Ligia Seman locuieşte în Hunedoara împreună cu Tibi, soţul său, şi cu cele două fetiţe. Cele două romane ale sale, FUNIILE DRAGOSTEI şi HANDICAPUL CONŞTIINŢEI, s-au bucurat de un real succes, fiind primite şi apreciate în mod deosebit de cititori.
În dorinţa de a fi de folos semenilor mei, am ales calea scrisului, o cale anevoioasă, dar presărată cu bucurii neaşteptate. În această carte am pus mult din inima mea şi îmi doresc să fie şi un mesaj al Inimii lui Dumnezeu.
Pilda de viaţă a multora arată că poţi iubi mult, poţi trăi "o viaţă înaltă" în ochii lui Dumnezeu, chiar cu puţine resurse şi în condiţii de trai foarte grele, că Dumnezeu e gata să înmulţească tot ceea ce pui la dispoziţia Lui, îţi întinde mâna să te sprijinească, veghează să poţi urca spre vârfuri... spre cele mai înalte standarde stabilite de El pentru viaţă -- dragoste jertfitoare şi adâncă virtute creştină. -- Ligia Seman
Cartea
astfel intitulata a Ligiei Seman, din Hunedoara, este una din cele patru realizari
publicistice ale autoarei. In cele 533 de pagini ale cartii,
cititorul face cunostiinta cu fatete ale societatii romanesti
contemporane, cu care prea putini sunt familiarizati, poate si pentru
ca subiectul a fost o buna bucata de vreme de domeniul preocuparilor
statului si prea putin al organizatiilor caritabile, atat de palid
reprezentate in Romania dinaintea lui 1989. Prinsa in valtoarea
grijilor cu traiul de fiecare zi, mai ales populatia oraselor nici nu
era informata public despre existenta si activitatea caselor de
copii, a caselor pentru batrani sau a institutiilor in care erau
internate persoanele handicapate sau cu tulburari psihice. Foarte rar
razbateau informatii cu privire la modul lor de functionare si
atmosfera din aceste institutii, poate si datorita faptului ca ele
erau locurile unde erau plasati si indivizi considerati indezirabili,
cu vederi politice contrare unui regim opresiv, conceput sa aiba
totul sub control riguros, capabil sa dea impresia unei paci sociale
general admise, in care toate problemele si-au gasit rezolvarea
ideala, conform cu principiile egalitariste larg propovaduite. Dar
care in realitate se dovedeau a fi lipsite de orice pretuire a omului
ca entitate sociala. Chiar daca unul dintre ele enunta cu emfaza ca
cel mai pretios capital este omul, modul de organizare si functionare
a infrastructurilor destinate sa rezolve problema dezradacinatilor
soartei, era cu mult sub cerintele firesti ale unei lumi cu adevarat
civilizate. In aceste institutii se derulau in permanenta, tragedii
personale pe care autoarea Ligia Seman, a reusit sa le sesizeze in
toata amploarea lor. Inmanunchind intr-o carte trairile dramatice ale
personajelor zugravite, Ligia Seman a prezentat cititorilor o fresca
tragica a unui segment al societatii romanesti, pe care putini l-au
banuit si care impresioneaza prin intreaga evolutie a evenimentelor
descrise.
Personajele
cartii, provenind din straturi sociale diferite, dar preponderent
facand parte din grupul celor mai napastuiti: orfani, copii
abandonati, tineri fara educatie sau varstnici “fara nici un
capatai”, sunt asvarlite de viata la marginea societatii si duc o
existenta la limita supravietuirii. In aceste conditii, o idee care
razbate din deciziile si comportamentul multora dintre personaje,
este dorinta de libertate individuala. Chiar daca aparent sunt simpli
si lipsiti de educatie, copiii care fug din orfelinate si ajung copii
ai strazii, isi exprima cu fermitate preferinta de a fi liberi,
neincorsetati de reguli si nedominati de ierarhii conventionale.
Pretul pe care il platesc insa cei mai multi dintre ei, este
neasteptat de mare, pentru ca, in final, si acolo insusirile negative
ale omului se manifesta, poate chiar mai dur decat in mediul pe care
l-au parasit. Setea de putere, dorinta de a domina, avaritia,
invidia, violenta, se manifesta in asemenea imprejurari chiar mai
salbatic decat conditiile restrictionate ale unor institutii.
La
originea multora dintre nefericirile descrise in cartea Ligiei Seman
se afla atmosfera familiala disfunctionala, cu parinti abuzivi,
deraiati de la o conduita sociala normala, datorita alcoolului,
lipsei unui minim decent de mijloace de trai si a altor factori
distructivi, care le fac viata greu de suportat. Cei mai vulnerabili
la consecintele nefaste ale unor astfel de conditii sunt, evident,
copiii care cresc intr-un astfel de mediu. Lipsa de preocupare pentru
educatia lor, limbajul si comportamentul abuziv, creeaza traume
timpurii care se vor reflecta de-a lungul intregii existente de mai
tarziu.
Vlad,
unul dintre personajele principale ale cartii sufera din frageda
copilarie niste traumatizari sufletesti majore, care-l vor marca
multi ani dupa ce-si pierde parintii si fratii. Supus unor maltratari
fizice si psihice permanente in orfelinatul unde este plasat, el
devine o bruta insensibila si refractara chiar la bunele intentii ale
unora din anturajul lui. Evadarea lui nu-i schimba prea mult statutul
de oprimat si claustrat de toate nedreptatile ce i se fac. Chiar si
atunci cand, cu trecerea anilor, fizic devine mai puternic, isi
manifesta furiile doar sporadic, in mintea lui revenind mereu
episoadele din trecut, in care a avut parte de tandrete numai din
partea sorei lui – Ana si foarte rar din partea mamei. Viata
dezordonata, nesiguranta existentei sale lipsite de afectiune si
bucurii il fac sa se comporte ca un animal haituit si sa nu vada in
jur decat rautati, egoism, aducatoare de amaraciuni.
In
mentalitatea lui se petrece totusi o schimbare radicala atunci cand i
se explica sensurile adevarate ale vietii si cand constata ca pe lume
exista si fiinte pure, cu suflet, care fac bine fara sa astepte nici
o rasplata. O familie de intelectuali, ii dovedeste, cu diferire
ocazii ca oamenii pot fi si buni, gata sa ajute si sa ierte. Cu toate
ca, prada unor porniri animalice, savarseste un act mai mult decat
reprobabil, atentand la viata unui tanar misionar, familia Marcu nu
il condamna, ci continua sa-l ajute. Intamplarea il aduce in contact
in imprejurari diferite cu membri familiei doctorului Marcu,
facandu-l sa realizeze ca este mai important sa ierti si sa faci
bine, decat sa te razbuni. Turnura din viata lui este facilitata si
de reaparitia in viata lui a sorei lui , Ana, cea care i-a lipsit
atat de mult in toti anii de separare.
In
derularea actiunii cartii, autoarea descrie cu lux de amanunte
framantarile teribile care macina starile sufletesti ale
personajelor, unele dintre ele punand la indoiala insasi existenta
lui Dumnezeu. “Daca el exista, de ce este nedrept cu cei
napastuiti?” isi pun intrebarea simplista cei din anturajul lui
Vlad. Replica celor care cred altfel, vine cu promptitudine, dar
rezulta mai mult din desfasurarea ulterioara a evenimentelor.
Bunatatea
si altruismul celor din familia Marcu, chiar daca sunt si ei afectati
de pierderi dureroase, contribuie la transformarea ce se produce in
sufletul chinuit al lui Vlad. Schimbarile induse il fac sa inteleaga
rosturile pentru care exista si sa-si infraneze pornirile
instinctuale de rautate care de fapt s-au conturat ca rezultat al
schingiurilor sufletesti la care a fost supus in timp.
Ligia
Seman, dotata cu un talent nativ remarcabil descrie in detaliu
starile sufletesti ale personajelor cartii, relevand dilemele cu care
se confrunta, indoielile care le framanta credinta, scepticismul cu
privire la sansele ce le au intr-o societate bazata pe inechitate
sociala, pe porniri hraparete si de dominare. Nemultumirile
individuale au insa, ca mai totdeauna aspectul haotic al unor
frustrari in care cei implicati isi asuma vina pe care nu intotdeauna
o au, dar care in ochii celor din jur apare ca lipsa de obiective, de
curaj, cu alte cuvinte lipsa capacitatii de a se orienta in timp si
spatiu. Frustrarile personale nu raman insa la nivel individual, ci
se rasfrang inevitabil asupra celor apropiati, care intregesc astfel
cercul vicios al nerealizarii in ansamblu.
Aplecarea
Ligiei Seman catre detalii, confera cartii un sens de autencititate
si o ajuta sa-l faca pe cititor interesat sa traiasca el insusi
starile sufletesti prin care trec personajele cartii. Chiar daca
unele trasaturi sunt mai adanc creionate sau accentuate voit, ele nu
fac decat sa coloreze tragismul descrierilor. In paralel cu actiunea
principala, uneori se fac digresiuni in particularitatile imprimate
de timp si loc, fara a se intra in specificul socio-georgafic, care
este totusi oarecum diferit in variate regiuni ale tarii. Faptul nu
diminua cu nimic conturarea atmosferei imprimate de mediile in care
se desfasoara actiunea.
Expunerea
beneficiaza de multe pledoarii cu tenta filosofica, cugetari si
reflectii puse in gura diferitelor personaje, ceea ce genereaza
intrebari si indeamna la cumpanirea sensurilor existentiale ale
efemerului nostru periplu terestru. Felicit autoarea pentru aceasta
reusita publicistica si cred ca ceea ce a scris, va reprezenta un
punct de referinta care va ajuta pe multi sa-si dea seama cu mai
multa compasiune de zbuciumul in care unii dintre semenii nostri isi
duc viata.
Dr.
EMIL G. ONET, Phoenix, Arizona