Micul Arthur von Bergen era deja în vârstă de trei zile când l-a văzut tatăl său pentru prima dată. Bebeluşul stătea paşnic şi cu mâinile încrucişate în pătuţul lui aflat în spitalul lui Moutier.
"Ăsta o să fie cândva preot", i-a profeţit moaşa tatăşui fericit.
"Vai de mine, sper că nu!" s-a apărat el înspăimântat.
Mai târziu, când urca muntele pe drumul acela obositor de două ore spre casă, Dumnezeu i-a vorbit. Ce-ar fi, dacă Dumnezeu ar vrea cu adevărat să-l cheme pe acest copil în lucrare? În cele din urmă, tatăl a fost gata să-i zică "da" lui Dumnezeu.
Arthur a crescut în mica gospodărie ţărănească a părinţilor împreună cu cei trei fraţi ai săi. Tatăl era ţăran şi cioban pe muntele Moron. Vara era plină de fiecare dată cu multă treabă, căci pe lângă lucrul pe propriile ogoare păzeau pe păşunea alpină vacile din satul aflat în vale.
Iarna era lungă şi grea. Vântul vuia neîndurător şi viscolea zăpada, făcând troiene înalte de peste un metru. Copiii îşi croiau cu greu drum în fiecare zi prin zăpada aceea mare când se duceau la şscoala din sătucul Champoz.