John Flavel îl prezintă pe Hristos ca fiind izvorul bucuriei adevărate, asigurată pentru poporul Său prin smerirea și înălțarea Sa. Prin smerire, Flavel se referă la întrupare – nașterea, slujirea și moartea lui Hristos. Iar prin înălțare, Flavel se referă la cele patru etape ale învierii, înălțării, mijlocirii și revenirii pentru judecată. Acest dublu act de smerire și înălțare este temelia bucuriei noastre, deoarece prin ele Hristos ne-a șters datoria și ne-a asigurat moștenirea. „Credinciosul știe”, spune Flavel, „că, oricât de dulce ar fi comuniunea lui cu Hristos în această lume, totuși acea comuniune pe care o va avea cu Hristos în cer o va depăși cu mult pe aceasta.”
„De ani de zile am beneficiat de scrierile lui John Flavel și ale puritanilor. În acest volum, Flavel ne călăuzește într-o călătorie hristologică care abordează unele dintre cele mai presante probleme teologice ale zilelor noastre. Stephen Yuille speră că vom asimila predicile lui Flavel și că «Duhul Domnului le va înrădăcina adânc în [sufletele noastre], transformându-le în viață și putere» înlăuntrul nostru.”
Cuprins
1. Smerirea lui Hristos 2. O viață smerită 3. O rugăciune de încredințare 4. Un semn comemorativ 5. Agonia lui Hristos 6. Natura morții lui Hristos 7. O moarte în singurătate 8. O moarte smerită 9. O rugăciune pentru iertare 10. O promisiune a mântuirii 11. Un strigăt de părăsire 12. Un strigăt de chin 13. Desăvârșirea lucrării lui Hristos 14. Îngroparea lui Hristos 15. Scopurile binecuvântate ale smeririi lui Hristos 16. Înălțarea lui Hristos 17. Învierea lui Hristos 18. Înălțarea lui Hristos 19. Șederea actuală a lui Hristos la dreapta Tatălui 20. Revenirea triumfătoare a lui Hristos Concluzie
În ciuda tuturor lucrurilor pe care Hristos le-a făcut, le-a suferit și le-a promis, suntem înclinați să-L uităm. El n-ar trebui să lipsească niciodată din gândurile și simțămintele noastre. Ar trebui să-L purtăm în dorințele și desfătările noastre. Ar trebui să fim plini de gânduri pline de dor după El. Ar trebui să ne culcăm seara avându-L în gândurile noastre. Deși Hristos Se află în cea mai înaltă slavă din cer, El nu ne uită. Ne-a săpat pe palmele mâinilor Sale. El Se gândește la noi chiar și atunci când noi Îl uităm. Toată slava îngerilor din cer nu-I poate abate nici măcar o clipă gândurile de la noi, însă pe noi orice lucru neînsemnat este de ajuns ca să ne îndepărteze gândurile de la El. De ce nu ne scârbim de noi înșine pentru aceasta? În cer, nimic altceva în afară de Hristos nu umple gândurile sfinților și totuși ei nu se satură niciodată de El. O, trebuie să învățăm să trăim mai aproape de acea viață cerească! Nu trebuie să încetăm niciodată să ne rugăm și să ne străduim până când vom putea spune: „Mi se satură sufletul ca de niște bucate grase și miezoase, și gura mea Te laudă cu strigăte de bucurie pe buze, când mi-aduc aminte de Tine în așternutul meu și când mă gândesc la Tine în timpul priveghiurilor nopții.” (Ps. 63:5–6).