În
’89, imediat după Revoluţie, România a intrat dintr-un ghetou comunist
într-o junglă de libertinaj şi haos. După o anestezie morală de 50 de
ani, reflexele de normalitate a demnităţii românului tind să devină
astăzi un lucru de arheologie morală. Socrate a murit demn. El respecta
demnitatea umană a omului către om, onorând legile cetăţii, deşi Platon
i-a asigurat un soi de evadare. Însă demnitatea creştină însemnează o
luptă continuă împotriva tuturor realităţilor care încearcă să mutileze
chipul lui Dumnezeu în om. Cineva spunea: „Decât să trăim în genunchi,
mai bine să murim în picioare.”
Nimic
mai puţin decât un Război Civil al Valorilor s-a dezlănţuit astăzi,
spune James Dobson. Două tabere de concepţii despre lume, foarte
diferite şi incompatibile sunt încleştate într-un conflict crâncen care
pătrunde la fiecare nivel al societăţii. Acest război este o luptă
pentru mintea şi inima oamenilor. Este un război al ideilor, este o
bătălie între concepţii despre lume şi viaţă. Curând va apărea un
câştigător şi cel care pierde va dispărea din memorie. Deocamdată
rezultatul este încă neclar, urmează ca fiecare să-l definitiveze.
Religia creştină este eminamente o religie a familiei. Însă, înainte de a se cristaliza o relaţie de familie, se constituie o relaţie premaritală şi înainte de aceasta există sau ar trebui să existe o relaţie pe verticală.
„Destin în trei” se vrea a fi o provocare relaţională şi impune cu
obligativitate să dăinuim mai mult decât să existăm şi să rezistăm, aşa
cum remarca şi C-tin Noica: „Noi nu trebuie să rezistăm, noi trebuie să dăinuim.”