Leonard Ravenhill despre David Brainerd
Prin natura sa, focul naşte foc. Dacă mai este împrejur alt combustibil, focul îşi răspândeşte domeniul. „Iată un foc mic ce pădure mare aprinde!” Gheaţa nu produce foc; diavolul nu naşte sfinţi; şi nici predicatorii lipsiţi de rugăciune nu pot naşte credincioşi care să lupte în rugăciune. Şi totuşi, o singură scânteie care sare de pe nicovală aprinde un oraş. Dintr-o singură lumânare, alte zece mii îşi aprind lumina! Din rugăciunea fără seamăn a lui David Brainerd şi au început strălucirea stele mari pe firmamentul câştigătorilor de suflete. William Carey a citit istoria vieţii lui Brainerd şi un dinam a început să se mişte în sufletul lui de tânăr şi n-a mai avut astâmpăr până ce n-a plecat spre stâncile de corali ale Indiei. La făclia sufletului topit al lui Brainerd s-a aprins lumânarea inimii lui Edward Payson. Astfel, din jurnalul de călătorie al acelui apostol sărac şi bolnăvicios al indienilor nord-americani, Payson şi-a găsit la vârsta de 20 de ani inspiraţia destinului său într-o viaţă de rugăciune care aproape a eclipsat-o pe cea a lui Brainerd. Ca să mai adaug un fiu născut din scânteia vieţii lui Brainerd, un alt cavaler al rugăciunii, care s-a stins din viaţă la numai 29 de ani, Robert Murray McCheyne. Acest gigant al rugăciunii a citit viaţa lui Brainerd şi a fost inspirat la rugăciune, a fost magnetizat de „forţa aceasta unică şi magnifică pe care o poate exercita sufletul omenesc”. Apoi încă unul, marele Jonathan Edwards, l-a privit pe Brainerd (în timp ce fiica lui Jerusha, plângea), când valurile suferinţelor creşteau tot mai mari în trupul firav al lui Brainerd. Cu milă, Edwards scrie: „Slăvesc pe Dumnezeu că în providenţa Sa a făcut ca Brainerd să moară în casa mea, ca să-i aud rugăciunile, ca să-i văd consacrarea, ca să fiu inspirat de exemplul lui.” În timp ce Brainerd se stingea, Wesley era în floarea cuceririlor sale. Ascultaţi-l pe Wesley vorbind la congresul metodist de atunci din Anglia. Wesley spunea: „Ce putem face ca să reînviem lucrarea Domnului acolo unde lâncezeşte?” Şi răspunsul îl dă tot el, acest neobosit evanghelist care a scuturat trei imperii cu propovăduirea Evangheliei: „Fiecare predicator să citească cu atenţie viaţa lui David Brainerd!” Să facem totalul. Să-i punem la rând: Payson, McCheyene, Carey, Edwards, Wesley – oameni de renume – şi toţi aprinşi de o singură scânteie şi toţi datori unui Brainerd cuprins de slăbiciune şi de foc în rugăciune.
Fragmente din Jurnal
O, nu plăcerile lumii mă pot mângâia! Dacă Dumnezeu îşi retrage prezenţa, ce sunt plăcerile oraşului pentru mine? O oră de singurătate în prezenţa lui Dumnezeu este mai bună decât o lume întreagă.
Mi-am petrecut dimineaţa citind câteva pasaje din Sfânta Scriptură, şi rugându-mă fierbinte pentru indienii mei, pentru ca Dumnezeu să Îşi aşeze împărăţia printre ei, şi să-i aducă în biserica Lui. Pe la nouă m-am retras în locul meu obişnuit din pădure; şi acolo am primit din nou ajutor în rugăciune. Cea mai mare preocupare a mea este convertirea păgânilor la Dumnezeu; şi Domnul m-a ajutat să pledez pentru acest lucru. La prânz m-am întors la indieni, ca să le predic; şi în timp ce mă îndreptam spre ei, inima mea s-a înălţat spre Dumnezeu în rugăciune; am putut să-I spun lui Dumnezeu că El ştie că nu este cauza mea, şi că ar fi spre slava Sa dacă sărmanii indieni s-ar converti; şi binecuvântat să fie Dumnezeu, nu am simţit nici o dorinţă ca ei să se convertească şi eu să primesc onoruri de la lume, fiindcă am contribuit la convertirea lor. Am vorbit indienilor în mod liber.
Nu cred că mai există altă fiinţă la fel de rea ca mine. O, stricăciunea din sufletul meu! O, vina şi ruşinea care mă chinuiesc în faţa lui Dumnezeu! Nu ştiu ce să mai fac. O, doresc fierbinte să fiu curăţit de petele stricăciunii sufleteşti! O, dacă aş deveni asemeni lui Dumnezeu, sau dacă aş putea să Îi aparţin lui Dumnezeu!
Am fost apăsat de lipsa mea de curăţie şi sfinţenie; am simţit că mi se topeşte sufletul, şi am jelit, fiindcă rănisem şi îndurerasem un Dumnezeu îndurător, care a fost totuşi bun cu mine, fără să ţină seama de nevrednicia mea. Sufletul meu s-a bucurat de un timp binecuvântat de căinţă amară şi durere, fiindcă L-a nedreptăţit pe slăvitul Dumnezeu, care s-a împăcat cu mine prin Fiul Său scump. Sufletul meu este acum iubitor, devotat şi solemn. Şi mă tem doar de păcat, în orice gând şi faptă.
Am străbătut călare drumul de la Rockciticus la râul Delaware. Am fost foarte chinuit de frig şi dureri de cap. Pe la şase seara m-am pierdut în sălbăticie, şi am rătăcit peste stânci şi munţi, prin râpe îngrozitoare, prin mlaştini şi alte locuri periculoase şi groaznice; fiindcă noaptea era întunecoasă şi nu se vedeau decât câteva stele, am fost în mare primejdie. Am îngheţat de frig, şi chinuit de o durere extremă de cap şi de stomac, astfel că fiecare pas era o tortură. Timp de câteva ore, am crezut că voi petrece toată noaptea în pădure. Dar pe la ora nouă am ajuns la o casă, prin bunătatea minunată a lui Dumnezeu, şi am fost primit cu ospitalitate. Am trecut de multe ori prin asemenea primejdii, şi uneori am rămas afară toată noaptea, dar Dumnezeu m-a păzit mereu; binecuvântat să fie numele Său. Asemenea oboseli şi greutăţi mă îndepărtează şi mai mult de pământ, şi fac raiul mai dulce. Mai înainte, în timp ce eram expus frigului, ploii, etc. îmi plăcea să mă gândesc la o casă confortabilă, la un foc plăcut şi la alte binefaceri materiale; dar acum aceste lucruri nu mai ocupă atâta loc în inima mea (prin harul lui Dumnezeu), şi ochii mei se îndreaptă spre Dumnezeu pentru mângâiere. În lumea aceasta mă aştept să am necazuri, şi acestea nu mi se mai par ciudate. În timpurile dificile nu mă mângâi cu speranţa că îmi va fi mai bine, ci mă gândesc că va fi mai rău; mă gândesc la marile încercări pe care le-au îndurat copiii lui Dumnezeu, şi la faptul că pe mine mă aşteaptă poate altele mai mari. Binecuvântat să fie Dumnezeu, care mă ajută să mă gândesc la sfârşitul călătoriei mele şi la moartea mea ca la o mângâiere, în cele mai grele încercări; gândurile acestea nu sunt aproape niciodată însoţite de groază sau melancolie, ci de o mare bucurie.