intr-un final, mi-am facut curaj si i-am raspuns: “Daaa!”… Zice asa: “Hai, ca vaca e acasa”… “Wow!!! Nu se poate-asa ceva!!! Extraordinar!!! Artificii!!! Incredibil!!! Petarde!!! La multi ani!!!”… Da, de unde… Simplu de tot… M-am dus acasa si “Miresica” (numele ei) era acolo…
Acuma… Il rugasem pe Dumnezeu sa ma ajute “pe mine” sa gasesc vaca… N-am gasit-o… A facut mai mult decat atat… Mi-a dus-o “El” direct acasa… 🙂 Nici nu-mi trecea prin cap… Am inteles mai tarziu – Dumnezeu e Dumnezeu, atat in lucrurile mari, cat si in cele mici si parca lipsite de importanta… N-am mai luat nici bataie de la tata… Lucru mare si motiv de sarbatoare pentru mine… 🙂 Nu asta e ideea… Ideea e ca pana asteptam sa vedem ceva “WOW”, trec pe langa noi o “gramada” de situatii care, puse una langa alta, fac mult mai mult decat un “WOW”…
Un an mai tarziu, mi-am adus aminte de promisiunea pe care i-o facusem lui Dumnezeu pe “campul de lupta”, si-am spus “din apa” ca “Il urmez toata viata”… Fix ca in rugaciunea de pe “imas”… Fain, dar nu prea… Treceau anii si odata cu ei au aparut multe pe care nu le asteptam… Mi-am “murdarit” ochii si inima des, odata cu inceperea facultatii… Pana acolo incat aveam tricouri cu “Isus te iubeste” si mi le dadeam jos inainte sa incep sa “navighez pe internet”… Sau, sa ascund Biblia printre haine, sau pe sub perna, ca sa nu simt “mustrari de constiinta”… Eram “lider de tineret” in timpul asta… Iti imaginezi cat de “varza” am putut sa fiu… Gen zicala aia: “Fa ce spune popa, nu ce face popa”… – cu scuzele de rigoare daca ai cumva numele de familie “Popa” si citesti toata treaba asta…
E ciudat sa gresesti, sa-ti para rau, iar sa gresesti, iar sa-ti para rau si tot asa… E greu sa vrei sa iesi din ceva din care ti se pare prea greu sa iesi… Aveam un coleg de camera la camin… L-am chemat odata la o seara de tineret… A venit si m-am bucurat tare… Mai venea din cand in cand, fara sa il chem eu… Asta ma vedea ca pe un “sfant”… Statea sus, patul fiind supra-etajat… Ma rugam la Dumnezeu, dar nu stiu de cate ori au ajuns rugaciunile mele macar pana la patul lui… Citeam din Biblie… Ma trezeam ca am citit un capitol si habar-n-aveam ce citisem… Eram oriunde numai “acolo” nu… Asa ca imi ziceam ca trebuie sa il reiau… Il reluam, Il terminam, si iar n-aveam habar de nimic… Pe gasca mai ramane apa cand iese din ea… La mine, “uscat”… Eram “mort”, desi tineam in mana “VIATA”…
E ceva ce m-a ajutat mult in perioada aia… Cantam la chitara… Era cel mai bun mod in care ma mai intalneam cu Dumnezeu… Cantam cantece “de la biserica”… Ore in sir… Adormeam cu chitara in brate… In toata “mazgaleala” aia de viata a mea, Dumnezeu statea cu “guma de sters” intr-o mana si astepta sa scrie cu cealalta, daca vroiam sa Il las… Am scris un cantec care urma sa fie “imnul” unei tabere de vara… Li l-am cantat organizatorilor la una din intalniri, iar prima reactie a fost: “Ce fain… Mai canta-l odata”… De-aici mi s-a schimbat lumea… Din ziua aia am inceput sa investesc tot mai mult in ceea ce imi parea a fi bine… Si cantam tot mai mult… Mergeam in misiune dar aveam aceleasi lupte… De care tot incercam sa scap… N-am reusit… Dar ma apropiam din ce in ce mai tare de Dumnezeu… Am intalnit un om, care m-a incurajat foarte mult sa investesc in El si sa scriu muzica… Mai mergeam cu el in misiune cand era in zona “Timisoreana”… Ma apropiam vizibil de Dumnezeu…
Dupa ce am dat licenta, am aflat ca trebuie sa parasesc caminul, care urma sa fie inchis pe timpul verii… Era vineri… Luni trebuia sa plec din camin… Urma sa merg intr-o chirie cu alti cativa prieteni… Trebuia sa pregatim 400 de lei de persoana pentru a putea sta in apartament… Aici era o problema… Mai aveam mai putin de 10 lei… Acasa, mi-era greu sa cer… Stiam deja cum “stam”… Sa imprumut mi-era rusine… Am citit ceva in ziua aia… Matei 6:25-34… BOOOOM mare de tot in viata mea… Vorbeam cu Dumnezeu dupa ce am citit… I-am zis ca daca e adevarat ce scrie, vreau sa vad… Am primit un telefon spre seara… Un prieten… M-a intrebat “ce fac maine”… Zicea ca merge la o nunta in Lugoj si daca nu vreau sa merg sa cant… M-am dus… Aveam carnet de student si trenul pana la Lugoj a fost sub 10 lei 🙂 Am plecat de acolo cu 500 de lei… Am ramas “masca”… Eu eram bucuros numai ca am mancat bine si pe gratis… Era o schimbare de la meniul, aproape zilnic, de cereale VIVA si laptic “Fulga” pe care il primea colegul de camera de la matusa lui (educatoare la o gradinita)… 🙂 Ziceau versetele din Matei sa nu ma ingrijorez de mancare, de bautura sau de haine, ci sa caut Imparatia si o sa vina toate pe deasupra… Auzi… M-am intors in Timisoara… Mi-am platit chiria… Am fost la Mall, am mancat, am baut si am luat si haine… Exact ce era scris… Mi-am dat seama abia dupa ce trecuse tot… Mult timp crezusem in existenta lui Dumnezeu… Stiam ca e “acolo”… Dar de-atunci L-am crezut pe El… Ce scrie, e adevarat… Ma schimbam tot mai tare… Credeam tot mai mult… Am scris cantecul “Poti fi mai bun”, din cauza “luptelor” pe care le duceam… Dumnezeu imi pusese in inima gandul de a incepe sa fac misiune… Mi-era greu sa m-apuc, stiind ce “duc in spate”… I-am zis ca daca nu intru la master la “fara taxa”, o sa fac misiune… M-am pregatit pentru examen si am intrat al doilea la “cu taxa” 🙂 Am facut eu contestatii si din alea, dar degeaba… 5-u-i 5… Eu ma asteptam pe la un 8… 😛
Dumnezeu mi-a vorbit tare de tot si mi-a intarit chemarea in timp ce eram intr-o tabara in Oltenia… Un om m-a incurajat si mi l-a “aratat” pe Dumnezeu altfel decat cum eram obisnuit eu sa “il vad”… Era clara chemarea… Ma indreptam spre ea… Am tinut tare de tot la cineva… Mult timp, am tinut mai tare la ea decat la Dumnezeu… I-am spus tot ce aveam in inima si tot ce simt ca ar trebui sa fac cu viata mea… Am ramas fara “om”, dar m-am ales cu Dumnezeu… 🙂 Foarte tare e ca prima chemare a lui Dumnezeu de a face misiune a venit chiar prin ea… Zicea ca: “Dumnezeu nu numai ca te-a chemat, dar te-a si echipat pentru ceea ce te-a chemat sa faci… etc”… 🙂 S-a intamplat ceva dupa alegerea mea…
Intr-una din serile urmatoare ma suna tata… Zice ca ii parea rau ca m-a tinut prin scoli si ca a investit in mine iar eu nu aleg sa fac nimic cu viitorul meu… Ti-am zis… Tata ma iubeste mult… Si totusi… A fost un moment interesant… Ma straduisem in anii de facultate sa iau bursa si reusisem… El mai compensa cand era nevoie… Nu despre asta era vorba… Era frustrat ca nu stia ce o sa fac cu viata mea… L-am lasat sa zica tot si apoi i-am spus si eu ceva… Zic: “Tata, vorbesti de la dracul acum” 🙂 Nu-mi venea sa cred ca i-am zis asa ceva… A fost prima oara in viata cand mi-am permis sa il contrez pe tata prin vorbe, ca prin fapte am facut-o de mai multe ori, fara sa stie el… 🙂 Am continuat: “Toata viata m-ai invatat sa Il aleg pe Dumnezeu… Dumnezeu in sus, Dumnezeu in jos… Si acum, cand in sfarsit fac asta, ma intrebi <<ce fac>>?”… A tacut pret de cateva secunde… Mi-a inchis telefonul… Ma suna peste 2-3 minute… Ii simteam bucuria din voce: “Fiule, te salut cu Psalumul 4” 🙂 L-am iubit pentru aia…
L-am rugat pe Dumnezeu sa imi spele “inima si ochii murdari” de care ti-am spus… Si sa ma scape El, ca singur n-am nici o sansa… M-a ascultat… M-a ajutat… De-atunci m-am lasat de “navigatia pe ape tulburi”… N-a fost “pac”, “deodata”, cu celelalte lucruri care ma chinuiau, dar am scapat si de alea, in timp… Dumnezeu a facut asta pentru mine… “Veniti la Mine toti cei truditi si impovarati”… M-am dus… Si incepuse sa imi dea odihna in suflet…
Dupa ce am plecat din Timisoara, am primit un telefon de la “colegul de camera”… Ma invita sa merg la botezul lui… 🙂 Zice ca am fost exemplu pentru el… Pfff… Numai eu stiam… Dar m-am bucurat tare pentru el… E cu Dumnezeu azi, si am un sentiment fain in inima cand ma gandesc ca am luat cumva, pe nemeritate, parte la toata treaba asta… De 3 ani si putin am tot umblat in misiune… 3 ani cu Adi Gliga (de la care am invatat foarte multe) si, de vreo cateva luni, inapoi in Oltenia, unde am de lucru…
De vreo 20 si ceva de ani L-am tot pironit pe Isus prin felul meu de a fi… M-a iertat de fiecare data cand i-am cerut din toata inima… Il iubesc pe Dumnezeu… Si Il cred pe El si in El… Am o gramada, o gramada de lucruri pe care vreau sa le schimb… As vrea sa fiu altfel… Mai bun… Sa gresesc mai putin… Sa ma tin in frauri… Unii zic ca sunt “baiat bun”… Mi-as dori sa aiba dreptate… Pacat ca nu e asa… Stiu ca o sa fie bine… “Pot totul in Hristos care ma intareste”… El poate… E un verset care imi da pace in inima: “Caci Eu stiu gandurile, pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, ganduri de pace si nu de nenorocire, ca sa va dau un viitor si o nadejede”… Marturia adevarata nu ramane niciodata aceeasi… Pe masura ce umblam cu Dumnezeu, se imbogateste si experienta noastra cu El… Si tot mai adauga Dumnezeu cate ceva la ea…
preluat de pe https://www.suntaldoilea.ro/despre-mine/