În cele ce urmează, am căutat să scriu ca pentru plugari şi poporul de rând. De aceea nu m-am folosit de cuvinte meşteşugite şi cărturăreşti, ci am întrebuinţat felul de vorbire vechi şi puternic: proverbele. Gândul meu a fost să dau câteva lovituri unora dintre patimile omeneşti şi totodată să arăt câteva virtuţi fără dacare oamenii ajung rău şi se nenorocesc. Multe din cele spuse aici despre muncitorime, nu s-ar fi putut spune Duminica în predică. Pe de altă parte, aceste rânduri, lipsite de pretenţii literare, vor să recomande îndeosebi sârguinţa în atelier şi economia în casă şi, dacă aceste învăţături vor fi urmate măcar de unii, nu-mi va părea rău că m-am folosit de asemănări din viaţa plugarilor.
Mi-am luat numele de "Plugar", pentru că orice vestitor al Evangheliei este un om care a pus mâna pe plug ca să desfunde pământul şi apoi să-l semene cu sămânţă bună.
Că pe ici, pe colo, am scris în ton glumeţ, cred că n-are nevoie de scuză, căci prin aceasta am izbutit să mă fac ascultat de sute de mii de oameni, punându-le la îndemână învăţături serioase.
-- Ch. H. Spurgeon, Prefaţă
Ce am avut, am cheltuit; ce am strâns, am pierdut; ce am dat, aceea am. Buzuarele săracilor sunt case de bani sigure şi totdeauna faci o afacere bună când dai cu împrumut lui Dumnezeu. Ion Plugarul urează tuturor viaţă lungă şi propăşire.
Cuprins
Pentru leneşi
Bunătatea din inimă şi tăria de caracter
Răbdare
Femeile guralive
Nu pierde prilejul
Deschide-ţi bine ochii
Gânduri asupra gândurilor
Cusururi
Lucruri pe care nu face să le încerci
Datorii
Căminul
Oameni cu greutăţi
Nădejdi
Cheltuieli
O vorbă bună pentru femei
Oameni cu două feţe
Câteva sfaturi pentru cine vrea să înainteze
Vorbe umflate
Ce n-aş vrea
Încearcă
Oameni foarte neştiutori