Simplu, relevant și captivant!
Acestea sunt ingredientele ce au stat la baza scrierii acestui manual de 5 lecții. Cele cinci lecții complexe sunt destinate taberelor, cluburilor biblice de vacanță, dar și altor genuri de întâlniri cu copiii! Lecțiile au la bază viața lui Iosif și a familiei sale.
Cele 5 lecții îi ajută pe copii să înțeleagă modul în care viața noastră se aseamănă foarte mult cu o autostradă, pe care toți ne conducem viețile și care într-o zi ne va duce la destinație - Cerul!
Ziua 1 îi va ajuta pe copii să descopere Cerul lui Dumnezeu – importanța acestuia și lucrurile grozave ce ne așteaptă acolo! Ziua 2 prezintă dragostea necondiționată a lui Dumnezeu, care ne include pe toți, indiferent cât de diferiți suntem. În Ziua 3 copiii vor descoperi gravitatea păcatului din viața noastră și efectele sale dezastruoase! În Ziua 4 copiilor le va fi prezentat planul fantastic al lui Dumnezeu de a ne salva de păcate prin Persoana Domnului Isus! Decizia de a-L accepta pe Domnul Isus în inimă și de a trăi pentru Dumnezeu și, astfel, de a ne conduce viețile pe Autostrada ce duce spre Cer, este prezentată în Ziua 5.
Tot ce aveți nevoie găsiți în acest manual! Metodele creative de prezentare a lecțiilor - lecțiile cu obiect, povestirea biblică în schițe și culori, momentele de rugăciune creativă, jocurile, activitățile de lucru manual, scenetele de teatru de păpuși, CD-ul de resurse etc. - fac din acest manual o resursă de nelipsit din biblioteca celor ce derulează tabere și cluburi biblice de vacanță!