Contul tău

Până la Crăciun: 15% reducere la toate produsele, în limita stocului disponibil.

LĂSÂNDU-NE ÎNTREBĂRILE DEOPARTE - fragment Prin Furtuna

LĂSÂNDU-NE ÎNTREBĂRILE DEOPARTE - fragment Prin Furtuna

LĂSÂNDU-NE ÎNTREBĂRILE DEOPARTE

Dacă vreau să-I adresez lui Dumnezeu nişte întrebări, ar fi bine să fie nişte întrebări potrivite şi să nu mă îndoiesc deloc că Dumnezeu îmi va răspunde şi-mi va spune ceea ce trebuie să ştiu şi să fac, ca să pot beneficia de puterea Lui pentru a îndura suferinţa. Ceea ce sigur va trebui să învăţ va fi să mă încred în El mai mult şi nu mai puţin, să nu mai depind de sentimentele mele şi să-mi dezvolt credinţa. Şi va trebui să-L întreb pe Domnul: „Ce să le spun celorlalţi care mă chestionează cu privire la necazul meu?” Dacă Îi adresez astfel de întrebări Domnului, am toată certitudinea că El îmi va răspunde. 

Nu e greşit să-i punem lui Dumnezeu orice întrebare care ne trece prin cap, însă anumite întrebări sunt necesare pentru a şti ce să facem cu vieţile noastre. Dacă îndrăznim să-I cerem ajutorul lui Dumnezeu prin întrebări grele, El ne va direcţiona spre nişte lucruri care vor face ca binecuvântările generate de suferinţă să fie mai mari. De exemplu, Îl putem întreba: „Cum poate acest necaz, pe care Tu l-ai îngăduit, să mă facă să mă asemăn mai mult cu Tine?”, în loc să zicem: „De ce nu îndepărtezi suferinţa asta?” Dumnezeu ascultă fiecare cuvânt pe care-l rostim şi nu trebuie să ne îndoim de atenţia Lui sinceră.

Dar, dacă mă-ndoiesc chiar şi de faptul că El este prezent, că ascultă  sau că este interesat să facă din mine o persoană mai înţeleaptă prin aceste greutăţi, atunci voi fi ca „valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo”. „Un astfel de om”, zice Iacov, „să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul, căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale.” (Iacov 1:6–8)

E uşor să simţim că mica ambarcaţiune a credinţei noastre e dusă încoace şi-ncolo de furtună ca o plută, nu-i aşa? Iov a simţit şi el acest lucru. Şi totuşi, când furtuna a fost la nivelul ei maxim, vocea lui Dumnezeu s-a ridicat deasupra ei şi l-a întrebat pe Iov de ce era supărat din cauza suferinţei! 

Capitolele de la 38 la 42 sunt capitole glorioase. După o linişte nefirească, Iov aude în sfârşit vocea după care tânjise atât de mult. După ce nu mai vede nimic – el Îl vede pe Dumnezeu! Şi, auzind şi văzând, el se închină într-un mod în care nu s-a mai închinat înainte. El lasă la picioarele Domnului orice întrebări şi îngenunchează acolo, abandonându-se pe sine într-o totală uimire. „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut.” (42:5)

Ruth Bell Graham a fost o poetă remarcabilă. Îmi place să-i citesc opera. Una dintre poeziile ei mi-a atras atenţia într-un mod deosebit:    

Îmi las „de ce” –urile la crucea Ta,
Îngenunchind în adorare...
Mintea mi-e golită de gânduri,
Iar inima mi-e dincolo de sentimente...
Şi, închinându-mă,
Îmi dau seama că, dacă Te cunosc,
Nu mai am de ce să-ntreb: „De ce?”¹

Elihu a încercat să-l facă pe Iov să-şi lase întrebările deoparte, să-şi ridice ochii spre Dumnezeu şi spre credincioşia Lui şi să nu se uite la propria lui lipsă de credinţă. Dumnezeu e pe punctul de a-l întreba pe Iov cum de   s-a putut îndoi de grija Lui pentru el, când, peste tot în jurul lui erau dovezi că Dumnezeu le poartă de grijă creaturilor Lui mult mai neînsemnate. Mai întâi, El îi reaminteşte lui Iov în capitolul 38 că El este creatorul, iar Iov este creatura: 

  • „Unde erai tu când am întemeiat pământul?” (38:4)
  • „De când eşti tu, ai poruncit dimineţii? Ai arătat zorilor locul lor?” (38:12)
  • „Ai pătruns tu până la izvoarele mării? Sau te-ai plimbat tu prin fundurile adâncului?” (38:16)
  • „Ai cuprins tu cu privirea întinderea pământului? Vorbeşte, dacă ştii toate aceste lucruri.” (38:18)
  • „Ai ajuns tu până la cămările zăpezii?” (38:22)
  • „Poţi să înnozi tu legăturile Găinuşei?“ (38:31)
  • „Poţi să dezlegi frânghiile Orionului?” (38:31)
  • „Poţi face să răsară constelaţiile la vremea lor sau poţi să călăuzeşti Ursul cu puii săi?” (38:32, NTLR)

Pot să-mi închipui că Iov, confruntat cu incredibila maiestate a lui Dumnezeu, manifestată în furtuna care i-a înmuiat pielea înnegrită şi plină de răni şi i-a lipit zdrenţele de trup, a fost devastat de asemenea întrebări.  „Eşti încredinţat acum tu, care vorbeşti împotriva celui Atotputernic?” (40:2), îl întreabă Dumnezeu pe Iov. „Acela care-L mustră pe Dumnezeu trebuie să răspundă!” (40:2, NTLR)  Nu-i de mirare că Iov a răspuns: „Iată, eu sunt neînsemnat! Ce-aş putea să-Ţi răspund? Îmi pun mâna la gură. Am vorbit o dată şi nu voi răspunde; de două ori, dar nu voi mai zice nimic.“ (40:4-5, NTLR)

Apoi Biblia ne spune că Dumnezeu i-a vorbit lui Iov din furtună.

 

 
Adaugă propriul comentariu

Comentarii

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta.

Produse menționate sau prezentate în această postare
Prin furtună in braţele lui Dumnezeu
Jill Briscoe

Ce faci când norii furtunii vieţii te înconjoară - şi nu poţi vedea linia orizontului? Spre ce te îndrepţi când Dumnezeu pare să fie distant?

Prețul nostru: 23,00 RON
Prețul tău: 19,55 RON

Categorii