Paradoxala contradicţie a secolului al XX-lea este că omul erei tehnologice, încrezător în puterea ştiinţei şi în limitele încă neexplorate ale propriilor sale potenţialităţi, se găseşte totuşi străin în faţa unui univers care îşi pierde tot mai mult sensul şi valoarea absolută. Omul, el însuşi o fiinţă relativă şi efemeră, se vede astfel pus în situaţia de a fi etalonul unei lumi relative, în continuă schimbare.
Într-o lume în care valorile se pulverizează tot mai mult, în care adevărul se rezumă adesea la adevărul unui gânditor sau al unui curent de gândire, iar cunoaşterea se sparge în mii de cioburi subiective, fapt care atrage după sine o societate în care omul devine tot mai înstrăinat de sine însuşi şi de semenii lui, Carl Henry tratează cu curaj şi fără complexe în faţa curentelor la modă ale sfârşitului de secol al XX-lea, problema cunoaşterii obiective a unor adevăruri absolute, cum ar fi adevărul şi binele, teme care dealtfel sunt tradiţionale în istoria filozofiei occidentale.
Premisa de la care porneşte Carl Henry în discutarea acestora este revelaţia divină, care stă la baza întregii epistemologii umane. Dumnezeu există, El este creatorul omului şi al universului şi El doreşte să Se descopere omului. În monumentala sa operă în şase volume, autorul dă un răspuns cuprinzător la una din cele mai importante probleme pe care şi-o poate pune omul: Cum poate fi cunoscut Dumnezeu, transcendentul pur?
Modalitatea revelaţiei lui Dumnezeu adresată omului este analizată de autor pe baza a cincisprezece teze fundamentale care rezumă crezul creştin autentic în ce priveşte comunicarea inteligibilă şi semnificativă a lui Dumnezeu cu creatura sa, omul. Lucrarea lui Carl F. H. Henry devine astfel o lectură utilă şi incitantă pentru orice intelectual de la sfârşitul mileniului nostru, preocupat de cruciala întrebare ce se ridică tot mai mult, ca un spectru, în plină eră a tehnologizării excesive, gata oricând să scape de sub control: Omul încotro? Cum poate omul cunoaşte lumea reală aşa cum este ea? Cum poate fi folosită lumea în folosul omului, şi nu împotriva lui?