Dintre toți oamenii, slujitorul lui Cristos este în mod special chemat să umble cu Dumnezeu. Totul depinde de asta: pacea și bucuria lui, răsplata lui din viitor, la venirea Domnului. Dar în mod aparte Dumnezeu arată că umblarea cu El este adevărata și singura cale de a obține binecuvântarea. Acesta este marele secret al succesului în slujire. Cel care umblă cu Dumnezeu reflectă lumina Feței Lui asupra unei lumi întunecate; și cu cât umblă mai aproape de Dumnezeu, cu atât reflectă mai mult din această lumină. Cel care umblă cu Dumnezeu poartă pe propria lui față o seninătate dulce și o bucurie sfântă, care împrăștie liniște în jur. Cel care umblă cu Dumnezeu primește și împarte viață oriunde merge, după cum este scris: „din inima lui vor curge râuri de apă vie”.
Credem noi că există un iad veșnic – un iad veșnic pentru fiecare suflet fără Cristos? Și totuși, suntem indiferenți, formaliști, lejeri în modul în care îi tratăm pe oameni, în ceea ce facem pentru cei care sunt lângă poarta acelui cuptor înspăimântător al mâniei! Familiile noastre, școlile noastre, congregațiile noastre, ca să nu mai vorbim de orașele noastre, de țara noastră, de lumea noastră, ar putea să ne trimită pe genunchi în fiecare zi. Căci pierderea chiar și a unui singur suflet este ceva neînchipuit de îngrozitor. Ochiul nu a văzut, urechea nu a auzit și nici la inima omului nu s-a suit ceea ce un suflet în iad trebuie să sufere pentru totdeauna. Doamne, dă-ne o inimă plină de compasiune! „Ce taină! Sufletul și veșnicia unui om depind de glasul altuia!”