Ori de câte ori am citit povestea Abigailei - o istorisire foarte scurtă a Bibliei - mă simţeam copleşită de frumuseţea acestei femei... şi de fiecare dată mă întrebam: oare ce este în spatele acestei femei ale cărei acţiuni te lasă fără cuvinte? Autoarea cărţii pe care o ţii în mână răspunde acestei întrebări şi îţi oferă o descriere atât de completă şi provocatoare a frumuseţii acestei femei, încât parcă îţi auzi inima şoptindu-ţi: vreau să fiu şi eu ca această femeie! De aceea, recomand această carte, pentru studiu individual sau în grup, oricărei femei care vrea să se identifice cu " femeia înţeleaptă care îşi zideşte casa"! (Lidia Şchiopu)
David este un personaj fascinant, complex şi controversat în acelaşi timp. Probabil că te-ai întrebat aşa ca mine cum este posibil ca mâna care atingea cu atâta delicateţe corzile harfei şi scria psalmi înălţători de laudă să ucidă în acelaşi timp cu sânge rece, semănând moartea. În acest studiu, autoarea face o disecţie inspirată, matură şi profundă a acestei personalităţi complexe, punând reflectorul lui Dumnezeu pe fiecare faţetă a acestui diamant de mare preţ: David păstorul, muzicianul, războinicul, regele, soţul...