O chemare pentru toți creștinii să treacă de la o trăire superficială, la o credință profundă.
În „Pericolele unei credințe superficiale”, renumitul teolog A. W. Tozer îi avertizează pe credincioșii în Hristos împotriva marelui pericol al letargiei spirituale. El îi îndeamnă pe creștini să fie conștienți de vremurile în care trăiesc și să recunoască faptul că tentativa de a trăi „pe pilot automat” le subminează de fapt credința. Pentru Tozer, riscurile sunt atât de semnificative încât „ruperea de tirania letargiei spirituale - indiferent cu ce cost - ar trebui să fie prioritatea numărul unu a fiecărui creștin.”
În această compilație nepublicată până în prezent, cei ce-L urmează pe Hristos vor descoperi din nou importanța împotrivirii curajoase față de somnolența morală și spirituală. De asemenea, vor vedea importanța vegherii în contextul ispitelor și distracțiilor permanente.
Descoperă trezirea spirituală și schimbarea pe care Duhul Sfânt le poate aduce în viața ta pe măsură ce te supui în întregime lui Dumnezeu și umbli într-o credință mai profundă!
A. W. TOZER a început căutarea sa după Dumnezeu la vârsta de 17 ani, după ce a auzit un predicator pe stradă în Akron, Ohio, și a continuat toată viața. Teolog autodidact, Tozer a fost și pastor, scriitor și un editor a cărui remarcabilă îndemânare în folosirea cuvintelor continuă să capteze intelectul și să stimuleze sufletul credinciosului contemporan. Este autorul a peste 40 de cărți, „Urmărirea lui Dumnezeu”, „Cunoașterea Celui Preasfânt” și „Scopul omului” fiind considerate lucrări devoționale clasice.
CUPRINS
Cuvânt înainte de pastor Gary Wilkerson
Introducere: Un adevărat profet al bisericii
Partea I: Pericolele cu care se confruntă Biserica Evanghelică
1. Pe marginea apostaziei
2. Căutarea unui substitut pentru Dumnezeu
3. Platforma pentru falsa învățătură
4. Efectul letargiei spirituale
5. Procesul rătăcirii
6. Legea irepresibilă a consecinței
Partea a II-a: Provocări ale Bisericii Evanghelice
7. Surse de pericol în biserică
8. Pericolul victoriei și al înfrângerii
9. Pericolul robiei și al libertății
10. Pericolul lenevirii și al activismului
11. Pericolul prosperității și al adversităților
12. Pericolul trăirii amânate
Partea a III-a: Calea biruinței acestor provocări
13. Rezistând propagandei lumii
14. Meditând asupra căilor noastre
15. Trăind în dinamica Împărăției lui Dumnezeu
16. A fi gata să lupți lupta cea bună
17. Trăind asumat ca un creștin
O scurtă biografie a lui A. W. Tozer
Introducere
Un adevărat profet al bisericii
De-a lungul istoriei, Biserica a fost inundată de profeți autoproclamați. Ori de câte ori aud despre astfel de profeți, nu pot să nu mă gândesc la porunca lui Dumnezeu pentru Israel din Deuteronom 18:22: „Când ceea ce va spune proorocul acela în Numele Domnului nu va avea loc și nu se va întâmpla, va fi un cuvânt pe care nu l-a spus Domnul. Proorocul acela l-a spus din îndrăzneală; să n-ai teamă de el.”
E un lucru periculos pentru cineva să pretindă că e prooroc. Dintre toate slujbele prezentate în Scriptură aceasta e cea mai ușor de identificat, adică îți poți da seama când o persoană nu rostește cu adevărat un cuvânt profetic de la Dumnezeu. Poate că Pavel avea în minte tocmai acest lucru când a scris: „Cât despre prooroci, să vorbească doi sau trei și ceilalți să judece. Și dacă este făcută o descoperire unuia care șade jos, cel dintâi să tacă. Fiindcă puteți să proorociți toți, dar unul după altul, pentru ca toți să capete învățătură și toți să fie îmbărbătați. Duhurile proorocilor sunt supuse proorocilor, căci Dumnezeu nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate bisericile sfinților” (1 Cor. 14:29-33).
Din nefericire se pare că astăzi mulți din biserică acceptă pe oricine se pretinde prooroc. Se țin de fiecare cuvânt proorocit indiferent dacă ceea ce s-a proorocit se materializează sau nu. Ceea ce contează e oratoria de moment. Totuși, proorocii pe care îi găsim în Scriptură au rostit cuvinte care s-au împlinit. În Vechiul Testament, proorocii vorbeau despre lucruri viitoare; în Noul Testament ei slujeau pe post de depanatori ai Bisericii, indicând erorile și ereziile și apoi oferind soluția care să îndrepte grupul de credincioși înapoi la Hristos. Ei vedeau limpede, vorbeau precis, și erau rareori - dacă erau vreodată - apreciați pentru asta. Așa cum a spus și Isus atât de elocvent: „Nicăieri nu este prețuit un prooroc mai puțin, decât în patria și în casa lui” (Mat. 13:57).
Când e vorba despre un astfel de prooroc, A. W. Tozer iese în evidență dintre toți ceilalți. El își începe cartea afirmând că „am să-mi asum puțin riscul să proorocesc.” El spune că poate să întrevadă că va veni o vreme când cei din Biserică vor abandona învățătura evanghelică - o vreme când „casa va fi lăsată pustie și nu va mai fi între ei niciun om al lui Dumnezeu, un om în care să locuiască Duhul Sfânt.” Pe bună dreptate putem spune că am trăit să vedem începutul împlinirii acestei proorocii. Și din nefericire, ca în cazul profeților din vechime, biserica evanghelică l-a auzit pe Tozer, dar nu l-a ascultat.
Critica lui Tozer la adresa bisericii nu e pornită din malițiozitate, ci mai degrabă dintr-o dragoste profundă față de trupul lui Isus Hristos, credincioșii. El are o dragoste înfocată față de biserică, una adânc înrădăcinată în adevărul biblic ce nu se schimbă odată cu timpul. El a înțeles că multe din problemele cu care se confruntă biserica de azi, sunt cele cu care s-au confruntat și înaintașii săi cu câteva generații în urmă. Avea dreptate bătrânul propovăduitor din Eclesiastul când zicea „Ce a fost va mai fi și ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare” (Eclesiastul 1:9).
De aceea, când Tozer a văzut că apar în adunare lucruri pe care le considera dăunătoare dezvoltării spirituale, se indigna și vorbea cu îndrăzneală împotriva lor. Totuși arăta și calea de îndreptare. Spunea pericolului pe nume, apoi oferea grupului pe care îl critica, soluția biblică centrată pe Hristos. În această carte, esența pericolului perceput de Tozer, este o credință superficială ce duce la letargie spirituală. Această condiție spirituală a bisericii o face vulnerabilă la atacurile vrăjmașului.
Remediul propus de Tozer este la fel de drastic pe cât de certă e condiția spirituală a bisericii. Unul din lucrurile semnalate de el a fost faptul că lumea a intrat prea mult în creștini și că cei credincioși trebuie să se separe de lume. Această idee a separării de lume s-a cam pierdut în această generație. Biserica este atât de întrețesută cu lumea din jur, încât cele două sunt în esență una și aceeași entitate. Tozer afirmă că dacă credincioșii nu se separă de lume, vor sucomba în letargie spirituală.
Tozer nu putea accepta atitudinea juvenilă între credincioșii din Biserică. Nu putea tolera creștinii care se plictisesc ușor și care se uită în jur după distracții pentru a scăpa de sentimentul de plictiseală. Pentru Tozer, distracțiile în biserică sunt forme prin care biserica se sincronizează cu lumea spre pierzarea ei. Pentru el, dorința bisericii de a „ține pasul cu lumea de azi” era un nonsens. O biserică lumească, în concepția lui Tozer, e un oximoron și cu totul anatema.
Pe măsură ce vei citi această carte, vei constata că problemele pe care le semnalează Tozer, se întâmplă și astăzi. Putem spune cu adevărat că Biserica a mai trecut pe-aici! Din cine știe ce motiv, fiecare generație de credincioși are impresia că trebuie să inventeze roata spirituală. Tozer a putut vedea dincolo de toate acestea pentru că el nu se concentra pe tendințele trecătoare. El știa că tendințele vin și trec și că odată ce oamenii se obișnuiesc cu o modă, a și trecut și o nouă tendință așteaptă după colț. Ca și profeții din Scriptură, el vedea limpede și vorbea precis. Diagnoza făcută de el bisericii a fost corectă în vremea lui, și este corectă și astăzi.
Această carte nu este doar o carte cu minusuri, deși le are în bună măsură; totuși în mijlocul minusurilor există și o speranță pozitivă pentru sufletul însetat după Dumnezeu.
-- Rev. James L. Snyder