Un studiu devoțional despre dezvoltarea caracterului bazat pe „Fericirile" din Matei 5
CINE EȘTI TU? Crești în asemănarea cu Hristos? Sau ești departe de Domnul? Dacă te-ai întrebat cum te poți schimba cu adevărat, există nădejde. Domnul Isus vrea să fii evlavios nu pe baza propriilor tale eforturi, ci încrezându-te în Duhul Sfânt, care te poate schimba.
Aceasta este calea care duce la o relație reală și sinceră cu Tatăl ceresc.
Acesta este modul de a deveni cu adevărat evlavios. În această carte, Doamne, numai Tu mă poți schimba, Kay Arthur te conduce prin studiul „Fericirilor" din Matei 5 și așa vei începe să trăiești o viață cu adevărat transformată. Acest studiu al Predicii de pe munte îți va sluji în mod practic. De asemenea, vei găsi adevăruri pe care le poți împărtăși cu alții, individual sau în grupuri mici.
Stai și priveşti lung în oglindă, evaluând ce vezi - modul în care vei fi văzut de alții. Dar cum rămâne cu ce este în interior - caracterul, care contează, care întărește ce văd alții și niciodată nu denaturează ființa ta vizibilă? Cum ești în omul dinăuntru? Este acesta diferit față de cine ai fost cândva? Există o creștere, o schimbare pentru a semăna tot mai mult cu chipul Lui? Este caracterul tău transformat tot mai mult, tot mai asema-nător cu al Lui? Te deosebești de oamenii care spun: „Doamne, Doamne", dar nu fac lucrurile pe care El le cere?
Acesta este un studiu devoțional despre caracterul acelora care sunt copiii lui Dumnezeu. Prin acest studiu vei descoperi ce înseamnă să ai un caracter evlavios în casa ta și la locul de muncă. De fapt, oriunde ai fi. Printre multe alte caracteristici, este vorba de smerenie (blândețe), milă și curăție - calități care ne lipsesc adesea și pe care dorim să ni le dezvoltăm până vom fi „desăvârșiți, după cum și Tatăl nostru Cel ceresc este desăvârșit".
O parte integrală a definiției cuvântului „desăvârșit" este ideea maturității, a realizării - și acest lucru îl urmărim în acest studiu: creșterea interioară, care depăşește și cântărește cu mult mai mult decât înfățișarea exterioară și realizările noastre.