Ne puteți contacta pe site, pe Facebook sau la telefoanele: 0268 472 474 sau 0723584887

Livrare GRATIS cu Poșta Română, la orice comandă peste 300 lei.

 

Dumnezeu, revelaţie şi autoritate, vol. 4
Dumnezeu, revelaţie şi autoritate, vol. 4

Dumnezeu, revelaţie şi autoritate, vol. 4

Livrare GRATIS cu Poșta Română la orice comandă peste 200 lei!

Distribuie

30,00 RON


Disponibil

  Adaugă în coș

Dr. Carl F. H. Henry, este recunoscut ca unul din cei mai teologi din Statele Unite si din întreaga lume evanghelica. El a predat şi a conferenţiat în cele mai prestigioase campusuri universitare din America şi în ţări de pe toate continentele. A scris în jur de douăzeci de volume şi a editat numeroase altele, inclusiv câteva simpozioane importante. Dumnezeu, revelaţie şi autoritate în 6 volume este lucrarea cea mai importantă a lui Carl F. H. Henry, constituindu-se ca o amplă lucrare de teologie sistematică ce porneşte de la întrebarea care a frământat minţile umane în toate secolele de existenţă a omului pe pământ: Poate omul să-L cunoască pe Dumnezeu? În ce fel şi prin ce căi şi mijloace?

Cuvântului lui Dumnezeu este supus unei ample analize în contextul multiplelor curente ideologice, politice, filozofice şi artistice care au frământat secolul al XX-lea. Prin traducerea acestei monumentale lucrări în limba română, dorim să introducem în cultura noastră o nouă perspectivă de abordare a lumii şi omului, dimensiunea evanghelică.

Cod produs: DT033
Dimensiuni: 155 x 222 mm
Greutate: 0,820kg
Legare: HB+EC
Număr pagini: 702
Limbă: Română

Comentarii și recenzii

Scrie o recenzie pentru acest produs

Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a scrie recenzii.


Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat: