„Această carte e un antidot temporal împotriva amneziei, împotriva lumii noastre, fără trecut şi viitor. O biserică fără trecut şi viitor este în stare să furnizeze energie, dar îi lipsesc rădăcinile. După ce emoţiile se sting sau dacă se ivesc dificultăţi, ea se ofileşte. Curând nu mai are nicio strălucire. Fără o memorie exersată, trăim la nivel larvar, preocupaţi de capricii şi noutăţi. Însă nu fiecare generaţie de creştini trebuie să reia startul în alergarea spre cer. Noi facem parte dintr-o echipă de ştafetă. Avem o moştenire şi o istorie familială deosebit de consistentă. Trebuie să-i cunoaştem pe aceşti membri ai familiei care au avut vieţi asemănătoare cu ale noastre, însă au trăit frumos. Pe măsură ce îi cunoaştem, devenim mai puţin singuri şi mai puţin izolaţi. Nu suntem orfani. Nu suntem inadaptaţi.
Izvoare de spiritualitate creştină este parte a răspunsului la cea mai lungă rugăciune a lui Isus, consemnată în Ioan 17. În noaptea de dinaintea morţii pe cruce, Isus S-a rugat Tatălui pentru ucenicii Săi «ca ei să fie una, cum suntem şi Noi» (Ioan 17:11). Este imperios necesar să observam că ne-a inclus în mod expres şi pe noi în rugăciunea Sa: «Şi mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvântul lor. Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis» (Ioan 17:20–21). Aici e vorba chiar de noi...
Izvoare de spritualitate creştină este un document detaliat care dă socoteală de unitatea pe care rugăciunea lui Isus a generat-o de-a lungul acestor secole de trăire creştină. Dar unitatea nu este încă desăvârşită. Unii dintre creştini se consideră rivali. Alţii luptă ca să dobândească supremaţie. Îndărătnicia şi mândria sunt mine explozive responsabile pentru existenţa atâtor facţiuni. Cu toate acestea, iată că avem nume şi biografii ale multora din familia noastră care s-au supus rugăciunii pe care Isus continuă şi azi să o rostească, pentru ca noi să ajugem «în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis, şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine» (Ioan 17:23).”
Din Cuvânt-înainte
Eugene H. Peterson, profesor asociat de teologie spirituală, Regent College, Vancouver, B.C.
„Am început să lucrez la această carte în urmă cu mulţi ani, înainte să îmi treacă prin minte că o voi scrie. În 1993, am mers împreună cu cincisprezece studenţi într-o tabără, la Tall Timber, undeva în îndepărtata regiune a Cascadelor, şi, timp de o lună, i-am iniţiat în istoria spiritualităţii. Era ceva cu totul inedit pentru ei, dar, din mai multe puncte de vedere, şi pentru mine era o noutate. Curând am ajuns să fiu fascinat de acea lume şi am început să o cercetez cu seriozitate. Am citit zeci, sute de cărţi, adunând pagini întregi de notiţe, iar în final mi s-a limpezit o idee ordonatoare şi o structură. În urmă cu doi ani, cam pe vremea asta, m-am apucat de scris. Cartea de faţă este produsul finit.
Am înţeles în tot acest timp că sunt un om foarte bogat, pentru că fac parte dintr-o comunitate a credinţei care îmi conferă un foarte profund sentiment al apartenenţei. Această comunitate este alcătuită din două grupuri. Cartea de faţă vorbeşte despre unul, şi este pentru celălalt.
Din primul grup fac parte credincioşii – sfinţii, cum îi numesc eu – care au trăit în ultimii două mii de ani. Aceşti sfinţi ne-au încredinţat o valoroasă moştenire de credinţă, sacrificiu şi slujire. O mare parte din cărţile pe care le citim, dintre imnurile pe care le cântăm, din arta pe care o admirăm, din ritualurile pe care le urmăm şi dintre disciplinile pe care le practicăm rememorează şi tezaurizează această moştenire. Le datorăm recunoştinţa noastră. Scriu această carte, măcar în parte, ca să îi cinstesc şi să deapan poveştile vieţilor lor.
Cel din urmă grup este alcătuit din sute de milioane de credincioşi din ziua de azi. Ei sunt contemporanii mei creştini, fraţii şi surorile mele în Cristos, cărora vreau să le fac cunoştinţă cu cei din primul grup, cu familia lor spirituală, sfinţii care au adormit înaintea noastră. Ar fi o pierdere incalculabilă dacă această moştenire de credinţă ar fi uitată, precum bijuteriile de familie, uitate de vreme într-un cufăr din pod.”
Din Mulţumiri
Autorul