Doctrină. Simplul cuvânt îmi dă fiori. De cele mai multe ori doctrina pare nefirească și mărginită, fără vreo relevanță pentru experiențele noastre cu Dumnezeu sau pentru aspectele practice ale trăirii creștine de zi cu zi. Cu toate acestea, creștinismul fără doctrină este un nonsens. Doctrina este expresia adevărului creștin, un cadru pentru viața creștină și o protecție împotriva ereziei. Este esențial ca importanța ei să fie redescoperită în acest veac secularizat.
În acest studiu antrenant al naturii și scopului doctrinei creștine, Alister McGrath ne arată cu o claritate înviorătoare de ce anume doctrina este importantă, încheind cu o privire detaliată asupra a trei doctrine esențiale. Scrisă având în obiectiv nevoia creștinului obișnuit, cartea aceasta deschide noi căi de percepere a doctrinei creștine și are menirea să devină un standard în ce privește introducerea în subiectul vast al doctrinei.
Despre autor:
Dr. Alister McGrath a studiat inițial științele naturale la Oxford, și-a luat doctoratul în biofizica moleculară, după care s-a îndreptat spre teologie. A predat teologie istorică la Universitatea Oxford în perioada 1999-2008. După aceea a predat teologie, misiologie și educație la King’s College, Londra, înainte de a se întoarce la Oxford ca profesor în catedra Andreas Idreos, în 2014. Din septembrie 2022, dr. McGrath este pensionar.
Pe lângă alte lucrări academice despre doctrină, a mai scris și volumele Marele Mister. Știință, Dumnezeu și căutarea semnificației; Understanding Jesus; Understanding Trinity și Doubt: Handling it Honestly.