Dacă suferințele lui Cristos, care S-a smerit și a devenit ascultător până la moarte – moartea de cruce –, ar fi adânc întipărite în inima mea, aș vedea că cel mai mare dușman al meu este mândria, în special mândria înțelepciunii și mândria dreptății. I-aș porunci sufletului meu, așa cum a făcut împăratul Siriei cu căpeteniile lui: „Să nu vă luptați nici cu cei mici, nici cu cei mari, ci să vă luptați numai cu împăratul lui Israel” (1 Împărați 22:31). În lupta sufletului meu, odată ce am ajuns să supun mândria, toate celelalte păcate vor fi ținute în lanțuri.
Am face bine să ne amintim că Dumnezeu este la fel de credincios avertismentelor Lui legate de mânie și blestem cum este și promisiunilor Lui legate de har. Noi ni le însușim pe acestea din urmă pentru propria noastră mângâiere, dar ar trebui, de asemenea, să cugetăm cu seriozitate la primele, pentru o cunoaștere matură și deplină a lui Dumnezeu.