!!! TRANSPORT GRATUIT LA ORICE COAMANDĂ PESTE 250 LEI !!! - doar pe teritorul României

 

Cum să lupți împotriva idolatriei față de telefonul tău


Distribuie
Cum să lupți împotriva idolatriei față de telefonul tău

Cum să lupți împotriva idolatriei față de telefonul tău

Zeu digital
Dicționarul Merriam-Webster definește „idolatria” în două moduri: „închinarea la un obiect fizic ca la un zeu” și „atașamentul sau devotamentul excesiv față de ceva”.

Folosind oricare dintre aceste definiții, nu este deloc exagerat să spunem că majoritatea dintre noi suntem idolatrii față de telefoanele noastre.

Telefoanele mobile sunt obiecte fizice pe care le purtăm peste tot; rareori sunt la mai mult de o lungime de braț distanță. Când a fost ultima dată când ai ieșit la cumpărături fără telefon? Sau ai plecat într-o excursie de o noapte fără el? Doar gândul că plecăm fără el ne face să ne cutremurăm.

Ne trăim zilele într-o aproape constantă legătură cu aceste dispozitive mobile. În fiecare moment „de tranziție” al vieții de zi cu zi — la coadă pentru o cafea, în sala de așteptare, mergând dintr-un loc în altul, opriți la semafor — instinctiv scoatem telefonul și începem să derulăm, să trimitem mesaje, să verificăm notificări, să comutăm fără scop între aplicații.

Nu este doar un obicei nervos. Este un impuls liturgic: un reflex de devoțiune înrădăcinat în memoriea musculară. Când a fost ultima dată când ai stat pur și simplu pe loc, într-un moment de pauză, și ți-ai lăsat gândurile să zboare sau ai visat cu ochii deschiși, în loc să pui mâna pe telefon? Cei mai mulți dintre noi nu mai facem asta.

Aceasta este comportamentul idolatrilor. Suntem exagerat de atașați de telefoanele noastre. Le tratăm ca pe niște zei care merită și cer devotamentul nostru constant. Este idolatrie, pentru că acești zei digitali au devenit centrul atenției noastre — mult mai mult decât Regele universului.

Atenția este combustibilul închinării (și al idolatriei)

Acolo unde merge atenția noastră, acolo va urma și inima noastră. Atenția — resursa limitată care ocupă spațiul gândurilor noastre și ne modelează modul în care ne petrecem timpul — este o piatră de temelie a oricărei relații. Dacă nu acorzi atenție copiilor sau soțului/soției tale, acele relații vor suferi. Dar dacă ești foarte atent la cineva, legătura cu acea persoană probabil va crește. O căsnicie în care soțul și soția sunt prezenți unul pentru celălalt, ascultă cu atenție cuvintele și nevoile celuilalt — chiar sacrificând alte lucruri bune pentru a face posibilă această fidelitate atentă — va fi o căsnicie puternică și înfloritoare.

La fel este și cu relația noastră cu Dumnezeu. Dacă nu petrecem timp și nu-I acordăm atenție lui Dumnezeu, relația va fi slabă și fragilă. Iubim ceea ce ne atrage atenția. Dacă îmi petrec tot timpul liber jucându-mă pe consolă, gătind, grădinărind sau [completează cu ce vrei], voi ajunge să iubesc acel lucru tot mai mult. Obiceiurile noastre de atenție atât reflectă, cât și întăresc ceea ce iubim.

Dumnezeu este gelos pentru atenția noastră

Smartphone-ul este cel mai mare „răpitor de atenție” din istoria omenirii. Acest dispozitiv — și aplicațiile care îl populează — sunt concepute cu un singur scop simplu: să-ți captureze timpul și atenția. În actuala „economie a atenției”, se câștigă mai mulți bani cu cât privirile sunt mai mult lipite de dispozitive, aplicații, jocuri, conținut video etc. Companiile de tehnologie au toate motivele să facă telefoanele cât mai captivante — la fel de geloase după atenția noastră ca un soț, o soție sau un copil. Și reușesc din plin.

Privește în jur, în spațiile publice: în săli de așteptare, cafenele sau cozi de orice fel. Aproape toți au aceeași postură: capul plecat, ochii lipiți de ecran, indiferenți față de ceilalți oameni din jur. Este o imagine tulburător de comună, care scoate în evidență cât de răspândită este problema. Suntem toți dependenți. Nu ne putem opri. Atenția noastră este fixată — ochi goi, degete care derulează și glisează — asupra obiectului afecțiunii noastre. Cu alte cuvinte, asupra obiectului închinării noastre.

Dacă un idol este orice lucru care ne fură atenția și dragostea de la singurul Dumnezeu adevărat, atunci dispozitivele produse în masă, conectate la internet, pe care le ținem în mâini sunt printre cei mai perfizi idoli pe care i-a cunoscut istoria.

Cum să lupți împotriva idolatriei față de telefon

Epoca derulării ecranelor este o bătălie spirituală cu mize mari. Vom lăsa sufletele noastre să fie capturate de algoritmi, închinarea noastră direcționată către semizeii din Silicon Valley? Sau ne vom reînnoi angajamentul și ne vom oferi atenția, cu mai multă credincioșie, singurului Dumnezeu adevărat?

El este gelos pentru atenția noastră. O dorește și o merită. Alegerea Lui în locul telefonului nostru ar putea fi chiar lupta vieții noastre. Iată trei moduri prin care putem câștiga această bătălie.

1. Pocăiește-te și mărturisește

Primul pas pentru a te elibera de idolatrie este să o recunoști ca atare. Acest lucru este mai dificil decât pare, pentru că puțini dintre noi se consideră idolatru. Este greu să-ți vezi propriile dependențe. Dar o evaluare sinceră a modului în care îți folosești timpul și atenția poate fi un diagnostic folositor.
Cât timp îi oferi lui Dumnezeu în fiecare zi (rugăciune, citirea Bibliei, închinare) în comparație cu timpul petrecut derulând sau urmărind conținut online? Fii sincer — apoi pocăiește-te. Mărturisește lui Dumnezeu — și altora din viața ta — că prioritățile tale au fost dezechilibrate. Angajează-te să schimbi acest lucru. Înconjoară-te de oameni care te pot trage la răspundere și te pot sprijini în dorința de a crește.
Începe să petreci mai mult timp în rugăciune și liniște cu Dumnezeu în acele momente în care, de obicei, ai fi luat telefonul pentru a te distra sau a te distrage. Roagă-te ca inima ta să fie reînnoită cu o pasiune arzătoare pentru Domnul și ca să găsești mai multă satisfacție în prezența Lui decât în plăcerile trecătoare pe care algoritmul ți le oferă.

2. Fii mereu în gardă

Ultimele cuvinte din 1 Ioan sunt un avertisment împotriva idolatriei: 'Copilașilor, feriți-vă de idoli!’ (1 Ioan 5:21 NTR online). Chiar și după ce ne-am pocăit și '…cum v-ați întors de la idoli la Dumnezeu, pentru a-I sluji Dumnezeului celui Viu și Adevărat ‘(1 Tesaloniceni 1:9 NTR online), tentația idolatriei nu dispare complet.
Pentru că telefoanele inteligente sunt atât de normale și omniprezente în cultura noastră, va fi aproape imposibil pentru cei mai mulți dintre noi să trăim fără ca aceste dispozitive să ocupe un loc în viața de zi cu zi. Provocarea este să păstrăm telefonul la locul lui potrivit, fără a-i permite să devină o dependență excesivă sau să ne colonizeze atenția.

Sfaturile mele:

  • Folosește telefonul doar în anumite intervale ale zilei și doar pentru scopuri clar definite.
  • Redu sau elimină timpul de „derulare fără scop” (poate chiar să pui telefonul într-un loc mai greu accesibil decât buzunarul).
  • Creează momente zilnice în care ești complet fără telefon.
  • Blochează dispozitivul, dacă este necesar.
  • Setează limite de timp pe ecran.
  • Încarcă-l într-un loc ascuns al casei, unde chiar ai putea să-l uiți o vreme.

Fă tot ce este nevoie ca să te „ferești de idoli”.

3. Distruge dacă este necesar

Uneori avem nevoie de o despărțire fizică clară de idoli. În Scriptură, mânia lui Dumnezeu față de idolatrie se manifestă adesea prin distrugerea efectivă a idolilor. Gândește-te la Moise care a măcinat vițelul de aur și a făcut poporul necredincios să bea cenușa lui (Exod 32:30). Sau la poruncile lui Dumnezeu din Deuteronom pentru poporul Său de a arde idolii păgâni când lua în stăpânire Țara Făgăduinței (Deuteronom 7:5, 25).

Înseamnă asta că toți trebuie să aruncăm telefoanele în foc? Probabil că nu. Dar pentru unii dintre noi, telefonul are o asemenea putere de stăpânire încât eliminarea lui completă ar putea fi cea mai înțeleaptă alegere. Este, cu siguranță posibil — chiar dacă rar — să optezi pentru un „telefon simplu” sau altă alternativă. Creștinii ar trebui să caute să creeze o masă critică care să normalizeze această opțiune. Dacă închinarea și devotamentul nostru față de Dumnezeu sunt în joc, ceea ce pentru lume pare o măsură drastică, pentru noi ar trebui să ni se pară complet rezonabil.

Nu derula până la moarte… spirituală

Când derulăm fără măsură, devenim idolatrii, prinși fără speranță într-un flux constant de „otrava dulce” care niciodată nu va satisface. Dacă nu reușim să ne eliberăm de aceste tipare, vom derula către moarte spirituală.

Înțelepciunea lui Dumnezeu este mult mai bună decât răspunsurile AI; dragostea Lui este mult mai profundă și mai largă decât „like”-urile de pe rețelele sociale; prezența Lui este mai dulce decât orice interacțiune pe ecran.

Alege-L pe El. Alege viața.

Brett McCracken este coautor, împreună cu Ivan Mesa, al cărții Scrolling Ourselves to Death: Reclaiming Life in a Digital Age.

Brett McCracken este editor senior la Gospel Coalition și autorul cărților The Wisdom Pyramid: Feeding Your Soul in a Post-Truth World și Uncomfortable: The Awkward and Essential Challenge of Christian Community. El locuiește împreună cu familia sa în sudul Californiei.

Acest articol a fost preluat și tradus din limba engleză în limba română de pe pagina web a Crossway, USA (articol în limba originală la: https://www.crossway.org/articles/how-to-fight-your-phone-idolatry/)

Permisiunea și acordul de a traduce acest articol și de a fi postat pe acest blog a fost oferită de către Crossway.org.

Radu Arbanaș
Produse menționate sau prezentate în această postare
Crezi cu adevărat? (brosata)
Paul David Tripp

„Viața noastră în Hristos poate prospera doar atunci când suntem bine înrădăcinați în marile doctrine ale credinței și Paul David Tripp prezintă în mod magistral fundamentele ei. Fie că ești un bun cunoscător al doctrinei creștine, fie că ești doar la început, cartea aceasta ar trebui să fie prima pe care să o citești.” - Joni Eareckson Tada

Prețul nostru: 115,00 RON
Prețul tău: 115,00 RON

Categorii