Conținutul principal al cărții provine din însăși penița acestui evanghelist neobosit și este vechi de aproape 300 de ani. A fost publicat la vremea respectivă în 7 volume separate, fiecare acoperind o perioadă specifică din intervalul decembrie 1737 - martie 1741 și descriind slujirea și trăirile omului lui Dumnezeu în mijlocul unei biserici adormite și a unei lumi decăzute. Dragostea pentru adevăr și curajul neînfricat străbat aproape fiecare pagină a cărții, în timp ce împotrivirile mândriei și viclenia oamenilor religioși încearcă adesea să le oprească. Avem aici un om care deși în privința infailibilității nu poate fi pus alături de cei care au primit harul și apostolia în mod direct de la Mântuitorul nostru, totuși în ce privește zelul, truda și anvergura lucrării, el este un tovarăș apropiat al acestora.
Înaintea celor 7 jurnale, există 2 relatări personale ale autorului ce cuprind perioada 1714-1737 și descriu copilăria, convertirea, ordinarea și începutul lucrării sale de predicare, până la momentul în care s-a îmbarcat să meargă pentru prima dată pe continentul American. În urma lor se găsește un jurnal obținut din manuscrisele lui George Whitefield pe care el nu l-a terminat sau publicat vreodată. Acesta cuprinde perioada dintre august 1744 și primăvara anului 1745 și ne arată printre lipsuri și corecturi că timpul, conflictele și trecerea omului din afară nu au putut șubrezi pasiunea pentru Evanghelie din inima acestui om al lui Dumnezeu.
La sfârșitul cărții sunt 2 anexe. Prima este o scurtă relatare din jurnalul unui contemporan, care ne zugrăvește interesul oamenilor din vremea respectivă față de acest evanghelist și mesajul predicat de el. Cea de-a doua este o scrisoare a lui George Whitefield către John Wesley referitoare la harul suveran și gratuit al lui Dumnezeu.
Fie ca Duhul Celui care l-a chemat pe George Whitefield să ridice și în țara noastră oameni care să trăiască și să moară având Evanghelia Domnului Isus gravată pe suflet și pe buze.