Acesta este cel de-al treilea volum dintr-o serie care adună laolaltă o
mare parte din predicile de evanghelizare ale dr. Martin Lloyd-Jones
din Faptele Apostolilor. Asemenea primelor volume, şi acest al treilea
volum conţine predici de evanghelizare ţinute în serile de duminică în
Westminster Chapel din Londra. Cele douăzeci şi una de predici din
colecţia de faţă au fost predicate în perioada februarie-iulie 1966.
Deşi parcurg în ordine textul cărţii Faptele Apostolilor, în acest caz
de la capitolul 5:17 la capitolul 6:9, ele nu au fost menite să fie
comentarii ale versetelor în cauză, ci rolul lor este mai degrabă acela
de a mărturisi realitatea Evangheliei prezentată cu mare putere în
aceste prime capitole din Fapte, îndeosebi pentru ascultătorii
neîntorşi la Dumnezeu. Nu mai este nevoie să spunem că aceste predici
sunt extrem de folositoare şi pentru cei care sunt deja creştini.