William Franklin "Billy" Graham, Jr. (n. 7 noiembrie 1918, Charlotte, Carolina de Nord, SUA – d. 21 februarie 2018, Montreat, Carolina de Nord, SUA) a fost un evangelist creștin, pastor de orientare baptistă de sud, care a devenit celebru în 1949.
La nivel mondial, Billy Graham este cel mai renumit predicator baptist din a doua jumătate a secolului 20 și una dintre cele mai notorii personalități americane ale acestei perioade. Aducînd mesajul necesității unei nașteri din nou, Billy Graham este renumit pentru adunările evanghelistice organizate în întreaga lume, care au produs convertiri masive. Invitat obișnuit al Casei Albe sub zece președinți americani, începând cu Harry S. Truman, pastorul Billy Graham este una dintre cele mai cunoscute personalități din Statele Unite ale Americii.
A devenit cunoscut ca predicator de talie internațională începând cu cruciada de evanghelizare din 1949 din Los Angeles, umplând cu mulțimi de oameni în fiecare seară cortul de evanghelizare, timp de 8 săptămâni. Cruciade similare pe perioade extinse au avut loc și la Londra timp de 12 săptămâni, și la New York timp de 16 săptămâni.
Astăzi lucrarea misionară a lui Billy Graham este cunoscută la nivel mondial. A predicat peste tot în lume, începând cu îndepărtatele sate africane, triburile aborigene din Australia, triburile nomade din Africa și Orientul Mijlociu, țările fostului bloc comunist din Europa de Est inclusiv Uniunea Sovietică, și până în marile metropole ale lumii (New York, Londra, Chicago etc).
Billy Graham a scris 33 de cărți dintre care multe au devenit bestsellere. Cărțile traduse în limba română le puteți vedea mai jos.