- 1. James Guthrie
- 2. Hugh MacKail
- 3. Richard Cameron
- 4. David Hackston
- 5. John Brown
- 6. Margaret MacLachlan şi Margaret Wilson
- 7. John Nibset
- 8. James Renwick
- 9. James Mitchell
- 10.William Gordon
- 11.John Dick
- 12.Donald Cargill
- 13.Epilog
- 14.O schiţă a \"Istoriei Covenant-ului din secolul al XVII-lea\"
Noi căutăm mai degrabă să ne salvăm pe noi înşine prin orice mijloc legal, decât să depunem mărturie pentru Hristos.
Persecuţia scoţiană era mai rea decât cea a împăraţilor romani şi decât cea a inchizitorilor papali… Lungă este lista cu numele martirilor – cei biciuiţi la degete, cei arşi cu chibritul, cei arşi cu fierul roşu, cei înfometaţi până la moarte, cei cu oasele sfârtecate şi zdrobite, cei cu urechile tăiate, cei izgoniţi, cei împuşcaţi sau ucişi cu cuţitul. Însă, cu cât ororile erau mai bestiale şi mai brutale, cu atât mărturiile erau mai duioase şi mai înviorătoare. Partizanii Covenant-ului au murit rugându-se şi lăudând. În timp ce persecutorii lor trăiau în păcat, ei se pregăteau pentru cer, considerându-se binecuvântaţi pe veci, pentru că erau binecuvântaţi de Domnul.”
James Guthrie: Marea mulţime stătea mută ascultându-l: „Îl chem pe Dumnezeu să fie martorul sufletului meu că nu aş schimba acest eşafod cu palatul şi mitra celui mai mare episcop din Britania. Binecuvântat să fie Dumnezeu care a arătat îndurare faţă de mine, aşa un nenorocit, şi L a descoperit pe Fiul Său în mine, şi m-a făcut un slujitor al Evangheliei veşnice. Binecuvântat să fie El că a rânduit ca, cu toată opoziţia lui Satan şi a lumii, să pecetluiască slujirea mea pe inimile multora din cei ce sunt ai Lui, şi în special pe inimile acelora din locul în care am slujit ultima oară, adică în congregaţia şi prezbiteriul din Stirling. Isus Hristos este Viaţa şi Lumina mea, Neprihănirea mea, Tăria mea, Mântuirea mea şi tot ce mi doresc. Pe El! O, pe El vi-L recomand cu toată puterea sufletului meu. Binecuvântează-L, suflete, de acum şi până în veci. Doamne, slobozeşte în pace pe robul Tău, căci au văzut ochii mei mântuirea Ta.” O copie a ultimei sale mărturii a fost înmânată de el unui prieten, pentru fiul său William, când acesta avea să ajungă la maturitate. Apoi, a urcat pe scara morţii, exclamând: „Nu eşti tu din veşnicie, o, Doamne Dumnezeul meu? Nu voi muri, ci voi trăi.” Şi, în ultimele secunde înainte de a fi cu Hristos, dl De-neclintit, la fel de sigur şi plin de credinţă ca Iosua, şi a luat cârpa de pe faţă şi a strigat: „Partizanii Covenant-ului! Partizanii Covenant-ului! Ei vor fi de acum trezirea Scoţiei!”
Vorbind despre Cargill, Patrick Walker spunea: „El a scris că prin meritele îndurărilor lui Dumnezeu şi ale lui Hristos, avea o conştiinţă aşa de liniştită şi tăcută, ca şi cum nu ar fi păcătuit niciodată”, şi apoi continuă: „Când a ajuns la eşafod şi la piciorul scării, el L-a binecuvântat pe Domnul cu mâinile ridicate pentru că astfel era mai aproape de cunună; iar când a pus piciorul pe prima treaptă ca să urce spre frânghia sângeroasă, a spus: «Domnul ştie că urc aceste trepte cu mai puţină teamă, confuzie sau tulburare a minţii, decât am simţit când m-am îndreptat vreodată spre un amvon ca să predic.»”
Isabel Alison: „Ce pot spune spre lauda lui Hristos şi a crucii Sale? Îl binecuvântez pe Domnul pentru că El a făcut din închisoare un palat pentru mine. Şi ce sunt eu ca El să Se poarte astfel cu mine? Mi-am dorit cu lăcomie o astfel de soartă, dar totuşi m-am gândit că era prea măreaţă pentru mine, când am văzut cât de ticăloasă eram.”
Marion Harvie : „Acum, rămas-bun Scriptură minunată şi dulce, care a fost într-adevăr mângâierea mea, în mijlocul tuturor necazurilor mele! Rămas-bun, credinţă! Rămas bun, speranţă! Rămas-bun, hoinari ce mi-aţi mângâiat sufletul, când v-am auzit încredinţându-vă în dragostea lui Hristos! Rămas-bun, fraţi! Rămas-bun, surori! Rămas-bun, cunoştinţe creştine! Rămas-bun, soare, lună şi stele! Şi acum, bine ai venit, Isuse al meu minunat şi prietenos, în ale cărui mâini îmi încredinţez duhul pentru toată veşnicia. Aş putea spune că, puţine şi rele au fost zilele anilor vieţii mele de douăzeci de ani.”
John Malcolm: „Îl binecuvântez pe Domnul că m-a ales pe mine, un păcătos mizerabil, să-mi jertfesc viaţa pentru cauza Lui.”
Arhiepiscopul Alison: „Sunt bucuros că El mă cheamă la Sine în felul acesta, şi de aceea doresc să-L binecuvântez cu sufletul meu pentru bunătatea Lui faţă de mine pentru că foloseşte metoda şi calea aceasta cu un păcătos aşa de nenorocit ca mine, ce nu merită nimic, nimic în afară de mânie şi numai mânie.”
David Hackston: „Ştiţi că tinereţea e o nebunie, şi recunosc că în anii tinereţii mele am fost mult prea purtat de valul acesteia; dar acel izvor inepuizabil de bunătate şi har al lui Dumnezeu, izvorul minunat şi fără plată, m-a restaurat şi m-a scos din ghearele lui Satan ca pe un tăciune, iar acum stau înaintea voastră ca prizonier al lui Isus Hristos pentru că am aderat la Cauza şi la interesele Lui, pecetluite cu sângele multor oameni vrednici ce au suferit pe aceste meleaguri şi au depus mărturie pentru adevărurile lui Hristos, în aceşti câţiva ani care au trecut. Întăresc toate mărturisirile lor ca fiind adevărate şi doresc să pun puţinul meu alături de al lor; sunt gata nu doar să-l pecetluiesc cu sângele meu, ci de asemenea să-l pecetluiesc cu cele mai crunte torturi pe care vi le puteţi imagina.”
Deja era pe moarte din cauza rănilor sale groaznice când a fost dus la chin. În timp ce mari mulţimi de oameni priveau, călăul i-a făcut o mârşăvie, o grosolănie dureroasă, care nu a fost menţionată în sentinţă. Apoi a îndurat cu fermitate şi răbdare tăierea mâinilor lui, dar, deoarece călăului i-a luat mult timp să-i reteze mâna dreaptă, el a cerut ca mâna stângă să-i fie smulsă de la încheietură, lucru pe care călăul l-a făcut. Apoi a fost ridicat cu un scripete până în vârful spânzurătorii şi, după ce a fost ţinut puţin, a fost lăsat jos în viaţă. Călăul i-a deschis apoi pieptul cu un cuţit ascuţit şi, după ce şi-a băgat mâna, i-a scos inima. A căzut pe eşafod, şi s-a mişcat acolo. Călăul a cules-o cu vârful cuţitului şi, mergând de jur împrejurul eşafodului, o arăta oamenilor, spunând: „Iată inima unui trădător.” Patrick Walker spune că aceasta palpita pe cuţit. Restul sentinţei a fost îndeplinită aşa cum fusese stabilit. Harul fără plată al lui Dumnezeu a fost proslăvit în David Hackston, astfel că cine se gândeşte la el, trebuie să se gândească şi la Domnul şi Mântuitorul lui, Isus Hristos.
John Nisbet: „O, dacă ar veni ziua de vineri! O, dacă ar veni ziua de vineri! O, Doamne, dă-mi răbdare să aştept timpul stabilit de Tine! O, dă-mi putere să rezist în Prezenţa Ta dulce, dulce! Dacă Tu, Cel glorios, Domnul zecilor de mii, Minunea cea veşnică, Admiraţia îngerilor şi a sfinţilor răscumpăraţi nu mă îmbraci cu mai multă putere, acest vas de lut slab se va sparge în bucăţi sub manifestările glorioase şi negrăite ale harului Tău bogat şi ale Prezenţei Tale neasemuite, neasemuite!”
Uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire, şi urmaţi-le credinţa! Isus Hristos este acelaş ieri şi azi şi în veci!