De la luptă la pace: o mărturie despre cum Dumnezeu schimbă o viață
Un interviu despre căutare, luptă și sensul vieții
Această mărturie este povestea unei vieți trăite în luptă, dar transformată prin întâlnirea personală cu Dumnezeu. Redată sub forma unui interviu scris, ea vorbește despre căutare, disperare și pacea în Isus care schimbă totul.
Interviu – De la puterea personală la dependența de Dumnezeu
Cum ai descrie mediul în care ai crescut?
Am crescut într-o familie în care seriozitatea, hărnicia și dedicarea erau valori esențiale. Totul, absolut totul, depindea de puterea și voința personală. Eforturile trebuiau să fie direcționate spre cel mai înalt scop, iar acesta era să ai un nume bun și rezultate valoroase.
Ce loc avea Dumnezeu în viața ta în acea perioadă?
Până la vârsta de 24 de ani, nu îmi aruncasem niciodată privirea spre existența unui Dumnezeu bun, Creator al universului, un Dumnezeu care stă la baza vieții și a sensului ei. Tot ceea ce percepusem despre Dumnezeu, într-o lume întunecată de comunism, era că este un concept depășit, inutil, un sprijin pentru cei slabi. Iar eu eram, pe atunci, orice altceva decât un om slab.
De ce nu exista loc pentru acest concept în viața ta?
Fiind crescută într-o familie cu principii de viață care includeau lupta pe toate planurile, nu aveam unde să introduc acest concept. Totul se rezuma la efort, control și rezistență.
Cum privești astăzi acea perioadă?
Astăzi pot spune că El, în îndurarea Lui nemărginită, a avut mult har pentru viața mea, mult mai mult decât aș fi putut vreodată să îmi imaginez, privind în urmă.
Cum era atmosfera din familie?
Familia mea era una luptătoare, dar independentă, iar râvna fără o bază stabilă ducea de cele mai multe ori la lupte interioare. Existau conflicte mari în familie, lupte pe care eu, ca și copil, le duceam acoperind realitatea durerii care se forma încet, a sentimentului de neputință și a constrângerii în limite distrugătoare.
Ce impact au avut aceste conflicte asupra ta?
Conflictele permanente au dus, în final, la o explozie în jurul vârstei de 20 de ani. Am evadat și, fugind de familie, am intrat într-o căsnicie despre care credeam că va fi soluția pentru pacea și liniștea interioară mult căutate.
A fost căsnicia soluția pe care o așteptai?
Acum știu că Dumnezeu a creat atunci un drum pentru a-mi deschide ochii și a adus lângă mine un om a cărui natură era însăși echilibrul și liniștea. Credeam că eu găsisem soluția pentru viața mea și că voi putea intra ușor într-un cămin al păcii. M-am înșelat profund.
Ce s-a întâmplat mai departe?
Curând s-a dovedit că am adus cu mine războiul și că urma, probabil, să aduc chiar distrugerea căsniciei. Nu vedeam și nu înțelegeam unde putea fi găsită soluția. De ce nu se așezau lucrurile bine dacă eu munceam, luptam, căutam?
A existat un moment de cotitură?
Într-o disperare adâncă, în incapacitatea de a vedea o soluție practică și de a primi liniștea, am îngenuncheat, la propriu, într-o noapte. Am strigat disperată către univers, către un Dumnezeu despre care nu știam nimic, către o mână de ajutor care, dacă exista, putea fi singura soluție.
Cum te simțeai în acel moment?
Nu mai aveam resurse, nu mai aveam putere, nu mai aveam direcție. Eram pe marginea unei prăpastii și știam că puterea mea nu mă mai putea salva. Doar ceva mult mai puternic ar fi putut.
Ai simțit atunci un răspuns imediat?
Nu s-a întâmplat nimic atunci, dar am învățat îngenuncherea. El, în îndurarea Sa fără margini, începuse deja să țeasă în jurul meu salvarea. Trebuia doar să o accept.
Cum a început căutarea ta?
Am început să caut soluția, dar de data aceasta în afara mea. Nu mai credeam că stă în puterea mea, pentru că știam că nu este acolo. Trebuia să fie undeva în afară.
Ce rol a avut lectura în acest proces?
Am început să citesc. Printr-o conjunctură interesantă, am primit o Biblie și am început să caut soluția într-un univers pe care până atunci nici măcar nu îl acceptam ca fiind valabil. Citeam orice îmi cădea în mână despre creștinism.
Cum ai abordat aceste lecturi?
În câteva luni am devorat zeci de cărți. Am analizat, m-am luptat cu concepte, am răsfoit opinii pro și contra. Nu aș fi acceptat discuții sau mărturii. Aveam nevoie de o bază solidă, pe care voiam să o consider logică.
Cum vezi astăzi acest proces?
Dumnezeu, în îndurarea Lui, știe exact pentru fiecare calea de intrare în inimă și creează, în măreția Sa, circumstanțe și căi perfecte.
A existat un moment clar al predării?
Fără un om, fără explicații, fără discuții omenești, am ajuns în punctul de a pune armele jos. Atunci l-am descoperit pe Iosif Țon. Într-o noapte de lectură, într-o carte numită Credința adevărată, am parcurs rugăciunea de predare a vieții către Singurul care are soluția pentru viața noastră – Isus. Eram singură, cu o carte în mână și cu îndurarea Lui alături.
Ce s-a schimbat după acel moment?
A doua zi am descoperit că miracolul se întâmplase. Nu conștientizam exact ce se schimbase, dar o pace incredibilă a intrat în inima și viața mea. Întâlnirea supremă avusese loc.
Cum ți-a influențat această experiență viața pe termen lung?
Niciodată după acea zi nu m-am mai îndoit că Dumnezeu există și că poate aduce liniște, pace și echilibru în viața fiecăruia. Mi-am dedicat întreaga viață — sunt 30 de ani de atunci — slujirii unui Dumnezeu bun, care poate restaura o viață din rădăcină și poate aduce pace și putere dincolo de limitările noastre.
Când Dumnezeu aduce pace dincolo de puterile noastre
Această mărturie ne amintește că adevărata pace nu vine din efort, control sau luptă continuă, ci din întâlnirea personală cu Dumnezeu. El este Cel care restaurează vieți, aduce echilibru și oferă sens acolo unde puterea omenească se oprește.