„Nimeni nu mă iubește” a fost deviza sub care și-a trăit viața Bătrâna Morocănoasă, iar răspunsul dat indiferenței și cruzimii vieții a fost unul pe măsură: „Și nici eu nu iubesc pe nimeni”.
Când Iubirea a bătut timid la ușa inimii sale, întâi sub forma unei pisicuțe bolnave și mai apoi sub chipul gingaș al unei fetițe orfane, bătrâna a deschis larg ușa, flămândă de a dărui și a primi iubire. Primele raze ale iubirii au adus lumina în întunericul suferinței și singurătății, iar Bătrâna Morocănoasă, de mână cu fetița ei dragă, a învățat pas cu pas bucuria de care a fost privată o viață…
În mijlocul suferinței pricinuite de moartea copilei îndrăgite, ce dăduse culoare și sens existenței sale, bătrâna îl întâlnește pe Cel care nu părăsește niciodată, pe Cel care este Iubirea.
„Nimeni nu mă iubește”… repeta Bătrâna Morocănoasă, iar inima ei continua cântându-și bucuria, „mai mult decât Cel care a părăsit slava cerească și a venit ca să caute și să mântuiască pe cei pierduți”.
Dacă viața ta se aseamănă cu cea a bătrânei și poate fi cuprinsă în aceste amare cuvinte - „Nimeni nu mă iubește” - caută-L și tu pe Acela care îți promite chiar astăzi: „Te voi iubi cu o iubire veșnică…”
Laura Nisteriuc