Puteţi scrie pe o hârtie acest lucru ca fiind un adevăr general
valabil: Nu contează ce face un om, nu contează cât de prosper pare să
fie într-un anumit domeniu, dacă Duhul Sfânt nu este Vitalizatorul
suprem al activităţii lui, atunci totul se va prăbuşi când va muri.
Probabil că cel mai trist lucru în această privinţă este faptul că
acest om poate fi cinstit la moartea sa pentru talentele şi abilităţile
sale, însă, în acea zi măreaţă când Domnul nostru va judeca lucrarea
fiecărui om în parte, el va afla adevărul. Tot ceea ce este lucrarea
lui proprie, realizată prin talente proprii, nu va fi nimic altceva
decât lemn, fân şi trestie.
Cei care mă cunosc, probabil nu mă consideră un om prea vesel. Dar,
slavă lui Dumnezeu, cunosc ceva despre adevărata bucurie a Domnului şi
cred că ar trebui ca noi să fim un popor vesel.
Cred cu adevărat că lumea tristă este atrasă de strălucirea spirituală
– de adevărata strălucire. Unele biserici îi antrenează pe uşieri să
zâmbească arâtându-şi cât mai mulţi dinţi posibil. Însă eu pot să simt
acest fel de manifestare, iar atunci când sunt salutat de cineva care
zâmbeşte pentru că a fost dresat să zâmbească, ştiu că dau mâna cu
înotătoarea unei foci dresate. Când căldura şi bucuria Duhului Sfânt
sunt prezente într-o adunare şi când oamenii sunt involuntar bucuroşi,
rezultatul este că au o influenţă minunată asupra altora. Am spus
lucrul acesta de o sută de ori: motivul pentru care suntem nevoiţi să
căutăm atâtea lucruri care să ne înveselească este faptul că înlăuntrul
nostru noi nu suntem bucuroşi cu adevărat şi nu suntem fericiţi într-un
mod care să ne satisfacă. Recunosc faptul că trăim într-o lume tristă
şi că problemele internaţionale, ameninţările nucleare, cutremurele şi
revoltele îi fac pe oameni să dea din cap cu disperare şi să spună: „Ce
rost are?”. Dar noi suntem creştini, iar creştinii au tot dreptul să
fie cei mai fericiţi oameni din lume. Nu avem nevoie să privim spre
alte surse. Noi privim în Cuvântul lui Dumnezeu şi descoperim cum Îl
putem cunoaşte pe Dumnezeul credincios de deasupra şi cum putem lua tot
ceea ce avem nevoie din resursele Lui.
Acestea sunt lucrurile care contează: manifestarea darurilor Duhului
lui Dumnezeu prin energia Duhului. Acestea trebuie să fie importante în
adunările noastre. Consecinţa acestora este că Duhul Sfânt Îl face pe
Isus Cristos bucuria şi încântarea noastră supremă
Nu-I recunoaşteţi Duhului locul în Trupul spiritual, şi Biserica va înceta să mai funcţioneze aşa cum a intenţionat Dumnezeu.
În acea zi, vom fi complet demascaţi, iar lucrurile pe care le-am făcut
în puterea noastră şi pentru slava noastră vor fi nimicite cu
repeziciune asemeni fânului şi trestiei care nu au nici o valoare şi
vor fi despărţite pe vecie de faptele şi lucrările Duhului, descrise ca
fiind comori veşnice în ochii lui Dumnezeu – aur, argint şi pietre
scumpe pe care focul nu le poate vătăma. În acea zi, tot ce are
legătură cu faptele firii va pieri, va trece şi doar ceea ce a fost
făcut de Duhul lui Dumnezeu va rămâne.
O congregaţie creştină poate supravieţui şi, adesea, dă impresia că
prosperă în comunitatea în mijlocul căreia se află, prin exercitarea
talentelor omeneşti şi fără nici o atingere din partea Duhului Sfânt.
Însă nu este nimic altceva decât o activitate religioasă şi dragii
oameni nu vor şti altceva mai bun până în ziua cea mare şi înfricoşată,
când talentele folosite de noi vor arde în foc şi numai ceea ce a fost
făcut de Duhul lui Dumnezeu va rămâne.
Din ceea ce văd şi simt în cercurile evanghelice, trebuie să spun că
90% din lucrarea religioasă ce se desfăşoară în biserici este realizată
de membri fără daruri. Vorbesc despre bărbaţi şi femei care ştiu să
facă multe lucruri, dar care eşuează în a manifesta darurile spirituale
promise prin Duhul Sfânt. Acesta este unul dintre modurile prin care am
încetinit adevărata lucrare a lui Dumnezeu în Biserica Sa şi în inimile
oamenilor credincioşi din jurul nostru. Am permis unor membri ai
trupului care nu au nici un dar autentic al Duhului să facă lucrarea
religioasă.
Duhul lui Dumnezeu, prezenţa şi darurile Lui, nu sunt doar dezirabile în adunările noastre creştine; sunt absolut imperative!
În lumea noastră de astăzi, mortalitatea şi temporalitatea sunt scrise
pretutindeni în Biserica lui Cristos. Motivul? Atâţia oameni încearcă
să realizeze cu inteligenţă omenească şi cu puterea firii ceea ce numai
Dumnezeu poate face prin puterea Duhului Său Sfânt.
Pe când aveam 19 ani şi stăteam cu toată seriozitatea pe genunchi în
rugăciune, în camera din faţă a casei soacrei mele, am fost botezat cu
o puternică revărsare a Duhului Sfânt. Doream voia lui Dumnezeu şi mă
opusesem aproape tuturor grupărilor şi curentelor „ism”-ice care veneau
cu formele, teoriile şi învăţăturile lor. Toate au încercat să mă culce
la pământ. Unii spuneau că mersesem prea departe; alţii că nu ajunsesem
suficient de departe. Dar daţi-mi voie să vă asigur de ceea ce a făcut
Dumnezeu pentru mine şi în mine în acel moment. Nimic din afară nu mai
avea vreo semnificaţie care să conteze pentru mine. În disperare şi
credinţă, am făcut marele salt de la ceea ce era lipsit de importanţă
la ce era încărcat de o importanţă majoră: să fiu stăpânit de Duhul
Dumnezeului Celui Viu. Orice lucrare cât de mică pe care a făcut-o
Dumnezeu vreodată prin mine şi prin slujirea mea datează din acea oră
în care am fost umplut cu Duhul. De aceea pledez pentru viaţa
spirituală a Trupului lui Cristos şi pentru lucrările veşnice ale
Duhului veşnic pe care El le face prin copiii lui Dumnezeu,
instrumentele Sale. În vieţile oamenilor de astăzi, Duhul Sfânt face
acelaşi lucru pe care l-a făcut şi în vieţile apostolilor şi ale
credincioşilor din primul secol.
Da, susţin faptul că astăzi, Dumnezeu poate face pentru noi tot ce a
făcut în zilele apostolilor. Oh, puterea care ne aparţine – potenţialul
pe care îl avem datorită faptului că El este aici! Drepturile noastre
cetăţeneşti sunt încă valabile. Statutul nostru nu a fost revocat.
Spunem că avem toate privilegiile şi responsabilităţile pe care le-au
avut odată credincioşii de la Rusalii. Planul şi promisiunile lui
Dumnezeu pentru copiii Lui credincioşi nu s-au diminuat nici măcar
puţin. Nicăieri în Cuvântul lui Dumnezeu nu există vreun pasaj care să
poată fi răstălmăcit în aşa fel încât să însemne că Biserica vie,
unitară a lui Isus Cristos de dinaintea venirii Sale, nu va avea
aceleaşi drepturi, aceeaşi putere şi aceleaşi obligaţii pe care le-a
avut şi în Ziua Cincizecimii. Eu unul, sunt hotărât să nu capitulez în
faţa vremurilor în care trăim! Putem deveni de neclintit în această
hotărâre. În puterea Duhului, trebuie să spunem: „Nu cedez şi nu voi
ceda în faţa vremurilor în care trăiesc!” Putem spune aceast lucru
Domnului nostru, nouă înşine şi, din când în când, putem s-o spunem
peste umăr diavolului.
Nu este suficient ca o biserică locală să aibă doar o etichetă de
ortodoxie. Toţi cei care Îl iubim pe Domnul nostru Isus Cristos ne
confruntăm cu schimbări majore în perioada de dinaintea venirii Lui.
Trebuie să reexperimentăm acel fel de trezire spirituală care să
sfârşească într-o nouă putere morală, într-o nouă dorinţă de separare
de lume, o nouă curăţie de inimă, o nouă revărsare a darurilor Duhului
Sfânt al lui Dumnezeu.