Atunci când Dumnezeu a creat lumea, El a legat elementele universului prin nenumărate intra- şi interrelaţii, alcătuind un tot unitar bine rânduit. Privind în jurul nostru, asistăm la un proces invers, de dezintegrare, pe toate planurile: cel al relaţiilor, al comunicării, al valorilor, al vieţii morale, al omului însuşi şi a tot ce era statornicit prin rânduială divină, ajungându-se la o generalizare a fragmentării. Lucrarea de faţă îşi propune să găsească cauzele acestei dezintegrări, analizând din unghiul teologiei segmente relevante din firul ideatic al omenirii, pentru a surprinde schimbările majore în gândire, de-a lungul secolelor, precum şi felul în care aceste schimbări influenţează planul moralei.
Cuprins
Introducere
PARTEA ÎNTÂI
Crearea omului ca fiinţă liberă
A. Creaţia - darul haric al lui Dumnezeu
- Crearea universului
- Omul creat după chipul lui Dumnezeu
- Complexitatea personalităţii umane
- Dimensiunea relaţională a persoanei
- Dimensiunea raţională a persoanei
- Dimensiunea morală a persoanei
B. Căderea omului
- Condiţionarea lumii sensibile de sistemul valorilor divine
- Căderea omului din dreptatea originară
- Rădăcina primară a umanismului secular
PARTEA A DOUA
Rădăcinile şi implicaţiile devierilor din gândirea morală a secolului XX
A. Modernitatea - schimbarea orientării axiologice
- Prezentare generală
- Renaşterea. Începuturile modernităţii
- Umanismul secular
- Începutul raţiunii autonome - Rene Descartes
- Libertatea autonomă şi morala naturală - Jean Jacques Rousseau
- Absolutizarea voinţei şi a raţiunii autonome - Immanuel Kant
- Consecinţele gândirii moderniste pe planul moralei
B. Postmodernitatea
- Precursorul postmodernismului - Friedrich Nietzsche
- Desfiinţarea subiectului moral - Sigmund Freud
- Postmodernismul propriu-zis
- Mass-media - factor globalizant în societatea postmodernă
- Consecinţele gândirii postmoderniste pe planul moralei
Concluzii
Bibliografie