Nu după mult timp de la terminarea celui de-al doilea război mondial, în 1951, Martyn Lloyd-Jones a avut opt mesaje din Ioan 14:1-12 la Westminster Chapel în Londra. Aceste predici, care formează această carte, au fost menite să mângâie, să întărească și să-i zidească pe creștini în „credința lor preasfântă” (Iuda 20) și să aducă necredincioșii la o cunoaștere a singurei modalități în care bărbații și femeile pot înfrunta chestiuni ce țin de viață și de moarte.
El a căutat să arate că aceste cuvinte familiare nu erau relevante doar la înmormântări, ci puteau fi aplicate la toate fațetele vieților noastre, iar modul în care el s-a ocupat de aceste cuvinte a fost caracteristic pentru slujirea sa. El nu le-a folosit pe post de refren liniștitor care să ne adoarmă temerile. Ci a mers prin ele cu atenție, arătând că modul în care trebuie să ne ocupăm de temerile noastre era să le înfruntăm, să le recunoaștem și apoi, să realizăm că răspunsul la ele se poate găsi numai în marile și neschimbătoarele adevăruri ale Evangheliei creștine.