Ne puteți contacta pe site, pe Facebook sau la telefoanele: 0268 472 474 sau 0723584887

Livrare GRATIS cu Poșta Română, la orice comandă peste 300 lei.

 

Marele pescar
Marele pescar

Marele pescar

Livrare GRATIS cu Poșta Română la orice comandă peste 200 lei!

Distribuie

55,00 RON


Disponibil

  Adaugă în coș

Marele Pescar este un roman istoric țesut în jurul personalității lui Simon Petru, unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Isus Cristos. 

Simon este un vlăjgan puternic, care la început respinge orice zvon despre Tâmplarul din Nazaret. Cu toate că încă din copilărie Simon s-a dezbărat de învățăturile religioase pe care habotnicul său tată le profesa zi și noapte, se simte totuși atras de persoana lui Isus, iar odată ce Îl întâlnește, viața sa cunoaște o schimbare dramatică. Când Isus îi cere să Îl urmeze, Simon nici nu crâcnește. În Marele Pescar trăim la nivel personal întâmplările din viața lui Isus din timpul celor trei ani de lucrare misionară și Îl însoțim pas cu pas prin satele evreiești, unde mii de oameni se strângeau ca să Îi audă învățăturile. Ne îndreptăm apoi spre Ierusalim, unde Petru s-a lepădat de Isus, dar retrăim pe urmă alături de el restaurarea credinței sale, odată cu învierea lui Isus. După învierea Mântuitorului, Petru își asumă rolul de a răspândi Vestea Bună până departe, ajungând chiar la Roma, unde în final va fi arestat și încarcerat, iar mai apoi condamnat la moarte. 

  •  Acțiunea din romanul Marele Pescar se împletește cu firul narativ din Cămașa lui Cristos.
Lloyd Cassel Douglas a fost un autor și slujitor bisericesc american. Douglas a fost unul dintre cei mai cunoscuți romancieri americani din vremea sa, cu toate că și-a scris primul roman abia la vârsta de 50 de ani.

 Despre cărțile lui Douglas s-a scris că pot fi împărțite în trei mari perioade: cele scrise în decada 1920 sunt cărți pentru uzul slujitorilor bisericești; cele din următoarea decadă, 1930, sunt romane teologice, iar cele din deceniul 1940 i-au asigurat notorietatea pentru posteritate, Cămașa lui Cristos (roman istoric) și Marele Pescar (un roman care tratează relația dintre Simon apostolul și Mântuitorul, Isus Cristos).

 În secolul XX, Lloyd Cassel Douglas scria: „Sunt încântat să aud că romanele mele aduc bucurie cititorilor, însă ele au fost scrise mai degrabă pentru a fi o sursă de inspirație, și nu de bucurie.

 Nu sunt puțini oamenii care își recunosc nevoia disperată de a găsi directive etice și spirituale care să-i îndrume, însă se tem să le caute în articole didactice sau în viața celor din jur. Convingerea mea este că mulți dintre acești oameni pot fi abordați cu succes prin intermediul unui roman, care le asigură modelul motivațional după care tânjesc într-o formă care este pe gustul lor.”

ISBN: 9786067322231
Cod produs: 19646
Dimensiuni: 145 x 205 x 50 mm
Greutate: 0,500kg
Număr pagini: 635
Limbă: Română

Comentarii și recenzii

Scrie o recenzie pentru acest produs

Trebuie să fii autentificat(ă) pentru a scrie recenzii.