Fragment din cartea Lupta impotriva barfei de Matthew C. Mitchell
Pe cine să iubesc?!
Ce faci cu un duşman?
Când cineva te bârfeşte, el sau ea acţionează ca duşman al tău. Acea persoană s-ar putea să nu-ţi fie duşman în mod oficial. El sau ea poate fi de fapt cel mai bun prieten. Dar în momentul când lucrurile rele se răspândesc pe la spatele tău, provenind dintr-o inimă rea, persoana care le răspândeşte acţionează ca duşman al tău.
Deci, întreb din nou, ce faci cu un duşman? Domnul nostru Isus are răspunsul:
„Aţi auzit că s-a zis: «Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.» Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii? Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Oare păgânii nu fac la fel?” (Matei 5:43–47)
În ceea ce noi numim Predica de pe Munte (Matei 5–7), Isus ne învaţă să ne iubim duşmanii. În această secţiune a predicii, Domnul a corectat cu măiestrie înţelegerile greşite şi denaturările legii lui Dumnezeu, prezentând atât o interpretare corectă a legii, cât şi propriile Lui afirmaţii divine autoritare, adică legea lui Hristos. În versetul 43 este prezentă pentru a şasea oară expresia: „Aţi auzit că s-a spus”, iar Domnul pune în antiteză de fiecare dată această afirmaţie cu ceva foarte diferit de ceea ce oamenii auziseră înainte. Cuvintele: „Dar Eu vă spun” ale lui Isus, ne prezintă ceva foarte diferit de ceea ce auzim azi în cultura noastră, fără să mai menţionăm ce spun alte religii şi felul în care ne-ar conduce instinctele noastre să credem şi să facem. În special aceasta: iubiţi-vă duşmanii.
Cu siguranţă aceasta nu ne vine în mod natural!
În Levitic 19:18 scrie: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Însă învăţătorii legii din vremea lui Isus presupuneau că aceasta înseamnă „să-ţi iubeşti concetăţenii, fraţii, rudele îndepărtate”. Ei credeau că „urăşte-ţi duşmanul” e concluzia logică. Însă legea n-a spus niciodată: „Urăşte-ţi duşmanul.” Aşa că Isus spune: „Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri... rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc.” (Matei 5:44)
A iubi pe cineva nu înseamnă că trebuie să ne şi placă. Gândeşte-te la ultima persoană care ştii că te-a bârfit. O ai în memorie? Isus te cheamă să o iubeşti. Nu într-un fel afectiv. Nu e vorba de afecţiune. Ci să o iubeşti într-un fel în care să-i vrei binele acelei persoane. Dragostea este o acţiune, în primul rând, nu un sentiment. Ea caută binele celuilalt. Implică inima, dar nu înseamnă că-i şi place de cineva sau că aprobă ceea ce face. Să vedem cum e dragostea activă:
„Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, dragostea nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată.” (1 Corinteni 13:4–8)
Noi trebuie să arătăm dragoste activă nu doar faţă de prietenii noştri, dar şi faţă de duşmanii noştri.