Ne puteți contacta pe site, pe Facebook sau la telefoanele: 0268 472 474 sau 0723584887

Livrare GRATIS cu Poșta Română, la orice comandă peste 300 lei.

 

În rolurile principale, vol 2
În rolurile principale, vol 2

În rolurile principale, vol 2

Livrare GRATIS cu Poșta Română la orice comandă peste 200 lei!

Distribuie

43,00 RON


Disponibil

  Adaugă în coș

Partea a doua: Pierdut & găsit
Întâlniri cu Dumnezeul cel viu

Am fost pierdut dar m-a găsit... Aceste versuri ale imnului Marețul har răsună de generații și ne amintesc de faptul că, înainte de a fi găsiți, toți am fost pierduți. În Biblie, găsim o mulțime de personaje care s-au pierdut: ologul de la Poarta Frumoasă, leprosul, chiar și regele David, al cărui colosal eșec l-a transformat într-un mincinos și un criminal, Noe, Iacov, Maria, Nicodim, Petru și Pavel – oameni obisnuiți care au avut nevoie de atingerea Dumnezeului viu.
Genul acesta de fețe lipsite de speranță, nefericite și îndurerate ne sunt destul de familiare când ne privim în propriile oglinzi. Suntem schilodiți de frică, respinși de cei care ar trebui să ne iubească și nu de puține ori am făcut greșeli răsunătoare. Suntem pierduți. Dar nu suntem lipsiți de speranță. Pentru că Dumnezeu este cu noi. Dumnezeu a fost cu noi încă de la început. A fost alături de toți acei oameni care căutau un răspuns. Și ei, și noi am descoperit că Dumnezeul care este cu noi are puterea de a transforma obișnuitul în extraordinar și de a găsi ce era pierdut. 

Oameni obișnuiți... Poveștile lor de viață, una dupa alta, sunt marcate de intrigi, poticneli și uneori de fapte scandaloase. Cine sunt ei? Sunt personajele din rolurile principale ale Scripturii. Asemenea nouă, acești oameni obișnuiti s-au poticnit și s-au zbătut. Și ei s-au confruntat cu consecințele propriilor păcate, dar, odată ce L-au întâlnit pe Dumnezeul viu, care nu doar eliberează de poveri, ci poate chiar să transforme obișnuitul în extraordinar, au înțeles că El poate face toate lucrurile noi. Noi înșine ne regăsim în povestea lor. Ne regăsim speranța tot acolo unde și-au găsit-o ei: în mâinile unui Dumnezeu extraordinar. Așa că nu descuraja! Dumnezeu este același! 

Max Lucado este autorul a peste 50 de cărți, publicate în peste 28 de milioane de exemplare. Revista Christianity Today l-a numit "Pastorul Americii", iar în 2005, revista Reader's Digest l-a prezentat drept "Cel mai bun predicator din America". El participă la diverse emisiuni de televiziune, iar cărțile sale se află cu regularitate pe lista de bestselleruri a ziarului New York Times. Max este căsătorit cu Denalyn și au împreună trei fiice: Jenna, Andrea și Sara.

Cod produs: 18517
Număr pagini: 245
Limbă: Română

Comentarii și recenzii

Scrie o recenzie pentru acest produs

Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a scrie recenzii.


Clienții care au cumpărat acest produs au mai cumpărat: