Ne puteți contacta pe site, pe Facebook sau la telefoanele: 0268 472 474 sau 0723584887

Livrare GRATIS cu Poșta Română, la orice comandă peste 300 lei.

 

Esenţa credinţei creştine
Esenţa credinţei creştine

Esenţa credinţei creştine

Livrare GRATIS cu Poșta Română la orice comandă peste 200 lei!

Distribuie

30,00 RON


Disponibil

  Adaugă în coș

Creştinii afirmă că-L putem găsi pe Dumnezeu în Isus Hristos. Examinarea acestei afirmaţii va fi mult mai puţin complicată, când înţelegem, în primul rând, că Dumnezeu ne caută pe noi şi, în al doilea rând, că noi trebuie să-L căutăm pe El. (John Stott, Introducere)

Există o ostilitate cvasigeneralizată faţă de biserică, ca instituţie, îndeosebi în rândul generaţiei mai tinere. În acelaşi timp, chiar şi pentru cei care şi-au pierdut credinţa, o dată cu dezvoltarea facultăţilor critice, sau care au crescut absorbind învăţăturile altor religii (islamism, budism, hinduism sau altele), persoana lui Isus prezintă o fascinaţie aparte. A fost El un personaj istoric real? Ce putem spune despre afirmaţia că a fost „Fiul lui Dumnezeu“? Dar despre mărturia Noului Testament că ar fi înviat? Avem nevoie de mântuire prin El? Ce este această mântuire? Este ea o simplă acceptare intelectuală a unor afirmaţii făcute de biserică sau coboară la un nivel profund personal, intenţionând să afecteze, fără excepţie, toate domeniile vieţii şi ale personalităţii noastre? În ce constă această mântuire, de fapt, şi de ce am avea nevoie de ea?

John Stott ne invită să plecăm de la afirmaţia că Dumnezeu a vorbit şi că Dumnezeu a acţionat, nu doar într-un mod general, în creaţie şi istorie, ci într-un mod aparte şi special, prin Isus Hristos. Acest lucru va face ca întrebarea „Cine este Hristos?“ să fie pivotală pentru discuţie. Sunt analizate în primul rând afirmaţiile pe care Isus le face despre Sine – afirmaţiile directe, afirmaţiile indirecte şi afirmaţiile dramatizate (minunile consemnate ca fiind efectuate de Isus). Urmează analiza caracterului lui Hristos – convingerea Lui că este fără păcat, afirmaţiile prietenilor Săi şi mărturia duşmanilor. În final, esenţială pentru răspunsul la întrebarea „Cine este Hristos?“ este examinarea dovezilor care sprijină istoricitatea învierii Sale din morţi şi a argumentelor împotriva lor.

Partea a doua a cărţii se ocupă de condiţia umană – nevoia omului de mântuire şi, implicit, de Mântuitor. Realitatea păcatului este evidenţiată prin examinarea vieţii noastre obişnuite în lumina celor Zece Porunci, demers care duce inevitabil la concluzia că nici un om nu poate pretinde că este fără păcat. Consecinţele păcatului ne ajută să înţelegem condiţia precară în care ne aflăm – suntem alienaţi de Dumnezeu, robi ai propriului eu şi în conflict cu semenii. Partea a treia ne invită să analizăm ce a făcut Hristos pentru noi şi nevoia noastră. Moartea lui Hristos şi centralitatea crucii fac din creştinism o religie a salvării. De aceea înţelegerea semnificaţiei crucii este esenţială. Mântuirea, posibilă prin iertarea şi împăcarea aduse de moartea lui Hristos, ne aduce eliberarea treptată de robia egocentrismului nostru şi relaţii mai armonioase cu ceilalţi, prin prezenţa Duhului Lui în noi şi prin integrarea în Biserică.

Ultima parte ne invită să analizăm răspunsul nostru. Ca să fim mântuiţi, trebuie să reacţionăm cumva la ceea ce a făcut Dumnezeu. Care este costul urmării lui Hristos în viaţa noastră şi al recunoaşterii Lui în mod public? De ce am accepta un asemenea cost? Cartea se încheie cu prezentarea modului în care putem lua o decizie şi ce înseamnă practic a fi creştin.

Esenţa credinţei creştine rămâne la fel de actuală şi proaspătă astăzi, la peste 50 de ani de la prima publicare (1958), dovadă cele peste 2,5 milioane de exemplare vândute în peste 63 de limbi, în întreaga lume, precum şi reeditarea ei permanentă. În cuvintele teologului anglican J. I Packer: „Această introducere dezarmantă pe care John Sott o face credinţei personale a devenit o lucrare clasică modernă. Fie ca ea să aibă parte de viaţă lungă!“

Grupuri ţintă:

    cititori din diverse religii, dornici să lectureze o prezentare articulată, inteligentă şi coerentă a fundamentelor credinţei creştine;
    creştini practicanţi dornici să înveţe cum pot prezenta şi argumenta logic şi coerent ceea ce cred şi practică.

 

Subiect: Fundamentul învăţăturilor esenţiale ale creştinismului şi consecinţele punerii în practică a acestor convingeri pentru viaţa credincioşilor, prezentate ca un ghid de bază pentru cei care caută o prezentare a credinţei creştine la un nivel intelectual care să satisfacă o minte curioasă.

 

 

Autor: John Stott a fost ordinat în Biserica Anglicană în 1945, după care a slujit în Biserica All Souls, Langham Place, Londra, ca ajutor de paroh (1945-50), ca paroh (1950-75), iar din 1975, ca paroh emerit. A fost numit Capelan al Reginei (1959-1991) şi Capelan Suplimentar, în 1991. Începând cu anul 1970, John Stott face numeroase călătorii în alte ţări, în special în Lumea a Treia, în calitate de vorbitor la seminarii pentru pastori şi la conferinţe studenţeşti. John Stott este fondatorul şi preşedintele onorific al Institutului pentru Creştinism din Londra. Este autorul a peste patruzeci de cărţi, dintre care amintim comentariile expozitive pe Romani, Galateni, 2 Timotei, 1,2 Tesaloniceni, Predica de pe Munte şi cărţile Chemarea la o viaţă nouă, Neasemuitul Hristos, Să înţelegem Biblia, Crucea lui Cristos şi Creştinul contemporan.

 

Considerată pe drept cuvânt o lucrare clasică, Esența credinței creștine a lui John Stott s-a vândut în peste două milioane de exemplare de la prima ei ediție, publicată în 1958. Inclusă în Top 100 a Cărților Mileniului de către revista Word și în Top 100 a Cărților Secolului XX de către revista Christianity Today, Esența credinței creștine continuă să influențeze credința cititorilor creștini din lumea întreagă. 

„Există puţine cărţi care să constituie adevărate puncte de reper şi care să merite să fie citite de toată lumea. Una dintre aceste puţine cărţi este cea de faţă. Esenţa credinței creştine este o prezentare clasică a credinţei care a transformat miliarde de vieţi.“ —Rick Warren 

„Convingătoarea prezentare a credinței creștine pe care o face John Stott este în același timp o lucrare clasică și modernă. Îi doresc viață lungă.“ —J. I. Packer 

„Orice spune John Stott merită ascultat. Orice scrie el merită citit. Esența credinței creștine nu este numai o lectură obligatorie pentru orice credincios, ci și o adevărată binecuvântare păstrată pe pagina scrisă pentru îmbogățirea acestei generații și a celor ce vor veni.“ —Anne Graham Lotz 

John Stott (1921–2011) a fost pastorul Bisericii All Souls din Londra, fondatorul London Institute for Contemporary Christianity și un predicator și învățător renumit in lumea întreagă. Printre multele titluri care îi poartă semnătura se numără Crucea lui Hristos, Portretul predicatorului, Ucenicie radicală și Puterea predicării. 

CUPRINS 

  • Cuvânt înainte 7 
  • Introducere 9 
  • 1. Abordarea corectă 13 
  • PARTEA ÎNTÂI: CINE ESTE HRISTOS 
  • 2. Ce spune Hristos despre Sine 27 
  • 3. Caracterul lui Hristos 43 
  • 4. Învierea lui Hristos 55 
  • PARTEA A DOUA: NEVOIA NOASTRĂ 
  • 5. Realitatea și natura păcatului 73 
  • 6. Consecințele păcatului 85 
  • PARTEA A TREIA: CE A FĂCUT HRISTOS 
  • 7. Moartea lui Hristos 99 
  • 8. Mântuirea lui Hristos 117 
  • PARTEA A PATRA: ÎN CE CONSTĂ RĂSPUNSUL NOSTRU
  • 9. Socotirea costului 129 
  • 10. Luarea unei decizii 145 
  • 11. A fi creștin 155

Cod produs: 12250
Dimensiuni: 105 x 175 mm
Număr pagini: 225
Limbă: Română

Comentarii și recenzii

Scrie o recenzie pentru acest produs

Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a scrie recenzii.


Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat: