Disciplina simplității

“Punctul central al disciplinei simplității îl constituie căutarea mai întâi a Împărăției lui Dumnezeu și a neprihănirii Lui, după care tot ce ne este necesar va urma în ordinea cuvenită. Nu putem sublinia îndeajuns importanța înțelegerii cuvintelor lui Isus, deoarece totul depinde de menținerea acestui „mai întâi” ca primă prioritate în viața noastră. Nimic nu trebuie să fie mai presus de Împărăția lui Dumnezeu, nici măcar dorința de a duce o viață simplă.

 

Această concentrare totală asupra Împărăției lui Dumnezeu dă naștere unei realități interioare, fără de care vom degenera într-o platitudine legalistă. Nimic altceva nu poate ocupa locul central: nici dorința de a te opri din cursă, nici redistribuirea bogățiilor lumii tuturor oamenilor, nici preocuparea pentru ecologie. Singurul lucru care poate ocupa locul central în disciplina spirituală a simplității este căutarea mai întâi a Împărăției lui Dumnezeu și a neprihănirii, atât personale, cât și sociale.

 

Cel care nu caută mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, nu o caută deloc. Oricât ar fi de merituoase celelalte preocupări, în momentul în care ele ajung reperul eforturilor noastre, devin idolatrie. Concentându-ne asupra lor, vom fi în mod inevitabil tentați să susținem că activitatea pe care o desfășurăm noi este simplitatea creștină. Dar când Împărăția lui Dumnezeu ocupă efectiv primul loc, celorlalte preocupări, ca ecologia, săracii, împărțirea echitabilă a averilor și altele, li se va acorda atenția cuvenită.

 

Aici putem vorbi și de îngrijorare. Într-o eră în care îngrijorarea este impăienjenită în fiecare aspect al vieții noastre putem spune că avem nevoie de eliberare de ea pentru a duce o viață de simplitate și încredere totală în Dumnezeu. Eliberarea de îngrijorare este caracterizată de trei atitudini lăuntrice. Dacă ceea ce avem, primim ca pe un dar, dacă Dumnezeu are grijă de ceea ce avem și dacă de ceea ce avem noi se pot bucura și alții, atunci vom fi eliberați de îngrijorare. Aceasta este realitatea interioară a simplității. Dar, când considerăm că am obținut totul prin eforturile noastre, că trebuie să ținem cu strășnicie de ceea ce avem și să nu punem și la dispoziția altora, atunci trăim în îngrijorare. Astfel de oameni nu vor cunoaște niciodată simplitatea, indiferent de strădaniile exterioare la care se supun pentru a duce „o viață simplă".

 

Prima atitudine lăuntrică a simplității constă în a privi ceea ce ai ca pe un dar din partea lui Dumnezeu. Deși muncim, știm că nu din munca noastră prosperăm, pentru că noi trăim prin har, chiar și atunci când e vorba de „pâinea cea de toate zilele". Depindem de Dumnezeu în privința celor mai simple elemente ale vieții: aer, apă, soare. Ceea ce avem nu este rezultatul muncii noastre, ci al grijii și harului lui Dumnezeu. Când suntem ispitiți să credem că ceea ce posedăm este rezultatul eforturilor personale, nu e nevoie decât de un mic accident pentru a ne convinge încă o dată cât de dependenți suntem de Dumnezeu în orice privință.

 

A doua atitudine lăuntrică a simplității constă în a ști că purtarea de grijă pentru proprietățile noastre este problema lui Dumnezeu, nu a noastră. Dumnezeu este în măsură să ocrotească ceea ce posedăm, putem avea încredere în El. Înseamnă asta, oare, că nu trebuie să încuiem casa sau mașina? Câtuși de puțin. Dar noi știm că nu ușa încuiată ne păzește casa. A ne lua astfel de precauții ține de bunul simț normal, dar, dacă credem că precauțiile în sine ne păzesc pe noi și bunurile noastre, vom fi stăpâniți de îngrijorare. Nu există nicio precauție perfectă împotriva spărgătorilor. Evident, acest fapt nu se limitează numai la posesiuni, ci și la lucrurile abstracte, ca reputația și serviciul. Simplitatea înseamnă libertatea de a te încrede în Dumnezeu în toate aceste privințe.

 

A împărți cu ceilalți ceea ce deținem este a treia atitudine lăuntrică a simplității. Dacă bunurile noastre nu sunt la dispoziția comunității, atunci când acesta este un lucru evident corect și bun, atunci ele sunt bunuri furate. Pricina pentru care acest lucru ni se pare atât de greu este frica de viitor. Ne agățăm de bunurile noastre, în loc să ne bucurăm de ele împreună cu alții, din cauza îngrijorării pentru ziua de mâine. Dar, dacă într-adevăr credem că Dumnezeu este așa cum L-a prezentat Isus, nu avem de ce să ne temem. Atunci când El devine pentru noi Creatorul Atotputernic și Tatăl nostru iubitor, putem împărți cu alții ceea ce avem, pentru că știm că El ne va purta de grijă. Dacă e cineva în nevoie, suntem liberi să-l ajutăm. Dar, din nou, bunul simț normal va defini parametrii dărniciei noastre, ferindu-ne astfel de nesăbuință.

 

Atunci când căutăm mai întâi împărăția lui Dumnezeu, aceste trei atitudini vor caracteriza viața noastră. Luate împreună, ele definesc ceea ce a înțeles Isus prin „nu vă îngrijorați". Ele cuprind realitatea lăuntrică a simplității creștine și putem fi siguri că, atunci când trăim astfel, „toate aceste lucruri" necesare pentru a duce o viață omenească adecvată ne vor fi date pe deasupra.”

 

Text preluat și editat din cartea: Discipline spirituale – Calea maturitații creștine – de Richard J. Foster.

 

Editat și verificat de Radu Arbanaș.