Referitor la această carte, Martin Lloyd-Jones
a spus : Nu voi uita niciodată momentul în care le-am citit pentru
prima oară, şi binecuvântarea pe care mi-au adus-o în suflet. Sunt o
operă spirituală clasică, fără urmă de îndoială.
Într-o vreme ca aceasta, când mulţi sunt preocupaţi numai de problemele
organizării şi regrupării ecleziastice, iar alţii sunt în primejdia de
a cădea într-un interes fanatic şi corintic faţă de fenomenul
spiritual, în timp ce majoritatea practică un creştinism formal, nimic
nu mai poate fi mai folositor ca mesajul acestei cărţi. Ea ne îndreaptă
atenţia spre singurul lucru care are importanţă până la urmă, fără de
care toate celelalte sunt mai mult sau mai puţin zadarnice. De
asemenea, ea ne îndreaptă atenţia spre drumul care duce la trezire –
atât personală, cât şi generală.
Fie ca Dumnezeu să o binecuvânteze, şi să o folosim în scopul acesta.
Din introducere: Dacă cititorul care şi-a croit drum
printre argumentele prezentate aici ajunge nepăsător la ultima pagină –
fără nici o dorinţă de a înălţa propriul „amin” – ar trebui să se
întrebe dacă nu este cumva necredincios; oricât de neplăcut ar fi acest
lucru, este adevărat. Spiritualitatea pură din raţionamentele autorului
şi prezentarea copleşitoare a dovezilor biblice sugerează că opinia lui
nu este eronată. Împotrivirea faţă de o asemenea expunere a adevărului
divin este egală cu necredinţa, şi acest lucru reiese în mod clar, în
ciuda oricăror afirmaţii care susţin contrariul. Dacă un om este
„născut din nou prin Duhul lui Dumnezeu”, el nu mai poate fi legat de
pământ şi materialist în esenţă; el cunoaşte lucrurile Domnului la fel
de bine ca pe cele omeneşti. Dacă nu fac altceva mai mult, aceste
pagini pot măcar să tulbure pe unii oameni care au acum doar o formă de
evlavie, şi să-i ajute să înţeleagă că Îl pot cunoaşte pe Cel care
aduce viaţa veşnică.
După cum am spus deja, auzim astăzi mult despre nevoia oamenilor de a
face ceva; se aude tot mai puţin de la amvoane despre nevoia
creştinului de a căuta prezenţa Domnului său şi de a-L cunoaşte pe
Hristos mai mult şi mai personal. Aţi putea să spuneţi că această stare
de lucruri nu este rea, şi că ea încurajează pe fiecare credincios să
fie lipsit de egoism şi să privească la folosul celorlalţi. Totuşi, în
ciuda calităţilor ei, această abordare tinde să-l facă pe credincios
să-şi piardă interesul faţă de rugăciune şi părtăşie personală cu
Hristos. Având în vedere predominarea învăţăturilor biblice într-o
asemenea relaţie personală, ar trebui să deplângem lipsa acestei
accentuări în predicarea modernă. Nu contează nivelul de inteligenţă cu
care ne apropiem de lucrurile lui Dumnezeu, nici bogăţia informaţiilor
care ne stau la îndemână; există o imensă diferenţă între cunoaşterea
unei doctrine şi cunoaşterea Persoanei despre care vorbeşte Biblia.
Autorul: Sunt ferm convins că Domnul Isus Hristos caută
să Se arate tuturor credincioşilor născuţi din nou, în viaţa aceasta.
Fiindcă înţeleg că o asemenea declaraţie deschisă poate fi o mare
surpriză pentru cititor, îl rog doar să-mi dea timp să mă explic. Deşi
unii pot considera că această credinţă a mea se bazează doar pe
sentimente, eu sunt convins că – din motive vrednice de înţelepciunea
Sa – Mântuitorul nostru doreşte să Se descopere tuturor urmaşilor Săi
sinceri, într-un mod spiritual şi prin puterea divină, mai devreme sau
mai târziu.
Nu cred că învăţătura aceasta este doar adevărată, sunt sigur că este
şi scripturistică, raţională şi de mare importanţă. Din cauza aceasta,
m-am aşezat la masa de scris ca să tratez pentru câtva timp acest
subiect profund. În felul acesta, vă ofer posibilitatea de a vedea unde
greşesc (dacă greşesc), şi de a vă încuraja (dacă am dreptate) să
căutaţi o binecuvântare pe care eu o consider de nepreţuit – arătarea
lui Hristos în sufletul fiecăruia, care determină cunoaşterea Lui prin
experienţă şi bucuria prezentă a mântuirii Sale.
Fiindcă am meţionat deja scopul şi folosul arătărilor obişnuite, ar fi
bine să vorbesc puţin şi despre neînţelegerea lor. Tendinţa lor
adevărată este să umilească omul în sac şi cenuşă. Cuvintele celor care
sunt favorizaţi să le primească sunt: „Va locui oare cu adevărat
Dumnezeu pe pământ?”; „Doamne, ce este omul, ca să iei cunoştinţă de
el, şi fiul omului, ca să iei seama la el?”; „Acum ochiul meu Te-a
văzut, de aceea mi-e scârbă de mine, şi mă pocăiesc în ţărână şi
cenuşă”. Dar fiindcă în inima omului nu există nimic care să nu poată
fi ispitit, corupt şi pervertit, de îndată ce puterea care însoţeşte
arătarea se micşorează puţin, Satana începe să arunce săgeţile aprinse
ale mândriei spirituale. „Eşti un favorit al cerului” şopteşte bătrânul
şarpe, „puţini sunt atât de binecuvântaţi. Toţi duşmanii tăi sunt
distruşi; nu mai este nevoie să stăruieşti atât de mult în rugăciune,
nici să mai fii atât de strict în lepădarea de tine însuţi; nu vei
cădea niciodată”. Dacă cel credincios nu este atent şi nu stinge aceste
săgeţi aprinse cu scutul său imediat după ce vrăjmaşul le trimite, va
fi în curând rănit, şi mândria se va aprinde din nou în sufletul lui.
Dacă, din cauză că avem litera Scripturii, trebuie să ne lipsim de
arătările directe ale lui Hristos şi ale Duhului Său, am pierdut foarte
mult din cauza Cărţii Sfinte, şi avem dreptul să spunem: „Doamne,
întoarce-ne în timpurile lui Moise. Slujitorii Tăi evrei puteau să Te
vadă faţă în faţă, dar acum noi nu putem vedea nimic în afară de
scrierile lor. Ei Ţi-au văzut slava în diferite descoperiri minunate,
dar noi suntem lăsaţi să aflăm despre slava Ta din rândurile de pe
hârtie. Ei au avut Şechina strălucitoare; noi avem numai nişte
descrieri nelămurite ale ei. Ei au fost binecuvântaţi cu prooroci vii;
noi avem doar scrisori moarte. Chivotul legământului Tău a mers
înaintea lor şi a împrăştiat groaza în duşmanii lor, dar o carte de
care vrăjmaşii noştri îşi bat joc în fiecare zi este singura
descoperire a puterii Tale printre noi. Ei se lăudau cu Urim şi Tumim,
şi primeau imediat răspunsuri prin intermediul heruvimilor; noi avem
doar răspunsuri generale, luate din scrierile greceşti şi evreieşti, şi
pe multe nici nu le înţelegem. Ei discutau familiar cu Moise,
mijlocitorul lor, cu Aaron, marele preot, şi cu Samuel, proorocul lor;
aceşti oameni sfinţi le-au dat îndrumări precise în cazurile neclare;
dar vai!... apostolii şi oamenii inspiraţi sunt morţi, şi Tu, Doamne
Isuse, Mijlocitorul, Preotul şi Profetul nostru, nu poţi fi consultat
în nici o privinţă, fiindcă nu Te mai descoperi! Cât despre cartea Ta
sfântă, ştii că uneori ne lipsesc banii ca să o cumpărăm, ne lipseşte
învăţătura ca să consultăm originalul, ne lipseşte înţelepciunea ca să
înţelegem traducerile, ne lipseşte îndemânarea sau vederea ca să o
citim, şi suntem astfel împiedicaţi să o folosim şi să tragem vreun
beneficiu de pe urma ei. O, Doamne, dacă din cauza acestui tablou
binecuvântat al Tău nu mai putem avea nici o descoperire a slăvitului
Original, ai milă de noi, ia-ne cartea Ta preţioasă, şi arată-ne
persoana Ta mai preţioasă, aşa cum ai făcut cu înaintaşii noştri”.