'Tată, glorifică-Ți Numele! Atunci s-a auzit din Cer un glas care a zis : ‒ L-am glorificat și-l voi glorifica din nou. Mulțimea, care stătea acolo și care a auzit glasul , a zis că a fost un tunet. Alții ziceau: ‒ I-a vorbit un înger!” Ioan 12:28-29 NTR
Isus era cu ucenicii Săi și cu cei care Îl urmau chiar înainte de răstignirea Sa, și deodată s-a auzit glasul lui Dumnezeu. Dumnezeu a vorbit, dar mulți dintre cei care Îl urmau nu au putut deosebi glasul Său. Unii au spus că a fost doar un tunet, doar un zgomot venit din cer; alții au spus că a fost un înger. Toți erau acolo când Dumnezeu a vorbit — unii L-au auzit pe Dumnezeu, alții nu.
Dumnezeu, Tatăl nostru, nu este un Tată nepăsător sau disfuncțional, ci dorește să aibă părtășie cu noi. Chiar dacă venim din familii unde lucrurile nu au fost perfecte, sau părinții noștri au avut lipsuri, uneori putem crede – din cauza experiențelor noastre – că Dumnezeu nu ne vorbește clar.
Rugăciunea și dorința principală a lui Pavel (vezi Efeseni 1:17) pentru efeseni a fost ca ei să-L cunoască mai bine pe Domnul Isus – să înțeleagă că au fost chemați la părtășie cu El și să-L cunoască într-un mod mai profund. Aceasta este și dorința Tatălui pentru noi astăzi — să-L cunoaștem mai bine și să fim în părtășie cu El.
Dacă eu nu aud vocea lui Dumnezeu, problema este la mine, nu la El – pentru că El vrea să-mi vorbească.
Este nevoie de timp ca să învățăm să deosebim vocea lui Dumnezeu. Așa cum un bebeluș, atunci când aude vocea mamei sau a tatălui, la început nu înțelege ce spun, dar, petrecând timp în prezența lor, ajunge să le recunoască vocea și treptat să priceapă cuvintele. La fel și noi creștem treptat în a recunoaște și înțelege vocea lui Dumnezeu.
Putem identifica câteva stări pe care le putem avea în relație cu Dumnezeu legat de ascultarea noastră:
1. Ascultare neinteresată
Când nu ascultăm, de fapt spunem că nu ne interesează ceea ce cineva are de spus. Mesajul lui nu contează, nu are valoare pentru noi. Ne comportăm de parcă am ști mai bine, de parcă suntem fixați în propriile convingeri și planuri, fără să dorim să luăm în seamă ce spune celălalt. Aceasta este una dintre cele mai evidente forme de mândrie. Practic, îl desconsiderăm pe celălalt și transmitem că pentru noi nu are nicio valoare.
Ai fost vreodată într-o încăpere unde oamenii nu te ascultau? Poate prin limbajul trupului, poate prin lipsa de reacție la ceea ce spuneai. Cum te-ai simțit atunci?
La fel se întâmplă și în relația noastră cu Dumnezeu. Dacă nu Îl ascultăm pentru că „știm noi mai bine”, cum ne va afecta acest lucru relația cu El? Dacă nu petrecem timp cu Dumnezeu, mesajul pe care Îl transmitem este: „Nu am nevoie de Tine acum, Doamne, mă descurc singur.”
2. Ascultare pretinsă
Ai trecut de la a nu asculta deloc la a mima că asculți. Soția sau copiii îți vorbesc despre ceva, tu dai din cap, spui „da, e o idee bună”, dar în realitate nu ești interesat, ci doar speri că vor uita subiectul.
La fel se întâmplă și în relația noastră cu Dumnezeu. Uneori trecem printr-un fel de „ritual religios”, prefăcându-ne că Îl ascultăm, dar în adâncul inimii nu o facem cu adevărat. Și, de atâtea ori, suntem atât de pricepuți la această prefăcătorie încât ajungem să ne convingem chiar pe noi înșine că ascultăm, deși doar ne mințim.
Însă atunci când doar ne prefacem că Îl ascultăm pe Dumnezeu, ne va fi foarte greu să mai recunoaștem cu adevărat vocea Lui.
3. Ascultare selectivă
Asta se întâmplă atunci când vrem să auzim doar ceea ce ne place să auzim. Ne gândim: „Ce câștig eu din asta? Am vreun beneficiu?”
De multe ori, copiii mei veneau la mine și spuneau: „Tată, am o idee.” Iar primul gând al meu era: „Asta o să mă coste bani…” și aveam tendința să nu mai ascult cu adevărat.
La fel se întâmplă și în relația cu Dumnezeu. Venim să-L ascultăm, dar dorim să auzim doar lucruri plăcute, doar promisiuni sau binecuvântări pentru noi. Dacă nu suntem dispuși să ne schimbăm viața, Îl tratăm pe Dumnezeu ca pe un consultant sau un consilier, nu ca pe Împăratul împăraților.
Dacă vrem să auzim doar ce ne convine, atunci ne va fi foarte greu să deosebim vocea lui Dumnezeu — pentru că El rareori vorbește acolo unde există neascultare.
4. Ascultarea empatică
Ultimul nivel al ascultării este ascultarea cu empatie. Empatia înseamnă să poți simți emoțiile celuilalt. Eu aș numi acest nivel „ascultarea cu o inimă predată”.
Este vorba despre unitate, despre dragoste ca motivație. Atunci când copilul sau soția îți vorbește, tu asculți cu dragoste, dorind să ajuți, să sprijini și să fii alături.
Cum ascultă Dumnezeu rugăciunile noastre? El ne ascultă cu dragoste. Urechea Lui este deschisă spre noi. Nu ne ignoră, nu se preface că ascultă. El își iubește copiii, inima Lui este întoarsă spre noi și urechea Lui este atentă atunci când strigăm către El.
Cum ne vorbește Dumnezeu?
În primul rând și întotdeauna prin Cuvântul Său. Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă vrem să-L auzim, trebuie să petrecem timp în Scriptură, citind și meditând. Dacă nu ne hrănim cu Biblia, Cuvântul nu prinde rădăcini în viața noastră și putem rătăci ușor, pierzând direcția.
De aceea, dacă dorim să auzim și să deosebim vocea lui Dumnezeu, este esențial să căutăm prezența Lui, să fim disciplinați și consecvenți în timpul nostru petrecut cu Dumnezeu.
Știi, nu este vorba de a încerca mai mult – „Trebuie să încerc mai mult să-I aud vocea”. Nu despre asta e vorba, ci despre a fi în prezența Lui.
Un măr nu încearcă din greu să facă mere. Este un proces natural: rădăcinile sunt conectate la apă și la hrana de care are nevoie în pământ. La fel și noi trebuie să fim conectați la viță – la Dumnezeu – ca viața Lui să curgă prin noi.
Ca să putem deosebi vocea lui Dumnezeu care ne vorbește, trebuie să petrecem timp cu El și să fim aproape de El.
Acest articol a fost întocmit și preluat din mesajul transmis în biserica Centrul Creștin Brașov de către Andy Burne în duminica din 7 Septembrie 2025.