În această carte veţi citi povestea unui copil pricăjit, neîngrijit, în care lipsurile au lăsat urme adânci, îmbrăcat cu nişte haine murdare şi zdrenţuite, care de-abia îi acopereau trupul. Copilul arăta ca o mică sperietoare şi era întruchiparea sărăciei atât de neplăcute la vedere; cu toate acestea, în ciuda chipului său sluţit, înfăţişarea lui, avea o expresie blândă şi inocentă, foarte diferită de aspectul îmbătrânit şi vicios al celor mai mulţi cerşetori. Ochii săi albaştri erau luminoşi şi sinceri, iar părul şaten îi cădea în jurul feţei care rareori se întâmpla să nu stârnească mila celor de la care îndrăznea să cerşească atunci când se asigura că nu era prin preajmă vreun poliţist care să-l vadă; şi învăţase deja să arunce o privire melancolică trecătorilor, care să inspire milă. Dar în acea dimineaţă ploioasă, cu care începe povestirea acestei cărţi, el era prea preocupat de altceva pentru a-şi mai putea folosi abilitatea lui slabă de a cerşi şi, chiar dacă picioarele desculţe îi erau cufundate până la glezne în noroi, iar ploaia pătrunsese până la piele prin hainele-i zdrenţuite, şi-a continuat drumul cu paşi hotărâţi şi grăbiţi, până când a ajuns în faţa uneia dintre clădirile principale din marele oraş. Era tribunalul oraşului. Trebuia să vina în ajutorul fratelui său. De aici încolo avea să treacă printr-o serie de întâmplări şi circumstanţe care au condus la aducerea lui la credinţa în Dumnezeu.