Ne puteți contacta pe site, pe Facebook sau la telefoanele: 0268 472 474 sau 0723584887

Livrare GRATIS cu Poșta Română, la orice comandă peste 300 lei.

 

Saltul spre lumină
Saltul spre lumină

Saltul spre lumină

Livrare GRATIS cu Poșta Română la orice comandă peste 200 lei!

Distribuie

30,00 RON


Disponibil

  Adaugă în coș

Pastorul şi poetul Nicole Bec s-a născut în 5 septembrie 1941 în comuna Vidra, judeţul Alba, fiind al treilea copil din familia compusă din 9 fraţi şi surori.

Este ordinat diacon, apoi prezbiter, slujind în cele din urmă ca pastor în biserica locală, cât şi în bisericile din zonă până în anul 1990, când se mută cu familia în oraşul Alba Iulia. În acea perioadă, slujeşte ca pastor în Biserica Penticostală din oraşul Cugir. În anul 2004 emigrează împreună cu soţia şi trei copii în America, oraşul Portland, unde locuiesc şi în prezent. 

Veniţi să-ncepem veşnicia 

Cu sfinţii de pe-ntreg pământ, 

Din vechi şi noul Legământ 

Care-au păzit al Lui Cuvânt 

Cerând să vină-mpărăţia, 

Când Regele, Cristos, Mesia, 

El va fi toată bucuria 

Şi Domn al noului pământ! 

(din poezia În drum spre Emaus)

ISBN: 978-606-8282-41-1
Cod produs: 20115
Dimensiuni: 140 x 200 x 20 mm
Greutate: 0,262kg
Număr pagini: 30
Limbă: Română

Comentarii și recenzii

Scrie o recenzie pentru acest produs

Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a scrie recenzii.