Scrisă de un arhitect cu o bogată experiență nu doar în domeniul arhitecturii, ci și în lucrul cu copiii (Mark Moreno este fondatorul unei tabere de arhitectură pentru copii), cartea Arhitectura explicată copiilor îi introduce pe tinerii cititori (și, de asemenea, pe toți cei interesați să facă primii pași în sensul acesta) în arta arhitecturii, prezentându-le noțiuni de bază și terminologie specifică. Care sunt lucrurile de care trebuie ținut cont în proiectarea unei clădiri? Care sunt sarcinile de bază ale unui arhitect? Unde își găsește sursele de inspirație atunci când proiectează case, elemente de design etc.? Sunt doar câteva dintre întrebările la care răspund autorii cărții. Cititorii descoperă diverse stiluri arhitecturale, din întreaga lume și datând din epoci diferite. În plus, primesc sarcini și activități care îi vor ajuta să exerseze diverse tehnici de arhitectură și să exploreze idei noi, construindu-și primul lor portofoliu de arhitecți aspiranți.
Mark Moreno este profesor asociat la Școala de Arhitectură și Design Interior a Universității Andrews. A studiat arhitectură la Universitatea Harvard și la Universitatea din Texas. Este preocupat de mai multe domenii: amenajarea spațiilor verzi, relația dintre om și mediul înconjurător și proiectarea de bucătării și băi. Din 2007 a început să organizeze pentru copii Tabăra de arhitectură Renaissance Kids.
Siena Moreno, fiica lui Mark Moreno, are o diplomă de licență în teoria și practica artei și o diplomă de licență în literatură engleză. A absolvit și un program de master în consiliere școlară. Îi place să lucreze cu liceenii și să îi ajute să găsească un drum în viață.