Ne puteți contacta pe site, pe Facebook sau la telefoanele: 0268 472 474 sau 0723584887

Livrare GRATIS cu Poșta Română, la orice comandă peste 300 lei.

 

De la inimă la inimă, despre sfinţenie
De la inimă la inimă, despre sfinţenie

De la inimă la inimă, despre sfinţenie

Livrare GRATIS cu Poșta Română la orice comandă peste 200 lei!

Distribuie

20,00 RON


Disponibil

  Adaugă în coș

Cartea aceasta este un binevenit succesor al volumului anterior al scriitorului care abordează acelaşi subiect, intitulat Helps to Holiness (Ajutoare pentru sfinţenie). Scopul amândurora este extrem de practic. Acesta şi-a câştigat un loc permanent în literatura acestui subiect măreţ, şi nu am îndoieli că lucrarea de faţă se va dovedi a fi la fel de folositoare pentru oamenii simpli cărora le-a fost scrisă – pelerini, soldaţi ai lui Hristos care caută să afle cum pot să-şi conducă vieţile şi să-şi instruiască inimile în sfinţenie şi neprihănire înaintea Lui.
Am spus că scopul acestor scrieri este unul practic. Sunt convins că nimic nu ar fi mai nesatisfăcător pentru Autor, dăruitul Ofiţer al Armatei Salvării, decât ca lecturarea celor scrise aici să rezulte doar într-o mai bună înţelegere a doctrinei Mântuirii sau chiar într-o mai mare cunoştinţă a Voii lui Dumnezeu. El a năzuit spre ceva mai mult decât atât – să-i ajute pe oameni să se bucure de acea Mântuire, şi să se bucure de ea acum, şi să conducă fiecare cititor să înfăptuiască acea Voie, şi să o înfăptuiască tot timpul.
Glorioasa experienţă descrisă şi întărită aici este adevăratul secret al unei vieţi de fericire şi utilitate pe pământ ca fiind cea mai înaltă pregătire pentru viaţa şi slujba din Ceruri. Această experienţă este pentru tine.

Cuprins
I.Moartea „omului vechi”
II. Sfințenia: ce nu este și ce este
III. Sfințenia: cum să o obții
IV. Piedici în calea sfințeniei
V. Consecința unei inimi curate
VI. Cum să păstrezi o inimă curată
VII. Sfințenia înainte de potop; sau umbli tu cu Dumnezeu?
VIII. Pavel, o pildă
IX. Mărturisește binecuvântarea
X. Cunoașterea lui Isus
XI. Eliberarea de păcat
XII. Lucrători cu Dumnezeu
XIII. Unire cu Isus
XIV. În școala lui Dumnezeu
XV. Sfințenia și lepădarea de sine
XVI. Putere spirituală
XVII. Isus ˗ omul muncitor
XVIII. Moștenirea sfințeniei
XIX. Mulțumire
XX. Nu șovăi
XXI. Credința este ceea ce îți lipsește
XXII. Lecții practice ale învierii
XXIII. Vorbirea de rău
XIV. Cum să studiezi Biblia
XV. Cum să te pregătești pentru întâlnire
XVI. Un cuvânt pentru voi, cei care vreți să fiți folositori
XVII. Nebun de dragul lui Hristos

Fragmente sugestive


Dumnezeu ne-a pregătit o mântuire perfectă în fiecare aspect, şi aceasta satisface atât inima, cât şi mintea. Ea îl face pe posesorul ei „mai mult decât biruitor” asupra lumii, asupra firii pământeşti şi asupra diavolului şi îl împuterniceşte să facă voia lui Dumnezeu pe pământ aşa cum se face în ceruri. Este vrednică în totalitate de Autorul ei. Este o „mântuire aşa de mare”. Nu este doar un set de convingeri, nici o mică mărturisire sărmană şi vrednică de milă, ci o viaţă deplină, plină de bucurie, supra-îmbelşugată, atoate-biruitoare. Glorie lui Dumnezeu! Aceasta este viaţa mai abundentă. Isus a spus: „Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug” (Ioan 10:10).

Binecuvântarea aceasta negrăită este pregătită pentru noi de Tatăl nostru ceresc plin de milă, prin sângele vărsat al Domnului nostru Isus Hristos şi se poate primi printr-o renunţare completă la orice păcat, o consacrare totală faţă de întreaga voie cunoscută a lui Dumnezeu, prin rugăciune stăruitoare şi o credinţă de copil.

ISBN: 9786068895055
Cod produs: 16759
Dimensiuni: 145 x 205 mm
Greutate: 0,185kg
Număr pagini: 157
Limbă: Română

Comentarii și recenzii

Scrie o recenzie pentru acest produs

Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a scrie recenzii.


Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat: