Contul tău

Oferta lunii: Livrare GRATIS cu Poșta Română, la orice comandă peste 100 lei.

Cand esti tentat sa renunti, Corrie ten Boom

Cand esti tentat sa renunti, Corrie ten Boom

Duşmanul încearcă să facă orice ca să înrăutăţească situaţia. De obicei nu marile probleme mă deprimă, ci multitudinea de inconveniente care se adună unele peste altele ca nişte pietricele, dar care ajung să formeze un munte de neclintit. Recent, o serie de astfel de incidente mărunte aproape că m-a determinat să renunţ la însărcinarea dată de Dumnezeu.

În călătoriile mele, trebuie să trec deseori graniţe între ţări. Ştiind că introducerea pe furiş a lucrurilor este păcat, nu fac acest lucru. Prima mea iritare s-a petrecut la întâlnirea cu ofiţerul vamal.

„Aveţi ceva de declarat?”, m-a întrebat el lipsit de politeţe.

„Da”, am răspuns eu. „Ciorapi de nylon.”

I-am pus deasupra bagajului ca să-i vadă, fiindcă ştiam că trebuia să plătesc taxe vamale pentru aşa ceva. 

„Sunt patru perechi aici”, a spus el. „Mi-aţi spus că e doar o pereche.”

„Nu, n-am spus!”, am replicat.

Dar nu m-a crezut. În următoarea oră mi-a verificat bagajul. A încercat toate cutiile mici pentru a vedea dacă nu au butoane false. Mi-a apăsat pasta de dinţi să vadă dacă nu conţine diamante. Mi-a verificat pantofii să nu aibă tocuri false care ar putea ascunde droguri. Mi-a pipăit tivul rochiilor să vadă dacă nu sunt cusute perle acolo. Aproape că mi-a scos albiturile din valize. Desigur că n-a găsit nimic şi, în final, m-a lăsat să trec – după ce am plătit taxe vamale pentru patru perechi de ciorapi. Eram şi ofensată, şi nefericită.

Mai târziu am înţeles de ce m-a supărat aşa de tare acest incident. Nu renunţasem la autoîndreptăţirea mea. Eram aşa de sigură de propria mea cinste, încât am suferit de consecinţele unei mândrii rănite. E mai uşor să renunţi la păcat decât la virtuţi!

Fără să acord importanţă motivului deprimării mele, am descoperit ulterior că pierdusem legăturile aeriene din cauza întârzierii de la biroul vamal. Am fost forţată să dorm pe o canapea în sala de aşteptare pentru femei din aeroport. Din fericire, eu dorm buşteam şi m-am bucurat de un somn odihnitor. Când m-am trezit, femeia de serviciu care mătura pardoseala în jurul canapelei mele, uimită, a spus cu admiraţie: „Ce bine e să poţi dormi aşa de profund cu atâta zgomot în jur!”

În cele din urmă, avionul cu care călătoream a intrat într-o furtună, făcându-mă să am rău de înălţime. Apoi, în noaptea următoare a fost un cutremur. Urăsc cutremurele, pentru că îmi amintesc de bombele căzute în timpul războiului.

Apoi, oamenii care ar fi trebuit să-mi aranjeze întâlniri m-au întâmpinat cu: „Ne-am gândit că ai nevoie de o vacanţă şi de odihnă, aşa că nu am organizat nimic.” Uneori acesta este planul lui Dumnezeu, dar mult mai adesea este doar un semn al lenei oamenilor care nu vor să facă pregătirile necesare. Aşa că nu am apreciat faptul că nu mi-au aranjat nicio întâlnire.

Ultimul inconvenient – cel care aproape că m-a determinat să renunţ complet – avea a face cu camera mea. Gazdele mă puseseră într-o cameră fără masă de scris. În mod obişnuit acest lucru nu m-ar fi deranjat, pentru că sunt obişnuită să scriu pe genunchi. Dar, peste toate cele ce se întâmplaseră, m-am prăbuşit precum cămila a cărei spinare s-a rupt când i s-a pus ultimul pai. Am explodat.

Motivul nu era greu de găsit. Autocompătimirea îmi intrase în inimă. Autocompătimirea este un păcat dezgustător, iar diavolul se foloseşte de el şi întotdeauna îşi începe discursurile cu: „Biata Corrie... ”

De data aceasta a început spunând: „De ce trebuie să călătoreşti mereu? Stai acasă şi nu vei mai avea necazuri cu vameşii, paşapoartele, bagajele, legăturile aeriene şi alte lucruri de felul ăsta. În fiecare seară te vei putea culca în acelaşi pat confortabil; unde mai pui că în Olanda nu sunt cutremure. Şi trebuie să admiţi că nu mai eşti tânără. Ai trăit ca o vagaboandă timp de mulţi, mulţi ani. E timpul să-ţi pui hamurile în cui şi să te retragi pe o păşune frumoasă cu iarbă verde. Lasă pe altcineva să muncească. Tu ţi-ai câştigat răsplata.”

De data aceasta eram de acord. „Da, da, Satan, ai dreptate.” Aşa că ascultând de sfatul lui, i-am scris unui prieten din Olanda care administrează o casă internaţională de oaspeţi, unde, la momentul respectiv, aveam o cameră păstrată pentru mine, cu câteva piese personale de mobilier în ea.

„Cred că a venit timpul să lucrez în Olanda”, i-am scris eu. „Am obosit de atâta călătorit şi nu mai suport să simt roţi sub mine. Vrei să aranjezi un birou de scris – unul mare – şi să-l pui în faţa ferestrei din camera mea? Şi un scaun uşor – unul foarte uşor – în dreapta... ” În imaginaţia mea îmi alcătuisem un minunat vis al cerului aici pe pământ, cu mine în mijlocul lui!

În după-masa aceea am pus scrisoarea la poştă şi apoi am revenit în cameră ca să mă uit pe calendar. Mi-am notat numele persoanelor cărora trebuia să le scriu pentru anularea întâlnirilor planificate. Toţi m-ar fi înţeles. Nu spuseseră mulţi: „Hei, la vârsta ta precis că ai obosit!”?

Totul ar fi mers bine (sau poate ar trebui să fiu sinceră şi să spun „rău”), dacă nu mi-aş fi luat Biblia. Această Biblie veche, cu coperte negre, fusese ghidul meu în vremuri luminoase şi în vremuri întunecate. Am început să citesc, întrebând: „Doamne, ce ai vrea să fac?”

Am deschis la Romani, capitolul 10: „Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor?... După cum este scris: „Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia.” (10:14–15)

Mi-am amintit de cuvintele unui instructor paraşutist. El spunea că atunci când oamenii lui se aflau în avion deasupra câmpului de luptă, dădea patru comenzi:

Prima: „Atenţie!” („Ridicaţi-vă ochii”, Ioan 4:35).

A doua: „Staţi în uşă!” („Priviţi holdele care sunt albe acum, gata pentru seceriş”, Ioan 4:35).

A treia: „Fiţi gata!” („Fiţi plini de Duh”, Efeseni 5:18).

A patra: „Urmaţi-mă!” („Vă voi face pescari de oameni”, Marcu 1:17).

Am stat ceva timp şi m-am gândit. Nu e treaba noastră să-I dăm noi instrucţiuni lui Dumnezeu. Noi trebuie să ne prezentăm la datorie.

Mi-am lăsat Biblia pe pat şi am luat stilou şi hârtie. Încercând să ţin totul cât mai bine pe genunchi, i-am scris prietenului meu din Olanda.

„Uită de ultima scrisoare. Nu vin acasă. Refuz să-mi petrec restul vieţii pe o păşune verde, când sunt atâtea câmpuri de secerat. Sper să mor în ham.”

Extras din cartea Calatoare pentru Domnul 

 

 

Adaugă propriul comentariu

Comentarii

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta.

Produse menționate sau prezentate în această postare
Călătoare pentru Domnul
Corrie Ten Boom

Relatându-şi experienţele privind călăuzirea, iertarea şi puterea lui Dumnezeu, Corrie a fost mereu provocată să aplice deplin, în propria ei viaţă, adevărurile pe care le-a împărtăşit altora.

Prețul nostru: 23,00 RON
Prețul tău: 23,00 RON

Categorii