Istoria bisericii creștine penticostale din Tulcea cu titlul „Focuri se aprind pe dealuri” aduce în fața cititorilor imagini reale culese din viața comunității penticostale în special, dar și din viața celorlalte biserici creștine, dintr-o perioadă de aproape o sută de ani.
Titlul legat de aprindere unor focuri pe dealuri prezintă într-un mod poetic imaginea flăcărilor credinței ce s-au aprins în sufletele oamenilor din județul Tulcea, un teritoriu așezat pe multe dealuri, atunci când au descoperit Cuvântul Sfintelor Scripturi și dragostea lui Dumnezeu. De aceea, aceasta relatare a istoriei nu este despre oameni, ci despre ce a facut Dumnezeu folosindu-se și de oameni.
Nevoia de a cunoaște și curiozitatea au marcat tot timpul existența umană. Moise, unul dintre cei mai mari conducători ai poporului evreu, a văzut de la depărtarea un foc în pustiu și imaginea acesta i-a stărnit multă curiozitatate. A vrut să știe ce e cu acel rug de foc care nu se mistuie, s-a apropiat și așa l-a descoperit pe Cel ce este veșnic. Dorind să cunoască mai mult, Moise a întrebat cine este Acela din focul aprins. Dumnezeu i s-a prezentat atunci într-un mod simplu: „Eu sunt Cel ce sunt”. Pentru eroul biblic fost momentul în care a început fascinanta călătorile a cunoșterii lui Dumnezeu.
Există în fiecare dintre noi această dorință de a cunoaște. De aceea, volumul „Focuri se aprind pe dealuri” oferă o bază de documentare şi interogare pentru cei care doresc a ști și a înţelege mai bine istoria bisericii creștine penticostale.
Volumul tratează, printre altele, informațiile despre creștinii din perioada antică și medieval din teritoriul nord dobrogean, aspecte sociale din Tulcea în prima jumătatea a secolului XX, relația bisericilor neoprotestante cu statul roman înainte și după cel de-al doilea război mondial și cuprinde mărturii și date exacte despre modul în care s-au înființat bisericile creștine penticostale din Tulcea. De asemenea sunt relatate aspect privind evoluția sau închiderea acestor biserici.
INTRODUCERE
O carte ce tratează un subiect istoric nu poate cuprinde toate evenimentele legate de subiectul abordat, dar are menirea și obligația de a prezenta o parte din datele istorice, după ce informațiile au fost culese și verificate din surse diferite. Istoria bisericii creștine penticostale din Tulcea cu titlul „Focuri se aprind pe dealuri” aduce în fața cititorilor imagini reale culese din viața comunității penticostale în special, dar și din viața celorlalte biserici creștine, dintr-o perioadă de aproape o sută de ani.
Titlul legat de aprinderea unor focuri pe dealuri reprezintă într-un mod poetic imaginea flăcărilor credinței ce s-au aprins în sufletele oamenilor din județul Tulcea, un teritoriu așezat pe multe dealuri, atunci când au descoperit Cuvântul Sfintelor Scripturi și dragostea lui Dumnezeu. Astfel, această relatare a istoriei nu este despre oameni, ci despre ce a făcut Dumnezeu folosindu-se și de oameni.
Nevoia de a cunoaște și curiozitatea au marcat tot timpul existența umană. Moise, unul dintre cei mai mari conducători ai poporului evreu, a văzut de la depărtarea un foc în pustiu și imaginea acesta i-a stârnit multă curiozitate. A vrut să știe ce e cu acel rug de foc care nu se mistuie, s-a apropiat și așa l-a descoperit pe Cel ce este veșnic. Dorind să cunoască mai mult, Moise a întrebat cine este Acela din focul aprins. Dumnezeu i-a vorbit și i s-a prezentat într-un mod simplu: „Eu sunt Cel ce sunt” . Pentru eroul biblic a fost momentul în care a început fascinanta călătorie a cunoașterii lui Dumnezeu.
Există în fiecare dintre noi această dorință de a cunoaște. De aceea, volumul „Focuri se aprind pe dealuri” oferă o bază de documentare şi interogare pentru cei care doresc a ști și a înţelege mai bine istoria bisericii creștine penticostale. Timp de doi ani am ascultat porunca Mântuitorului Isus Hristos de a căuta, descoperi și scrie cum s-a format și s-a dezvoltat această mișcare spirituală în Tulcea. Am călătorit și am realizat interviuri cu credincioși creștini care au avut șansa de la Creator să trăiască peste optzeci și chiar nouăzeci de ani și să povestească ce au văzut, ce au auzit și ce au trăit.
Am avut, de asemenea, bucuria de a găsi documente inedite despre bisericile creștine din Dobrogea în Arhivele Naționale Române, Arhivele Naționale Județene din România și în arhive personale.
În demersul meu am întâlnit oameni generoși și amabili atât în comunitatea neoprotestantă cât și în instituțiile statului, care m-au ajutat într-un mod benevol, dorind poate la fel ca mine ca aceste file de istorie să fie recuperate și citite. Recunoștința mea se îndreaptă către Dumnezeu și către ei.
Autorul
PREFAȚĂ
Autorul cărții în discuție, Lucian Țugui, este un intelectual, un funcționar public cu răspunderi importante, un creștin cu experiență, un pasionat de istorie autodidact, a cărui mărturie spirituală ar trebui publicată într-o ediție viitoare a cărții sale, fiindcă el însuși face parte dintre personalitățile interesante ale creștinismului evanghelic din jud. Tulcea.
Lucrarea de față este utilă unui public divers atât ca izvor istoric la nivel academic, salvând în ultima clipă mărturii ce s-ar fi pierdut, cât și la nivel apologetic și de popularizare. Cititorii interesați doar de un aspect anume nu au de ce să obiecteze față de alte părți ale unei lucrări destul de stufoase, care dovedesc în mod neașteptat un cercetător interesat de arhive și de documentele ocazionale nearhivate.
Îi îndemn cu insistență pe toți cei care pot scrie cu bună-credință despre istoria penticostală să urmeze exemplu lui Lucian Țugui, potrivit cu capacitățile și pregătirea lor. Creștinismul penticostal și evanghelic conștient de istoria sa este nu doar mai puternic și mai sănătos, ci poate avea o influență mult mai importantă asupra societății în ansamblu. Din alt punct de vedere, județul Tulcea este partea cea mai exotică a României, iar autorul știe mai mult decât a scris despre istoria, geografia, etnografia, cultura și religia acestui teritoriu de basm și de legendă dintre Munții Măcin și Delta Dunării, revenit la o semisălbăticie după ce cunoscuse civilizații strălucite.
Este greu să ne închipuim printre coclaurii de azi o concentrare de așezări urbane antice precum Beroe (nume românesc atestat și azi sub forma Băroi) și - tot la Dunăre - Arrubium (Măcin), Dinogetia (pe un ostrov dunărean), Aegyssus (Tulcea), Salsovia (în Deltă), Argamum (la lacul Razim), Libida, în centrul județului actual și altele menționate și de Lucian Țugui. La fel, așezări medievale genoveze, precum misteriosul port dunărean Vicina sau cetatea Heracleea (Ienisala). Îmi amintesc din discuțiile cu autorul informațiile pe care mi le-a dat despre tătarii nogai, mutați în zilele noastre de la Măcin la Babadag, rămași cultural în Evul Mediu și pe care o misiune creștină îi aduce treptat în realitatea contemporană. Autorul mi-a povestit și despre cazacii așezați în Deltă în sec. XIX. La pagina 242, lucrarea de față reproduce coperta unei cărți publicate în 1901 la Kazan (Rusia), azi capitala Republicii Tătare din Federația Rusă și care conține cele patru Evanghelii în rusește, cu subtitlul na kazahskom iazîke (în limba kazahă). Adjectivul kazahski se referă la kazahi, un popor turc din Kazahstan (Asia Centrală) și nu este sinonim cu adjectivul kazațki, referitor la cazaci, care, de altfel vorbesc limba rusă nu limba kazahă. Cartea menționată era folosită de molocanii (quakeri ruși așa-ziși „evanghelici”, spre deosebire de quakerii ruși mistici, numiți duhoborți) din jud. Tulcea. Iată o enigmă a istoriei vieții religioase din acest județ; mi-a amintit, prin asociație de idei de o penticostală româncă din Babadag, aflată pe câmpul de misiune din Kazahstan. Am cunoscut personal, acum aproape 40 de ani, la biserica penticostală din Constanța, familia Antohi, Zaharia și Paraschiva, la care se referă Lucian Țugui când scrie despre începuturile penticostale de la Topologu și Ciucurova. Mă gândeam să mă apuc de apicultură, ca fratele Zaharia, dacă voi rămâne șomer din cauza credinței.
Deși la origine sunt basarabean ca și familia Antohi, mă consider mai degrabă dobrogean. Apreciez obiectivitatea cu care este scrisă cartea lui Lucian Țugui ce reproduce, uneori pe larg, documentele regimului comunist privind pe penticostali și în general cultele religioase. Apreciez și perspectiva largă în care include centrele penticostale din Galați și Constanța, precum și cultele baptist, creștin după Evanghelie, mișcarea „Oastea Domnului” și chiar pe molocani. Cartea scrisă de Lucian Țugui este folositoare atât pentru zidirea spirituală, cât și prin caracterul ei serios, ca sursă de informare.
Istoric, profesor doctor VALERIU ANDREIESCU
Mangalia, 23.06.2019